sâmbătă, 7 iulie 2018

RECENZIE: Cititorul din peșteră




Titlu: Cititorul din peșteră
Autor: Rui Zink
Editura: Humanitas
Număr pagini: 112
Categoria: Literatura contemporană

Astăzi este tot mai greu să reușim să insuflăm cuiva dragostea pentru lectură dacă nu o descoperă singur, dar nu și imposibil. Mai mult, într-o lume în care tehnologia a avansat foarte mult, citirea unei cărți pe suport de hârtie pare un lucru demodat, învechit. Dar, oare nu în asta constă magia cititului? Nu este mai plăcut să ai posibilitatea să atingi paginile, să le miroși, să le răsfoiești?
”-N-am nici cea mai mică îndoială și, cum știi, doar rareori mă înșel. De citit, practic nu mai citește nimeni, nici măcar oamenii, știu doar de televiziune, de internet, ...”
Astfel, consider că pentru această temă am ales cartea potrivită: ”Cititorul din peșteră”. Nu mă voi axa pe subiectul cărții în sine, cât mai mult pe mesajul puternic pe care autorul dorește să îl transmită. Vă întrebați care este acela? Simplu, îndemnul la lectură! Și nu oricum, ci prin intermediul unui copil și a ”profesorului său”.
Așa că, încă din primele pagini ale romanului facem cunoștință cu un copil debusolat care nu dorește altceva decât ”să fugă” de realitatea dură care nu îi place. Întâmplarea face ca el să ajungă pe vasul unor pirați, unde aude pentru prima dată de Anibalector, vietatea uriașă care citește cărți. Și la scurt timp ajunge să îl cunoască și să petreaca o anumită perioadă de timp în compania lui. Iar această perioadă nu este una oarecare deoarece călătorește prin lumile literaturii citind marile capodopere ale unor poeți sau scriitori consacrați ca:
  • Saramago;
  • Sonete – Luis de Camoes;
  • Poeme – Fernando Pessoa;
  • O mie și una de nopți;
  • Ar fi bine să schimbăm niște idei pe această temă – Mario de Carvalho;
  • Ocolul pământului în 80 de zile – Jules Verne;
  • Ocolul zilei în 80 de lumi – Julio Cortazar;
  • Cei trei mușchetari – A. Dumas;
  • Aventurile lui Tom Sawyer – M. Twain;
  • Frații Karamazov, Crimă și pedeapsă – F. Dostoievski;
  • În căutarea timpului pierdut – M. Proust;
  • Război și pace, Anna Karenina – L. Tolstoi;
  • Orlando – V. Woolf.
Totodată, nu lipsesc nici impresiile învățătorului legate de rolul și importanța lecturii în viața unui om:

”Cărți? O expediție maritimă transporta cărți? În fine, o fi vreun capriciu de-al căpitanului – unul dintre acele vicii stânjenitoare care îi cuprind pe adulți”.
”- Cititul înseamnă să faci lucrurile să se întâmple în capul tău.”
”- Poate deoarece cheia lecturii se află chiar în cartea pe care o citim.”
[…] O carte ne cere să mergem noi la ea. Un ecran cu imagini și tâmpenii, nu. Asta-i diferența dintre a călători și a sta pe loc. Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gură-cască.”
”O carte valorează tot atât prin ceea ce spune ca și prin felul cum o spune.”
”Pentru Anibalector, o carte era o întâlnire între două voci: a noastră și a cărții. Și să faci sublinieri într-o carte nu este nimic rău, e aproape ca și cum ai citi dublu; e semn că ai întâlnit un pasaj, o frază, un paragraf, care-ți spune ceva, iar asta, după el, era de neprețuit. E aproape ca și cum ai fi găsit, pe gratis, o a doua carte.”



Și cu atât mai puțin, modul în care trebuie privit și înțeles conținutul cărților citite. Nu este ușor, însă dacă repetăm această activitate zilnic este imposibil să nu pricepem adevăratul mesaj pe care îl conține fiecare carte.


”- [...] Timp și răbdare, două lucruri care, împreună, fac aproape cât inteligența.”
”Un cititor trebuie să se mențină neutru față de cartea pe care o citește, întrebi tu? Eu n-aș fi atât de radical. De ce s-ar cădea ca eu să încetez a fi eu numai pentru că-l aud pe altul cum gândește? Și cum aș putea eu să încetez a fi eu, chiar dacă aș vrea?”
”- Păi, de exemplu, să luăm un roman. Ceea ce face ca romanul să fie bun e o intrigă solidă, personaje credibile, dialoguri bogate, nu-i așa?
-          Dar asta nu servește la nimic, dacă romanul nu are ritm, melodie ...
-          Ca în poezie?
-          Chiar așa. Marea diferență e că poezia se preface că prelucrează mai mult cuvântul, iar romanul se preface că prelucrează mai mult realitatea. Dar rezultatul e același.”


Bun, poate  o să-ți fie mai ușor să înțelegi dacă-ți dau un exemplu. Cititul e ca patinatul, se învață prin practică, îi prinzi gustul tocmai exersând acest gust. Adineauri am spus țesătura textului, dar e o prostie, fiindcă e același lucru. Textul e o țesătură și țesătura e un text. Împletirea unor fire diferite – ritm, sens, cuvinte -, pentru a alcătui un covor de cuvinte, un covor cu un desen care poate să fie mai mult sau mai puțin laborios, încurcat, stimulator, misterios. Adică, ceva care să se citească.”  
”Nu-i mare rău că multe cărți sunt numai pentru distracție. Cele mai proaste sunt acelea care-s doar hamburgeri. Par gustoase, și sunt ușor de consumat, dar asta-i pentru că vin deja pre-mestecate. Să le citești e același lucru cu a te uita la o telenovelă. Sunt distractive, dar se evaporă într-un apogeu al memoriei și, cu cât mănânci mai mult, cu atât rămâi cu o senzație de gol.”

Apoi, nu putem decât să deprindem foloasele de pe urma lecturii:

”Să-mi placă să învăț că o carte e o casă cu multe uși – uneori atâtea câte pagini avea cartea; alteori, tot atâtea câte rânduri avea. Alteori, nici chiar atât.”
”Să învăț că ușile astea au în ele cheia cu ajutorul căreia se poate, sau nu, chiar intra în casă.
-          În cel mai rău caz, cheia e ascunsă sub un preș sau un ghiveci. Dar e acolo, poți fii sigur. Autorul n-a plecat cu ea în buzunar. Chiar dacă nătărăul e convins că așa a făcut, n-a luat-o. Cheia a rămas acolo.

Să învăț că, după unii, lumea încăpea toată într-o simplă literă.
Să învăț să nu-mi fie frică să citesc poezie, chiar din cea din care nu se înțelege nimic...”

         Iar, la final, să ne alegem cu plăcerea de a citi și reciti cu mult drag cât mai multe cărți. Nu strică nici să adăugăm pe lista începută deja și alte titluri întâlnite în conținutul acestui roman. Diversitatea și schimbarea nu sunt elemente ce trebuie evitate, dimpotrivă, ele pot fi privite ca pe o adevărată provocare.
De altfel, ceea ce mai pot să vă spun este faptul că am ajuns să ador această carte. Deja am citit-o de două ori, dar ceva îmi spune că nu mă voi opri aici. Mai ales că, este un roman de mici dimensiuni, ușor de citit și foarte interesant.
Deci, nu pot decât să-i ofer 10/10 steluțe pentru că dacă aș putea i-aș da mult mai mult de atât. Și nu cred că nu v-ați dat seama că o recomand cu toată încrederea tuturor iubitorilor de cărți, dar în special, celor care încă nu au descoperit cât este de benefic și de important să citim fiecare dintre noi.


Cu drag, 
Șoarecele de bibliotecă!










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu