Prezentare "Parfum de maci sălbatici" de Puşa Lia Popan

Titlu: Parfum de maci sălbatici
Autor: Puşa Lia Popan
Editura: Napoca Star
Număr pagini: 92
Categoria: literatură contemporană

Dacă am sta să analizăm câţi poeţi au ales să vorbească despre timp, lista ar fi mult prea lungă. Nu pentru că este o temă uşoară, dimpotrivă, datorită complexităţii şi a importanţei, în general. Din această categorie de creatori face parte d-na Puşa Lia Popan, care „ne poartă prin incursiunile timpului” de la începutul fiinţei umane şi până la sfârşit. Şi nu se opreşte doar la a descrie fiecare etapă din drumul parcurs, ci continuă să ne explice care sunt nevoile ce apar şi cum le putem transforma în obiective. Deci, mai întâi, trebuie să ne dorim ceva (... aveam nevoie/de o gură de/aer/şi un pahar de/compasiune”), apoi să cerem („privirea/a zburat spre cer”), să aşteptăm („iar cerul/a prins a ninge/cu iubire...”) şi să acţionăm. Aceştia sunt primii paşi din procesul de iniţiere. Treptat, vom cunoaşte şi alte tipuri de necesităţi.

Întorcându-ne la început, autoarea ne transpune, cu grijă, în perioada copilăriei, odată folosindu-se de elementele naturii alcătuind o imagine vie şi veselă: „Despică primăveri în muguri/şi ceru-n dulci licori; Agonizări din ţurţuri cresc/Oaze pe pământ/În verde crud se contopesc/Lumini de dor flămând.”), apoi, de comuniunea om-natură şi sentimentele umane, adică, imaginea copilăriei lipsită de grji (... copii lăsaţi în grija mării/pe bolta de stele/clipesc din pleoape,/cuminţi lăsate/în grija cerurilor.”)

Viaţa îşi urmează cursul firesc, şi ajungem în pragul maturităţii, moment în care totul prinde un alt contur, mult mai profund şi accentuat. Este locul în care autoarea descrie portretul omului încărcat de povara zilei de azi şi de mâine în care grijile îl năpădesc („Doar omul îşi face/zeci de griji/înoată înecat în/suferinţi,/tristeţi,/nefericire,/determinat să refuze ajutor/voind să-şi poarte singur de grijă”), dar, în acelaşi timp îi oferă şi soluţii de ieşire din impas: fie se adânceşte în durere şi suspine (poţi să alegi:/să plângi sau să taci;/să numeşti cicatricile în parte”), fie merge mai departe („sau să negi orice urmă/să nu mai rămână”)

De asemenea, ne oferă câteva lecţii de viaţă, prin intermediul cărora ne îndeamnă să iubim (poezia „Religie”), să iertăm („...din toate piedicile/face-mi-voi/poduri/... cu un surâs/(păşi-voi)/peste ele/în trecerea-mi/spre mai departe”) şi să ne rugăm pentru a putea dobândi viaţa veşnică. Omul ajuns la capătul drumului constată că ceea ce îl ajută, cu adevărat, este rugăciunea şi nu toate bogăţiile pe care a reuşit să le adune. ( poezia „La trecere”)

Şi totuşi, moartea nu este un motiv de tristeţe sau de durere, ci unul de bucurie deoarece în locul rămas gol, azi, mâine va răsări o altă floare. Unii pleacă, alţii vin. Acesta este cursul vieţii. (poezia „Freamătă a înviere”)

Iar, acum, dacă dorim să transpunem într-un bilanţ prescurtat întreaga imagine, putem folosi ca reper poezia cu acelaşi nume, ce cuprinde un tablou complex cu 3 generaţii: copii, părinţi, bunici. De fapt, sunt cele 3 mari etape pe care le parcurge omul de-alungul vieţii: copilăria, tinereţea şi bătrâneţea.

În concluzie, călătoria în timp este o experienţă unică pentru fiecare deoarece suntem înzestraţi cu libertate, libertatea de a alege: omul trece prin timp cunoscând trecutul, prezentul şi viitorul, fără a avea posibilitatea de a se întoarce înapoi, ci doar de a merge înainte, dar şi datoria de a-şi ghida viaţa astfel încât să fie conştient că ceea ce el a semănat asta va culege, atât el, cât şi generaţiile următoare („din bine-naşte bine/din rău-naşte regret”)

Cu alte cuvinte, „nu încerca să alergi după timp” şi nici „să te întorci în timp/puterea lui e imaterială”, adică, noi suntem cei care avem ceva de pierdut şi tot ceea ce pierdem, nu mai poate fi recuperat. Şi totuşi, putem rămâne cu ceva, după moarte, ne putem mântui.

Cu drag,

Şoarecele de bibliotecă! 

"Oameni şi şoareci" vs "Colecţionarul"

Nu întâmplător am ales două cărţi atât de diferite şi, totuşi, atât de îndrăgite de tot mai mulţi cititori. De fapt, ambele opere ilustrează perspectiva proprie cu privire la îndeplinirea unui ideal.

Mai bine, haideţi să descoperim ce anume le deosebeşte una de cealaltă. Bineînţeles că acestea sunt doar câteva dintre aspectele care mi-au atras mie atenţia. Citindu-le, poate, veţi desluşi şi alte diferenţe la fel de interesante.

Şi pentru că, mai întâi, este nevoie de cineva care să genereze acţiunea, voi aduce în discuţie aspecte privind personajele prezente în cele două romane. În prima carte, „Şoareci şi oameni”, personajele centrale sunt doi lucrători sezonieri, George Milton, un tânăr inteligent şi inimos, şi Lennie Small, un uriaş naiv a cărui întârziere mentală îl face să semene cu un copil mare. Odată ce reuşesc să se angajeze la o fermă apar şi alte personaje a căror contribuţie directă sau indirectă modifică într-un fel sau altul destinul celor doi bărbaţi.

În schimb, în a doua carte „Colecţionarul”, autorul îi plasează în centrul atenţiei pe Frederick Clegg, un funcţionar neînsemnat şi pe Miranda Grey, o studentă la Arte Frumoase. Celelalte personaje (mătuşa Annie, unchiul şi Mabel) apar arareori, de regulă, în descrierile protagoniştilor tocmai pentru a scoate în evidenţă anumite trăsături specifice ale personajelor principale.

Un loc nou aduce şi experienţe noi, prieteni noi şi duşmani deopotrivă. Deşi, cei doi prieteni au dinainte un obiectiv stabilit: să strângă bani, pentru a-şi cumpăra un loc al lor, unde să trăiască „din belşugu’ pământului” o serie de întâmplări tragice îi împiedică să-l realizeze.

În primul rând, Lennie reuşeşte să-i atragă atenţia într-un mod negativ lui Curley, băiatul patronului, pentru că nu i-a răspuns la întrebări, George intervenind aproape de fiecare dată:

„-Na, data viitoare să faci bine să răspunzi când vorbeşte careva cu tine.”

Această întâmplare are repercursiuni grave mai târziu când, în urma unei bătăi, Curley se alege cu mâna ruptă.

O altă situaţie neplăcută este aceea când lui Lennie i se permite să aibă grijă de un căţeluş. Grija obsesivă a bărbatului îi provoacă moartea animalului, dar acest incident trece neobservat de ceilalţi. Sau cel puţin aşa cred cei doi muncitori deoarece atunci când este descoperit cadavrul soţiei lui Curley toţi angajaţii fermei ştiu cine este făptaşul.

La fel, şi Frederick are un obiectiv bine stabilit: îşi doreşte mai mult ca orice să câştige dragostea fetei pe care o iubeşte. Pentru a-l atinge cu orice preţ el se foloseşte de banii câştigaţi, o răpeşte şi creează un „spaţiu ideal pentru ei.” Numai că ceea ce pare a fi ideal pentru el, se dovedeşte a fi tocmai opusul pentru ea.

Nu este greu să ne dăm seama de asta pentru că autorul ne prezintă diferit perspectiva fiecăruia. Băiatul îşi dezvăluie sentimentele în mod direct prin fapte, iar fata alege să scrie un jurnal secret. Dar, ambele persoane ţin să „vorbească” în stilul propriu despre trăirile şi gândurile lor. Iar pentru acest lucru se foloseşte mai puţin dialogul (sunt relatate efectiv frânturi din convorbirile lor) şi mai mult monologul. Accentul este pus pe stările de spirit, sentimente, gânduri.

În schimb, toate neplăcerile prin care trec George şi Lennie, cititorul descoperă din discuţiile ce au loc între ei sau între ei şi celelalte personaje. Apar descrieri mult prea succinte, legate de limbajul non-verbal. Şi astfel, putem înţelege mai bine stările prin care trec personajele.

Nu e dificil de prevăzut care este finalul ambelor romane. Întrebarea este: timpul şi experienţele vor consolida prietenia sau dragostea dintre personaje ori le vor destrăma?

Vă invit să descoperiţi un sfârşit surprinzător care lasă loc de multe interpretări şi mai multe întrebări. Viaţa este plină de elemente neprevăzute şi cu cât vom încerca să o cunoaştem mai bine, cu atât vom descoperi că mai avem multe lucruri de învăţat.

Cu drag,

Şoarecele de bibliotecă!