vineri, 30 decembrie 2016

Recenzie ,,Regressus” de Sylvie Danielle Matias

Titlu: Regressus(vol. 3)
Autor: Sylvie Danielle Matias
Număr pagini: 374

Trei zile au trecut de când am izbutit să termin ultimul volum al trilogiei ,,Imortalitatea Zeilor”, trei zile de când ,,mă lupt” să-mi găsesc cuvintele în speranța că la un moment bun, de inspirație, voi găsi destule cât să îmbrace ceea ce tocmai mi-a fost dat să citesc.
Poate sună pompoasă recenzia de față, dar nu asta urmăresc. Pur și simplu îmi place și VREAU să evidențiez creația unui contemporan într-o societate oarbă la frumos.


Neapreciată corespunzător și nepromovată nicăieri, seria mi-a atras atenția încă de la primele rânduri. Acum doi ani, când am dat de ea întâmplător, pe aplicația Wattpad, Sylvie era pentru mine doar o altă scriitoare de pe această platformă. Din curiozitate, am început cu unul din volumele sale, intitulat pe atunci ,,Imortalitatea Zeilor: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Trecând peste titlul kilometric, stilul său de scris m-a captat ușor în lumea proaspăt-creată de autoare și am ajuns până într-acolo unde am început să mă identific cu majoritatea personajelor, să le îndrăgesc și să străbat alături de ele un miraculos cerc de evenimente.
Nimeni nu știe cine sunt, unde m-am născut, unde am trăit, pe cine am iubit și ce am pierdut.
Încă din primul volum o cunoaștem pe Alexis, o fată normală, nevoită să se mute cu familia într-un alt oraș, pe motivul unui salariu mai mare promis tatălui. Tânăra se înscrie la facultate și aici îl întâlnește pe cel care îi va schimba viața: Andrea, băiatul gotic, retras, de care se îndrăgostește nebunește.
Cei doi trec de-a lungul celor trei cărți, printr-o serie de transformări atât fizice cât și psihice.
Iubirea umană este egal suferință. Este focul care te mistuie și te transformă în cenușă. Este moartea timpului, a rațiunii, a speranței. Iubirea îți fură totul în doar o secundă. Este atât de parșivă: te urcă până la cer, apoi îți dă drumul fără parașută, lăsându-te să te zdrobești de pământ. Nu există antidot, nu există vindecare. Odată în ghearele iubirii, singura scăpare este moartea.
Dragostea celor doi străbate un drum plin de suișuri și coborâșuri, ca mai apoi să sfârșească într-o lumină arzătoare de pasiune, dăruire și sacrificiu. Perfecțiunea în dragoste, atinsă de ei la finalul cărții ajunge să aibă aura fericirii nemateriale rar întâlnită de omenire.

Ceea ce m-a impresionat pe mine în această trilogie este îmbinarea amplă de genuri, fluxul constant de informații și neașteptatele întorsături de situație. Sylvie își arată natura plină de curiozitate și aduce în discuție elemente din sfera biologică, psihologică, filozofică, astrologică împletite neașteptat de bine cu acțiunea, aventura, călătoria, dragostea, misterul, Universul și multe alte elemente pe care trebuie să le descoperiți singuri.
—Aici timpul este etern, îmi răspunse el, aranjând lemnele lângă șemineu. Ce rost are să-l măsori dacă se scurge la fel. Acum e zi afară până vine noaptea.
Autoarea abordează într-o manieră lejeră condiția umană, cea a omului de rând, cu aspirații simple și mulțumit cu puțin, pe fondul căreia atacă cu propriile întrebări și idei despre societate, conducere, autoritate și menire.
Sunt doar cuvintele cele care crează bariere în mintea oamenilor și le paralizează acestora voința și independența.Ori îi cucerești, ori îi omori. Pentru că umanitatea nu tolerează lucrurile pe care nu le înțelege. Și atunci, oamenii devin distrugători și răi.
Personajul principal, Alexandra, este concentrată de autoare pe o serie de idei, părți ale unui puzzle universal complex: găsirea unei soluții pentru propria existență, dorința de a schimba și de a face lumea un loc mai bun, mai primitor pentru sufletele generațiilor viitoare, îmbinare ce duce la un final neașteptat legat de Univers și secretele acestuia. Conceput cu darul susținerii, lumea noastră primește diferite roluri în trilogie, bine ascunse de autoare, dar care, odată deslușite, îți ,,deschid” mintea spre orizonturi la care nici nu ai visat.
Oamenilor le e frică de o existență fără sens și toți caută să dea valoare vieții lor.
Multe lucruri ar mai fi de spus și de comentat în privința lucrării Sylviei, dar dacă aș continua, ar însemna să dau spoiler despre conținutul extins al cărților. Tot ce mai notez pentru final, este psihologia funcțiilor gândirii umane și abordarea manipulării, exemplificată prin ,,puteri” dăruite personajelor și explicată sugestiv în spatele cronologiei evenimentelor.
—Credeai că școala îți poate da răspunsuri? Nu, viața îți dă răspunsuri. Școala este ca să te învețe să citești și să scrii, restul este umplutură.
,,Regressus” este acel gen de carte ce te lasă tăcut, mut, care îți face mintea să lucreze și să îți pui întrebări de ce lumea nu e așa și e pe dincolo, unde merge viața, care e menirea ta, ș.a.
La sfârșit, după ce o terminasem, în jur de 3 dimineața, după un set complet de râs-plâns, îmi venea pur și simplu să stau în mijlocul camerei, sprijinită cu spatele de pat și să mă uit în jur, să ascult liniștea nopții și să percep și eu acel ceva ce mi se părea că mi-a scăpat de-a lungul proprie-mi existențe. Poate magia Universului sau natura amorțită plină de secrete despre care scrisese Sylvie.

A dat dovadă de originalitate și stil, am cunoscut un pic din Confucius, Sherlock, Alexandru cel Mare, Sigmund Freud îmbinate cu Dalai Lama, toți într-o singură persoană: Sylvie Danielle Matias.
Îți mulțumesc pentru onoarea de a-ți citi cărțile și de a învăța de la tine, scumpă scriitoare, și mă bucur că ai adus o contribuție literaturii românești prin scrierile tale, fapt pentru care ofer 5/5 steluțe trilogiei.
Toate gândurile mele bune și sper să ne auzim curând cu o nouă lansare.
Florina.

4 comentarii: