Recenzie „Fericirea îmi scapă printre degete” de Agnès Martin-Lugand

Titlu: Fericirea îmi scapă printre degete

Autor: Agnès Martin-Lugand

Editura: TREI

Număr de pagini: 238

Când te apuci de citit o carte apare acel entuziasm nebun la început, pentru că nu știi la ce te aștepți. Nu știi exact despre ce este cartea, despre ce poveste îmbracă autorul scheletul unei idei... Nu știi mare lucru, dar ești bucuros că tu o citești.

Așa mi s-a întâmplat cu Fericirea îmi scapă printre degete. Cartea spune povestea dramatică a lui Iris, o femeie de 30 de ani, care descoperă un secret ascuns de părinții săi de când ea era foarte tânără: fusese acceptată la școala de croitorie la care aplicase, iar părinții nu au lăsat-o să meargă, ascunzându-i răspunsul. După atâta timp, talentul și ambiția nu o părăsesc, astfel că își ia inima în dinți și îi face o surpriză soțului său: își dă demisia de la actualul loc de muncă pentru a se înscrie la cursurile de croitorie.
Decizia aceasta îi schimbă radical viața, iar Iris se mută în alt oraș pentru a studia ceea ce-i place.

Povestea are o acțiune care decurge lejer, încărcată de întorsături neașteptate de situație, intrigi palpitante și personaje cu niște caractere tare interesante.

O cunoaștem pe parcurs pe Marthe, maestra și îndrumătoarea lui Iris. Este foarte surprinzătoare tipologia aleasă pentru acest personaj, care nu se limitează la o singură categorie. M-a frapat evoluția personajelor pe tot parcursul cărții, active, distruse, reconstruite... Agnès are un mod fantastic de a le creiona și asta mi-a plăcut la nebunie.

Pe lângă personaje, combinația dintre ideea generală a romanului (destinul lui Iris) și alte planuri secundare, creează o încâlceală de mai multe genuri: thriller, dragoste, psihologic. Pe parcurs, Fericirea îmi scapă printre degete dobândește o tentă violentă și macabră.

Ceea ce m-a nedumerit încă de la început a fost ceva legat de Iris: de ce a ales autoarea vârsta de 30 de ani pentru ea? Se presupune că la această perioadă, o femeie nu mai are nevoie de îndrumarea strictă a altcuiva și este capabilă să aleagă singură pentru sine. În carte, Iris se comportă ca o femeie de 20-25 de ani. Nicidecum ca una de 30, ceea ce mi s-a părut dubios.

Ofer 8/10 șoricei acestei cărți și aprecierea mea. O recomand cu mare drag. Este o carte extraordinară și mi-a plăcut nespus.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

RECENZIE: ”Femeia din Orient Express” de Lindsay Jayne Ashford

Titlu: Femeia din Orient Express

Autor: Lindsay Jayne Ashford

Editura: Nemira

Număr pagini: 328

Categoria: Literatura Universală

Poate o simplă călătorie să schimbe destinele a trei femei care nici măcar nu se cunosc, dar ajung, din întâmplare, prietene?

Ce anume credeți că ar putea să le unească? O călătorie cu multe dificultăți? Povești asemănătoare? Sau chiar acel element unic care le diferențiază una de cealaltă?

Iată și răspunsurile la toate aceste nedumeriri:

1.      Trei femei diferite, o prietenie adevărată

Cine sunt aceste femei? Una dintre ele este nimeni alta decât Agatha Christie, renumita scriitoare de romane polițiste, Nancy, o tânără însărcinată și Katherine, un renumit arheolog. Toate aleg să călătorească cu Orient Express-ul spre Orientul Mijlociu pentru a uita de trecut și a schimba viitorul.

Fuga de realitate sau de prezent le adună împreună. Deși, fiecare dintre ele are propriul motiv, temerile și întâmplările le ajută să clădească o adevărată prietenie. Care sunt aceste motive?

Mai întâi, aflăm ce o determină pe Agatha să părăsească Londra: divorțul dureros de Archie și faptul că se apropie nunta acestuia cu amanta sa. Apoi, aflăm despre Nancy, tânăra însărcinată, că aceasta fuge de soțul ei violent la vara sa în Damasc din dorința de a-și proteja copilul făcut cu amantul, bărbatul mult iubit. Și, nu în ultimul rând, o cunoaștem pe Katherine Woolley, colega de compartiment a Agathei, o femeie frumoasă, sigură pe ea, pentru care cariera profesională contează cel mai mult. De aceea, pentru a nu pierde totul și pentru a acoperi și mai mult marele ei secret decide să se căsătorească cu șeful ei fără să-l iubească.

2.      O singură călătorie

Da, această călătorie le schimbă complet destinul tuturor. Cum?

Deși, Agatha este rănită pe plan sentimental, speră ca după această călătorie să fie mai liniștită și chiar să găsească noi idei pentru viitoarele sale romane. Nu doar că rănile se vindecă, dar reușește să iubească din nou. Aici îl întâlnește pe al doilea soț, Max.

Pentru Nancy lucrurile nu se așează atât de frumos deoarece află că verișoara ei, Delia, a murit, înainte ca măcar să ajungă în Damasc, ceea ce o determină, într-un moment de rătăcire, să încerce să se sinucidă. Din fericire, Agatha este cea care o salvează și decide să o țină lângă ea.

Iar Katherine este cea care se oferă să fie gazda celor două femei când ajung la destinația finală.

3.      Întâmplări comune, vieți separate

În Bagdad cele 3 femei vor locui împreună. Totodată, la îndemnul lui Katherine vor vizita locurile unde se fac săpăturile arheologice în Ur. Aici, Agatha și Nancy participă la nunta prietenei lor (moment în care este dezvăluită adevărata identitate a scriitoarei), cea din urmă va aduce pe lume un băiețel (moment la care  asistă doar Agatha și Katherine), iar Agatha îl întâlnește pe Max. Cei doi se vor întoarce împreună la Londra cu noi planuri de nuntă.

Din păcate, pentru Nancy finalul nu este unul fericit deoarece, din lipsa îngrijirilor medicale, după naștere, la doar câteva zile, ea moare. În final, fiul ei este adoptat de către soții Woolley.

Precum era de așteptat o călătorie încărcată cu mult mister nu poate atrage decât situații neprevăzute.

Este o carte interesantă pe care o recomand cu drag! Drept urmare, îi ofer 8/10 stele pentru modul în care autoarea a reușit să combine anumite date reale cu diverse idei creative și să creeze un roman deosebit.

Cu drag,

Șoarecele de bibliotecă!

Recenzie „Bad Romance” de Heather Demetrios

Titlu: Bad Romance

Autor: Heather Demetrios

Editura: Herg Benet

Număr de pagini: 394

Sunt o mulțime de cărți care au ca temă principală dragostea adolescentină, în principiu iubirea dramatică și activă dintre fata cea cuminte, la locul ei, muncitoare și băiatul rău, frumos ca un Adonis și cu mașină puternică. Ei bine, deosebirea vine când privim mai departe de această dragoste perfectă, când puzzle-ul se completează cu o dramatică poveste și o adevărată învățătură pentru noi toți.

Bad Romance spune povestea lui Grace, o fată simplă, cu o imaginație fabuloasă, dar care trăiește o dramă acasă cu familia sa, unde tatăl vitreg face legea în casă după bunul plac. Singura scăpare pentru ea este să plece din California și să înceapă o nouă viață în New York. Totul ia o întorsătură ciudată când îl întâlnește pe Gavin, băiatul din liceu, cu un an mai mare, star rock și posesor de Mustang.

Iubirea celor doi pare destul de promițătoare la început, apoi, o serie de întâmplări nefericite o presează pe Grace să ia o decizie grea.

Impactul devastator asupra fetei este evident și romanul Bad Romance primește această tentă psihologică, unde evoluția și regresul o urmăresc pe Grace îndeaproape. Traumele prin care trece sunt asemănătoare cu cele suferite de autoare în anii de liceu, deci aceasta este o poveste inspirată din întâmplări reale.

Așadar, ne putem gândi cu siguranță la ororile prin care unii oameni sunt nevoiți să treacă fie din cauză că nu știu a le face față, fie din cauza fricii acumulate pe parcurs. Pentru astfel de persoane, Heather a creat această carte și a scos la iveală soluțiile salvatoare, antidepresive.

Atrag atenția asupra limbajului destul de colorat și adolescentin pe care Heather Demetrios îl adoptă pentru a reda mai bine cadrul în care se desfășoară toată acțiunea.

Ofer acestei cărți 9/10 șoricei și o recomand celor peste 16 ani. Dramele prin care pot trece unele persoane vă vor marca sau vă vor deschide ochii și spre partea negativă a omenirii, dar oricare ar fi consecințele, acestea constituie un pas înainte pentru rezolvarea conflictelor interioare.

Dacă doriți să achiziționați această carte, puteți intra pe site-ul editurii Herg Benet:
https://www.hergbenet.ro/carte/bad-romance-heather-demetrios

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

Interviu cu Ana Mănescu - Zâna contemporană a literaturii române

După ce i-am citit cartea, Sinuciderea Ielelor, Ana Mănescu mi s-a părut o scriitoare misterioasă, plină de secrete. Așa că am decis să aflu mai multe prin intermediul unui interviu scurt, cu câteva întrebări. Haideți să descoperim împreună de ce Ielele s-au sinucis.😊

Șoarece de bibliotecă: Care este istoria scrisului? Cum ai început să scrii, de la ce vârstă, cine te-a impulsionat, cine te-a remarcat?
Ana Mănescu: Scriu dintotdeauna, de dinainte să fi știut a scrie, de cînd făceam rînduri-rînduri de onduleuri pe hîrtie, și nu aș putea să îți spun dacă scriam o carte sau o mare. Scrisul în sine m-a impulsionat, mi-a fost mereu locomotivă. Sigur, mama a fost cea care a înțeles înaintea mea, dar aș fi ajuns oricum acolo, era inevitabil.

ȘB: Care a fost prima persoană care ți-a dat un feedback la ce scrii? Și care a fost reacția ta la ce a spus?
AM: După mama, a fost profesoara de română, într-a cincea, la prima compunere. M-a certat că mi-ar fi scris-o părinții și a urmat un semestru chinuitor, la sfîrșitul căruia ea s-a convins că vine de la mine, iar eu am rămas cu frica de autoritate și cu sindromul impostorului.

ȘB: Care este povestea din spatele culegerii de povești Sinuciderea Ielelor? De unde a plecat toată ideea și cum a evoluat ea?
AM: Am simțit nevoia să mă întorc spre fantasticul românesc, să descopăr mituri și legende pe care viața în București nu mi le-a adus firesc în cale, să creez personaje feminine care se salvează singure și să spun povești în care nu există bine absolut versus rău absolut, ci alegeri și consecințele lor. 

ȘB: Te-ai gândit de la început că va fi o carte sau pe parcurs a venit asta, când s-au acumulat mai multe?
AM: Sinuciderea Ielelor s-a născut și din dorința de a include Nereida într-un volum, așa că a fost limpede de la început că va fi o colecție. Și nu doar atît, ci știam și exact ce fel de colecție va fi: tema, atmosfera, personajele, stilul, structura. Pe urmă am făcut cercetare și am scris pînă cînd am realizat că dacă aș adăuga texte aș dilua întregul, pentru că spusesem deja ce aveam de spus.

ȘB: Cum de ai ales această temă, a basmelor populare, sau cum îți vin ideile de a scrie despre ele?
AM: În căutarea zmeului pierdut ar putea fi considerată o continuare a basmelor în care Ileana Cosânzeana este furată de zmeu și salvată de Făt-Frumos. Am citit undeva că Ileana nu are niciodată copii cu zmeul, întrucît concepția ar ține de voința femeii, și mi s-a părut că asta legitimează abuzurile împotriva femeilor, deoarece anulează una dintre consecințele posibile. Așa că am vrut să scriu un text în care Ileana are un copil cu zmeul, dar și unul în care zmeul, deși limpede un personaj negativ, nu este răul întruchipat.
Balaura și Ascalon este o reinterpretare a legendei Sfântului Gheorghe (Ascalon e denumirea suliței cu care a ucis balaurul), în care prințesa se salvează singură și balaurul, iarăși, are părțile lui bune.
Cele trei surori din Sinuciderea Ielelor, Catarina, Marina și Zalina, și-au împrumutat numele dintr-o legendă din Oltenia (ele trei ar fi fost fiicele lui Alexandru Macedon) și darul nemuririi din legendele cu apa vie (fiicele/servitoarele unui conducător beau apa vie în locul lui).
Iar zeițele din aceeași povestire, Minerva și Aya, sînt inspirate tot din mitologie, unde bufnița este pasăre a înțelepciunii și zeiță a morții și a regenerării, iar gaia este pasăre răpitoare și zeiță a morții.
Mai apar zîne, sirene, Muma Pădurii, năluci, fantome, vampiri, precum și ritualuri de fertilitate, drame umane și multe pisici.
După cum vezi, nu am ales tema basmelor populare, ci o imersiune în mitologie, cu precădere în cea română și în cea feminină. Însă nu tot ce am citit m-a inspirat. Adevărul e că mă așteptam să găsesc mult mai mulți sîmburi în lectură, dar socoteala din cercetare nu s-a potrivit cu cea de acasă, așa că, deși textele au folclor țesut în ele, acesta este doar o parte din întreg.

ȘB: Cum ai ales titlurile poveștilor? Spune-ne ce semnifică Sinuciderea Ielelor?
AM: Nu sînt sigură că le aleg eu, cred că mai degrabă răsar ele. Uneori din text, alteori înaintea lui, din același sîmbure din care iese și povestirea în sine.
Titlul colecției arată exact ce conține: ființe fantastice feminine și sinucideri, în diverse forme (sociale, metaforice, fizice) și cu diverse roluri.

ȘB: Ai avut nevoie de inspirație pentru a scrie sau ai putut face asta oricând, la orice oră?
AM: Fiind mai degrabă rescriitoare decît scriitoare, lucrînd intens și repetat pe texte, inspirația nu are un rol crucial, deși normal că am nevoie de ea pentru ideile inițiale și pentru soluții. Nu apare din neant, mă frămîntă multă vreme o obsesie sau o problemă, dar apare adesea pe neașteptate, pentru că subconștientul îmi oferă drumul fără să țină cont dacă sînt sau nu la birou. Dar munca în sine e cea care contează cel mai mult, și pe asta o pot face la orice oră, cu toate că prefer diminețile și serile.

ȘB: Te regăsești în vreun personaj din carte?
AM: Mă regăsesc în drumurile lor, în lupta cu contextul care nu ți se potrivește, în alegerea de a depăși limitele, sau măcar de a încerca, deci în reușitele și în eșecurile și în frămîntările lor.

ȘB: După cum am spus și în recenzie, îmbini foarte bine basmul din popor cu ideea contemporană, ajungând la un fel de horror, thriller, aproape bizară este scrierea ta. Ai căutat aceste îmbinări sau pur și simplu te-ai apucat de scris și au venit de la sine scenele?
AM: Această îmbinare e o consecință firească a faptului că sînt obișnuită cu un cadru urban, dar interesată de originile noastre, de mitologie, de folclor, de legende, de tradiții, de ritualuri. Îmi pun adesea întrebarea cum făceau oamenii cutare lucru acum o sută, o mie de ani? E parte curiozitate, parte instinct de supraviețuire, fiindcă mă întreb cum m-aș descurca într-o lume postapocaliptică, unde nu mai ai totul la îndemînă. Și atunci se nasc tot felul de căutări. Cum spălau, cum coseau, cum găteau, cum grădinăreau, cum se aranjau, cum construiau, cum comunicau, cum se vindecau, cum se luptau, cum se iubeau, cum se urau oamenii din alte vremuri? Pe unele le poți afla prin cercetare, pe altele le poți intui, pe restul le inventezi pentru tine. Trăind eu însămi la granița asta, e natural să se scurgă melanjul și în texte. Iar tenta ușor bizară se trage din faptul că moartea, în feluritele ei forme, este mereu prezentă în scriitura mea.

ȘB: În cărți ai personaje luate din basme, cât de cât asemănătoare, dar cu mari modificări. Le-ai ales cumva după un anume criteriu, ți-a fost greu să le modifici sau creezi? De exemplu: Ileana Cosânzeana, zmeul, fiica zmeului, sirenele.
AM: Cînd vine vorba de ficțiune, scriu instinctual în primă fază, așa că nu știu niciodată ce anume va inspira un text și cît de mult mă voi îndepărta de sursa aceea. Ți-am povestit mai devreme că Ielele își iau numele dintr-o legendă, că fiica zmeului este o răsturnare a ideii că Ileana face copii doar cu Făt-Frumos, iar Nereida, de pildă, e de inspirație lovecraftiană în structură (om rațional descoperă lumea magică/onirică și coboară progresiv înspre nebunie și/sau moarte), pisoiul Ultar este numit după The Cats of Ulthar, cei vechi sînt zeii lovecraftieni, importanța culorilor și faptul că sirenele s-ar trage de fapt din cosmos au pornit din The Colour Out of Space. Scînteile astea nu vin cu intenție, nu am control asupra lor, deci nu le simt nici grele, nici ușoare, ci daruri.
Eu intervin în aluziile pe care le strecor, în cercetarea care e de fapt întreaga viață, în selectarea ideilor pe care să le explorez în scris. Și aici, într-adevăr, am avut niște criterii, am vrut ca personajele să fie majoritar feminine, fantastice și autohtone.

ȘB: Spune-mi ceva despre cuplul din Sinuciderea Ielelor.
AM: Am spus deja în povestire tot ce era important. E vorba de prima dragoste care te schimbă pentru totdeauna, doar că, fiind vorba de ființe nemuritoare, consecințele sînt un strop mai dramatice. Ce îți pot spune e că m-am îndrăgostit și eu de Catarina, așa că s-ar putea să își facă apariția în romanul care îl va avea ca protagonist pe Lev.

ȘB: Am văzut că mai ai cărți publicate. Cum a fost prima lansare de carte? Pe cine ai avut alături și cum te-ai simțit atunci?
AM: Da, romanele alter.ego. și Stresul dintre orgasme și volumul de proză scurtă Quasar, publicate tot la Herg Benet. Prima lansare a fost acum patru ani. Ca invitați i-am avut pe Cristina Nemerovschi, Flavius Ardelean, Simona Rentea și Andrei Zbîrnea, iar alături am avut familia, prietenii, echipa societatesicultura.ro, colegele din liceu, diriga din generală, dentista mea, foști iubiți – toată lumea mea, practic. Flavius a spus atunci: „A debutat Mănescu, acum putem să ne liniștim”, iar asta rezumă și ce am simțit eu, deși nu pot să spun că m-am liniștit din toate punctele de vedere, pentru că anxietatea e un demon aparte cînd sînt în public. Dar lucram la visul ăsta de la 16 ani, deci de aproape un deceniu la momentul debutului, așa că îți dai seama că a fost un pas înfiorător și minunat.

ȘB: Este ceva anume ce ai vrea să știe cititorii tăi despre Sinuciderea Ielelor?
AM: Da, dar nu pot să le dezvălui eu asta. Ce vreau să știe despre Iele e ce a stîrnit în ei, ce i-a făcut să simtă cînd au înțeles că întotdeauna avem de ales, dacă i-a determinat să facă pasul acela la care doar visau. Iar asta e între ei și carte.
Cînd am semnat exemplare la lansări, am întrebat oamenii ce ar face dacă ar putea alege orice în momentul acela, iar dedicațiile le conțin răspunsurile. Nu pot face asta pentru absolut fiecare cititor, dar pot să îi îndemn să își pună întrebarea asta. Și să pornească.
Ah, bine, și aș vrea să știe că toată vara o găsesc cu reducere de 25% pe site-ul Herg Benet.

ȘB: Ai dori mai mulți cititori? Ce le-ai spune ca să încerce cărțile tale?
AM: Nu trebuie să le spun eu ceva, trebuie să le spună cărțile. Nu vreau neapărat mai mulți cititori, cît îi vreau pe cei potriviți, cei cărora cărțile mele le pot face seara sau săptămîna sau viața mai bună. Eu pot să dau de veste că există, pot să povestesc despre ele, dar de convins? Din nou, asta e între cititori și carte.

ȘB: Spune-mi ceva despre viața ta personală. Ce hobby-uri ai, ce îți place să faci în timpul liber.
AM: Scrisul e parte din viața mea personală, cum și jucatul cu pisicile e parte din viața profesională. Eu nu pot trasa o graniță între ele, în parte pentru că lucrez de acasă, în parte pentru că natura muncii creative se trage din tot și se scurge în tot și în parte pentru că sînt o persoană a extremelor, iar hobby-ul prin definiție nu poate exista, căci ori îl ignor complet, ori mă arunc întreagă în el. Și oricum mintea mea ambalată garantează că viața mi-e all work and no play, deci nu putem vorbi de detașare sau de timp liber. Dar am anumite principii și priorități după care îmi ghidez zilele: muncă, minimalism, ecologism, oameni dragi, mîțe, cultură, microschimbări. Practic, încerc din răsputeri să fiu o ființă care nu lasă lumea mai rea decît a găsit-o și aspir să o las un strop mai bună.

ȘB: Cum te-ai descrie ca fire în câteva rânduri?
AM: Mă străduiesc să nu mai presupun nimic despre firea mea. Mi se pare mai relevant ce aleg să fac, lucrurile despre care taman ce ți-am povestit.

ȘB: Care este marele tău vis?
AM: Ăsta. Acum. Aici.
Cred că noi înșine sîntem marele nostru vis – să fim tot ce sîntem, să ne urmăm iubirile, să fim împăcați, să fim lucizi. Dacă noi sîntem ok în noi, atunci putem să ne folosim drumul ca să contribuim, să lăsăm ceva bun în jurul nostru, în urma noastră.

ȘB: Ce gen literar preferi și care este autorul tău favorit?
AM: Citesc orice, dar prefer literatura fantastică. Nu am neapărat un autor favorit, ci povești care au devenit parte din mine.

ȘB: Numește 3 cărți care te-au impresionat.
AM: Sânge Satanic, Îmblânzitorul apelor, Harry Potter. Mi-au schimbat viața. Ce scriam eu nu semăna cu ce studiam în liceu, așa că descoperirea Cristinei Nemerovschi a fost momentul în care am simțit că am un loc în lumea asta și a fost motivul pentru care m-am îndreptat către Herg Benet. Flavius Ardelean este unul dintre scriitorii mei preferați și un exemplu pentru mine, iar Îmblânzitorul este cartea prin care l-am cunoscut. J. K. Rowling m-a întors către dragostea de fantastic, pe care o reprimasem prea multă vreme, și mi-a arătat cît iubesc istoria și mitologia țesute într-o poveste fabuloasă. Într-o zi o să beau ceai cu ea în Scoția.

ȘB: Ce îmi poți spune despre viitorul creației tale? Te oprești aici sau ai alte planuri? Poate o dezvăluire a unei viitoare apariții?
AM: Cred că e limpede că nu mă pot opri. Scriu cărți și cronici, traduc, aleg bloggerii cu care colaborează editura, dorm cu cărți lîngă pat, sînt incurabilă. Dar abia ce-am lansat Ielele, traduc o carte care încă nu a fost anunțată oficial, iar jurnalismul cultural este pus pe pauză, așa că nu pot vorbi despre planuri viitoare acum. Dar puteți să mă urmăriți pe Instagram (@zanamanescu) pentru fotografii din culise și pe Facebook (https://www.facebook.com/zanamanescu) pentru vești, iar dacă vreți să citiți una dintre cărțile mele, le găsiți reduse cu 25% pe site-ul Herg Benet (http://www.hergbenet.ro/autor/ana-manescu).

Mulțumesc, Ana, pentru interviu și aș vrea să spun că pe cât mi-ai părut la început de misterioasă, pe atât te consider acum o indescifrabilă enigmă. Ești o scriitoare foarte bună și complexă. Mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu tine și să am onoarea de a-ți lua acest interviu.
Aștept cu drag următoarele tale apariții și îți urez mult succes și toate gândurile mele bune.

Fotografiile sînt făcute de Diana Trăncuță. Pentru a o urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/dianam.t/.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

Recenzie „Printre tonuri cenușii” de Ruta Sepetys

Titlu: Printre tonuri cenușii

Autor: Ruta Sepetys

Editura: Epica

Număr de pagini: 311

Am observat că din ce în ce mai multe cărți despre cel  de-al Doilea Război Mondial au început să apară în ultimii ani, Hoțul de cărți, O mare de lacrimi, Printre tonuri cenușii.

Cea din urmă am citit-o dintr-o întâmplare fericită: o nouă idee pe blogul nostru de a dezbate cărți împreună. Așadar, la sugestiile voastre, am adăugat în lista mea de citit și Printre tonuri cenușii.

Cartea spune povestea unei familii de lituanieni, o familie fericită, unită, care avea liniștea casei, până când sovieticii anexează Lituania și o serie de familii sunt ridicate din casele lor, considerați criminali de război și deportați către lagăre de muncă. Astfel, mama și cei doi copii, Lina și Jonas, parcurg un drum până la capătul lumii, în Siberia, transportați în vagoane de vite, în condiții inumane și incredibil de barbare.

Autoarea cărții surprinde de-a lungul poveștii viața dusă în lagăr de o fată de 15 ani, adăugând constant o tentă din trecut perfect ce a fost ruinat. Antiteza trecut-prezent este uimitoare, astfel încât, căldura și confortul unui cămin sunt expuse contrar cu viața nouă a Linei, plină de violență, cruzime și moarte.

În mod surprinzător, am citit cartea foarte repede, nelăsând loc de prea multă intrigă sau de plictiseală în timpul acțiunii. Imprevizibilitatea este o trăsătură care definește bine acest roman, piperat pe alocuri cu violența și umilirea sovieticilor față de lituanieni, estonieni sau finlandezi.

Este o carte bine documentată, dar care lasă loc de interpretări, cu personaje foarte bine conturate, originale, cu un caracter propriu.
Este o carte tristă despre viață și despre dorința de a supraviețui, o carte de nota 10.

O recomand cu încredere celor peste 16 ani și le urez lectură plăcută celor care o citesc acum.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

Recenzie „Grădina cu fluturi” de Dot Hutchison

Titlu: Grădina cu fluturi

Autor: Dot Hutchison

Editura: Herg Benet

Număr de pagini: 291

Din toată experiența mea literară de până acum, nu pot spune că am întâlnit două cărți la fel. Chiar dacă stilul de scriere se apropia, chiar dacă ideea era asemănătoare sau impactul sentimentelor era același, nu am întâlnit niciodată o carte mai brutală decât Grădina cu fluturi scrisă de Dot Hutchison.

Ca o antiteză, povestea cărții se bate cap în cap cu titlul care denotă atât de multă fragilitate, finețe, creând un tablou al frumosului. Pe de altă parte, atacând și acest concept, cartea este o îmbinare de mai multe genuri: polițist, thriller, mister.

Ce pot spune despre Grădina cu fluturi este că în mod clar și exclusiv este o carte destinată adulților. Forma pe care o ia povestea este aceea a unui interogatoriu, combinat cu scene de flashback care să completeze declarațiile unei victime.

„Să nu alegi nimic e tot o alegere. Neutralitatea e un concept, nu un fapt.”

Grădina cu fluturi spune povestea unui Grădinar, colecționar de fluturi, deosebit de restul prin modul său ciudat de a înțelege această pasiune. Astfel că, mai multe fete tinere, frumoase, ajung să fie închise de acest psihopat într-o grădină special amenajată pentru ele.

Dot Hutchison a creat o veritabilă experiență a îngrădirii libertății, dusă la un nou nivel, libertate în captivitate (dacă vă puteți închipui). Ideea atât de originală este de o brutalitate ieșită din comun, o altă față a violenței sexuale, cea mai barbară și mai fragilă formă a ei. Autoarea s-a dovedit a fi nemiloasă cu personajele sale, supunându-le la chinuri inimaginabile.

„E mai ușor pentru orori să te ajungă din urmă când ai un moment de odihnă.”

Apreciez enorm stilul de scriere, care nu m-a lăsat nicio secundă să mă plictisesc, firul narativ este, de asemenea, foarte bine structurat și denotă o atenție aparte acordată asupra detaliilor.

„Dreptatea e ceva relativ, defectuos în cele mai multe cazuri, și în realitate nu repară nimic.”

Am numai cuvinte de laudă pentru această carte și o consider chiar o operă, dar... este ceva care o trage în jos: finalul. Comparativ cu al ei conținut briliant, mă așteptam la un sfârșit pe măsură. Ceva care ar fi rezolvat tot, dar ridicat la nivelul în care s-au și desfășurat evenimentele precedente.

Ofer 9/10 șoricei acestei cărți, scăzută doar de finalul banal. O recomand cu mare plăcere adulților și le urez lectură plăcută celor care o citesc acum.

Pentru cei interesați, las mai jos linkul unde o puteți găsi:

https://www.hergbenet.ro/autor/dot-hutchison

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

Recenzie „Revertis” de Laura Nureldin

Titlu: Revertis

Autor: Laura Nureldin

Editura: Herg Benet

Număr de pagini: 271

Lumea ființelor magice m-a pasionat de când mă știu, iar vremea vampirilor încă nu s-a stins după faimoasa serie Twilight, deoarece Laura Nureldil a redeschis magia imaginației prin apariția cărții sale, Revertis.

Lauren B. Callins și-a petrecut toată viața fugind de propriul trecut. Asta a făcut în ultimele secole. Este o femeie frumoasă, un organizator de evenimente extrem de căutat în New York și vampir. Speră ca Nemesis-ul ei să nu o găsească niciodată. Dar, când ești nemuritor, „niciodată” înseamnă foarte mult timp.

Presărată cu situații limită și cu personaje care mai de care mai interesante, Laura creează o vastă întindere a unui Pământ unde ființele se luptă pentru supremația puterii, unde binele și răul își urmează ale sale lupte de secole.

„Atunci când trăiești veșnic, trecutul te cam prinde din urmă la un moment dat.”

Mi-a plăcut mult de personajul Jérôme, care, deși nu el este cel principal, mi-a stârnit o simpatie aparte. Pus în relație cu Lauren, protagonista, cei doi întâmpină o serie de evenimente ciudate și mortale, dar reușesc să le învingă, să treacă peste ele și în final, să se completeze și accepte reciproc.

Ofer 8/10 steluțe acestei cărți și toate felicitările mele celor de la Editura Herg Benet pentru coperta superbă.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

Recenzie „Sinuciderea Ielelor” de Ana Mănescu

Titlu: Sinuciderea Ielelor

Autor: Ana Mănescu

Editura: Herg Benet

Număr de pagini: 188

Pasiunea mea pentru genul fantastic a început încă din copilărie, când poveștile lui Petre Ispirescu sau cele ale fraților Grimm erau practic nelipsite din colțișorul pentru teme. Tot de atunci am început practic să citesc absolut tot ce îmi pica în mână din acest gen.

Peste Sinuciderea Ielelor am dat dintr-o întâmplare fericită. La momentul respectiv nu cunoșteam decât titlul și o scurtă descriere despre această carte, coperta fiind încă în lucru, deci nu avea multe detalii de care să mă fi legat. Cu toate acestea, am solicitat cartea și am fost plăcut surprinsă în a constata că simțurile nu m-au înșelat.

Sinuciderea Ielelor este o culegere de povestiri, neașteptat de bine conturate, simple, dar complexe, cu un grad ridicat de încărcătură emoțională.

„Lasă-te de căutat în ruine. Nu ascund doar morți din trecut, ci moarte pentru noi toți.”

Volumul debutează cu o superbă și dramatică poveste a unei fete, al cărei sacrificiu trebuie să o transforme într-o sirenă. Lumea magică în care pătrunzi desculț este extrem de asemănătoare cu basmele și poveștile din popor, dar cu o tentă diferită de fiecare dată, de la macabră la extravagantă și de la dramatică la tristă.

Elementele îmbinate în fiecare povestire mi s-au părut de o originalitate ieșită din comun, chiar dacă se păstrează ideea de bază, cea culeasă din popor, și adusă la apogeul imaginației.

Mi-a plăcut mult stilul lejer în care este scrisă, și mi-a plăcut și mai mult ușurința cu care am citit această carte. Am fost total acaparată de ce scrie acolo, încât am terminat-o în doar câteva ore.

Ofer acestei cărți 10/10 steluțe și toată aprecierea mea imaginației fără frontiere a Anei Mănescu, care a făcut o treabă excelentă în revizuirea basmelor românești și a personajelor cu care deja ne-am învățat.

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Herg Benet: https://www.libris.ro/sinuciderea-ielelor-ana-manescu-HBP978-606-763-186-9--p1258213.html

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

Recenzie „NERVE” de Jeanne Ryan

Titlu: NERVE

Autor: Jeanne Ryan

Editura: Leda Edge

Număr de pagini: 299

Fiecare carte are părți bune și părți mai puțin bune. Asta s-a întâmplat și cu NERVE, unde acțiunea este într-o continuă nebunie.

Personajul principal, Vee, este aleasă pentru a juca în NERVE, un joc anonim de provocări transmis live online, ea descoperă că jocul o cunoaște. O tentează cu premii luate de pe pagina ei ThisIsMe și o pune să facă echipă cu băiatul perfect, Ian cel super-sexy.

La început este palpitant — fanii lui Vee și Ian îi încurajează să răspundă unor provocări tot mai riscante, cu mize tot mai mari. Dar jocul ia o întorsătură malefică atunci când sunt trimiși într-un loc secret împreună cu alți cinci jucători pentru runda Marelui Premiu. Dintr-o dată este un joc de totul sau nimic, în care propria viață le este pusă la bătaie.

Ei bine, trebuie să recunosc că am avut la începutul îndoieli față de poveste și de ideea cărții, iar pe undeva pe la jumătatea ei începuse deja să mă calce pe nervi pentru că erau prea multe situații care avea legătură sau cu conotații sexuale.

Față de început, finalul mi s-a părut briliant. Puțin cam ireal pentru un roman cu adolescenți, dar a fost total neașteptat. Au apărut elemente pe care nu le credam posibile sau care păreau mult prea depășite de situație, dar au fost incluse.

Ofer 7/10 steluțe acestei cărți și apreciez originalitatea ideii principale.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

Stephen King - king-ul cărților horror. Top 5 cărți de groază semnate Stephen King

Așa cum l-a numit o șoricică, King-ul cărților horror, Stephen Edwin King este cel mai cunoscut scriitor de romane de groază, ajungând la o avere literară proprie de zeci de cărți, numeroase filme care s-au turnat după cărțile sale și multă influență către public. V-am pregătit mai jos un Top cu 5 cărți dintre cele mai cunoscute și mai apreciate dintre operele sale. Enjoy!😊

5. Cimitirul animalelor

„Dorința de a înșela moartea este ciudată și extrem de serioasă în același timp. Mulți cred că viața începe de abia după intrarea în Împărăția Domnului. Și probabil că pentru ei așa și este. Atunci, de ce să-ți pui problema să aduci pe cineva înapoi? Alții se întreabă la fel de serios ce este dincolo. Și dacă există un «după moarte». Oricum, atunci când ești confruntat cu moartea unei ființe dragi, vrei, la rândul tău, să înfrunți moartea, să o păcălești. Ai fi însă în stare să faci tot ceea ce face Louis Creed? Sunt sigur că da, iar acest lucru mă înspăimântă.“ - Stephen King

4. Misery

Misery Chastain este eroina unui ciclu de romane „duioase“, dar parintele ei, scriitorul Paul Sheldon, e hotărât să o dea uitării… Până când Annie Wilkes, o fostă infirmieră și fanatică admiratoare a personajului și a creatorului său, îl „recuperează“ pe Sheldon dintr-un accident de automobil. Și celebrul autor este obligat s-o reînvie pe Misery, să rescrie ultimul episod, numai pentru Annie și sub vigilenta ei supraveghere. Dar tensiunea atinge cote insuportabile și curând devine limpede că sfârșitul cărții va fi și sfârșitul unuia dintre cei doi.

3. Strălucirea

După ce își pierde slujba de profesor din cauza alcoolismului, Jack Torrance încearcă să-și refacă viața acceptând un post de portar într-un hotel izolat în munți, închis în timpul iernii. Aici se mută cu soția sa, Wendy, și fiul său, Danny, „un Shiner“, o ființă înzestrată cu o energie psihică supranormală ce-i dă puteri vizionare. Hotelul Overlook este posedat de o forță misterioasă, este o sumbră și sângeroasă magie în care se va împlini destinul teribil al condamnatului Jack Torrance și în care se va petrece dezastrul acestei familii, o sinistră lucrare a nebuniei ce izbucnește cu o forță ucigașă.

2. Doctor Sleep

În această carte, Stephen King se întoarce la universul pe care l-a creat și l-a explorat în „Shining”. Dan Torrance, angajat într-un azil de batrani, trebuie să salveze o fetiță din ghearele unei grupări de criminali cu puteri paranormale. Urmează o luptă complicată între bine și rău, o poveste extraordinară, care va încânta miloanele de cititori ce s-au delectat cu „Shining” și-i va cuceri pe cei care pășesc acum în ținuturile lui Stephen King.


1. IT sau Orașul BântuIT

Orasul bantuit (in original „IT") este al doilea cel mai lung roman al lui Stephen King. La începutul anului 2013, în cadrul proiectului de reeditare a seriei de autor Stephen King, Nemira editează, într-o ediție a III-a, revizuită, romanul, într-un hard cover A4 greu manevrabil, de aproape 1000 de pagini. Cartea urmărește întâmplările a șapte copii terorizați de o ființă fantastică, care se folosește de fricile și fobiile victimelor, deghizându-se astfel pentru a vâna. Romanul este unul dintre cele mai apreciate romane ale lui King, bucurându-se de multiple premii și recunoastere internațională. Un roman horror care nu trebuie ratat, în ciuda formatului neatractiv.

Acesta a fost topul, dragii mei. Sper că v-a plăcut și vă v-am stârnit curiozitatea pentru romanele lui King neexploatate încă sau, în caz contrar, că nu v-am dezamăgit cu așezarea ordinară a cărților.

Cu mare drag,
Șoarecele de bibliotecă

Recenzie „P.S.: Îmi placi” de Kasie West

Titlu: P.S.: Îmi placi

Autor: Kasie West

Editura: Leda Edge

Număr de pagini: 300

Rareori întâlnesc cărți care să aibă o acțiune progresivă, începând de la ceva banal și făcându-te să crezi că citești un clișeu, ca mai apoi să explodeze într-o magie delicioasă care nu te mai lasă până la ultima pagină. Așa s-a întâmplat și cu P.S.: Îmi placi, unde am tras de mine la propriu să stau să citesc primele 50 de pagini, iar apoi... bum! Totul a fost miraculos și nu am mai lăsat cartea din mână până la 3 noaptea, când am terminat-o.

Kasie West m-a surprins cu o poveste de dragoste adolescentină încărcată de sentimente puternice, colorate și situații de la dramatice, la comice și invers.  Pe parcurs, cartea mi-a creat o stare de curiozitate maximă și parcă mi s-a lipit de mână, până la finalul ei.

Povestea roiește în jurul unei adolescente, Lily, pasionată de muzică, cu o familie numeroasă și agitată, care ajunge să converseze la ora plictisitoare de chimie pin bilețele cu cu o persoană anonimă. Din ce în ce mai mult, conversația lor devine mai profundă și mai sinceră, astfel încât cititorul pică în mrejele micului lor joc de roluri și practic devorează paginile cărții.

„Îmbrățișările sunt pline de puteri magice, vindecătoare.”

Este scrisă într-un stil extrem de lejer și ușor de citit. Are replici și momente de-a dreptul comice, amuzante și originale. Este o apariție proaspătă a anului 2018 la Editura Leda Edge, căreia îi ofer 9/10 steluțe și toată încrederea mea că această carte merită citită.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

Recenzie ,,Dacă te-aș găsi” de Gayle Forman Vol. II

Titlu: Dacă te-aș găsi

Autor: Gayle Forman

Editura: RAO

Număr de pagini: 216

După ce am citit primul volum, Dacă aș rămâne, cel de-al doilea mi s-a părut cu totul și cu totul superb. Am fost surprinsă să constat că Dacă te-aș găsi este scrisă acum din perspectiva lui Adam și că întâmplările sunt reluate după 3 ani de la tragedia Miei.

Numai cuvinte de laudă am pentru modul în care este scrisă această carte, care mi s-a părut mult mai complex și mai lejer față de primul volum. De asemenea, acțiunea este într-o continuă evoluție, încărcată de sentimente puternice care încă mocnesc între personaje. Mi-a plăcut extrem de mult îmbinarea autorului dintre muzica rock și cea clasică, violoncel, reușind să creeze o poveste originală, plină de trăiri intense.

,,Am dus-o cu mașina la aeroport. M-a sărutat de rămas bun. Mi-a spus că mă iubește mai mult decât viața însăși. Apoi, a trecut de punctul de control.
Nu s-a mai întors niciodată.”

Dacă în primul volum familia capătă o importanță deosebită în viața lui Adam și a Miei, în cel de-al doilea, Gayle își folosește talentul de scriitor și ne înduioșează, făcându-ne să-i înțelegem pe deplin însemnătatea.

Ofer 10/10 steluțe acestei cărți și toată aprecierea mea pentru originalitate și stil.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă