4
ROMANE PSIHOLOGICE “DE DRAGOSTE”
De
multe ori avem impresia că ne aflăm în diverse situaţii îngrijorătoare şi nu
mai avem scăpare. Gândurile ne controlează fiecare mişcare, totul devine
ambiguu şi nu mai putem înainta. Oare aşa să fie?
În
continuare, propun 4 cărţi care ne
învaţă că cele mai multe probleme au cele mai simple soluţii, adică, este
suficient să-ţi deschizi inima şi să iubeşti cu adevărat pentru a fi liber şi
fericit.
1.
Lupul de stepă – Hermann Hesse
Harry este un singuratic, care
după mai multe eşecuri (îşi pierde slujba, partenera de viaţă îl părăseşte, iar
prietenii îl ocolesc) decide că cea mai bună soluţie este moartea. Totuşi, nu
are puterea necesară să se sinucidă, iar după îndelungi frământări o întâlneşte
pe Hermina, o curtezană, care reuşeşte să-i deschidă inima şi să-l facă să se
îndrăgostească din nou.
Apar şi alte schimbări în viaţa
lui: învaţă să danseze foxtrot, trăieşte o aventură amoroasă cu Maria, o fată
mult mai tânără decât el şi îşi face noi prieteni. Toate aceste modificări îl
conduc pe un drum alunecos şi decade atât de mult încât gelozia îl determină să
comită cea mai îngrozitoare faptă: să ucidă.
În final, va avea Harry curajul
să-şi atingă scopul? Ce credeţi?
1.
Crimă şi pedeapsă – F. M. Dostoievski
Fără îndoială, iubirea de multe
ori ne încurcă sau ne ajută să ieşim din întunericul în care ne adâncim
conştient sau inconştient. Aşa cum şi pe Raskolnikov, tânărul sărac şi
constrâns de împrejurări şi neajunsuri tot iubirea l-a ajutat să-şi ispăşească
mai uşor pedeapsa. Acesta a decis să omoare o cămătăreasă la care ducea din
când în când diferite lucruri pentru a primi o sumă de bani din care să
trăiască câteva zile, dar şi pe sora acesteia doar pentru că fusese martor la
crimă şi l-ar putea denunţa. Deşi, este un băiat inteligent şi îşi planifică
totul dinainte, fapta lui nu rămâne nepedepsită.
Mai exact, este condamnat la
închisoare şi, totuşi, el găseşte o portiţă de ieşire sau, mai bine spus,
lumina de la capătul tunelului. Ce anume îl ajută să îşi găsească liniştea
sufletească?
1.
Învierea – Lev Tolstoi
O altă înfăţişare pe care o poate primi iubirea este aceea de sacrificiu.
Nu putem obţine linişte sufletească dacă nu oferim mai mult fără a aştepta ceva
în schimb şi, cu atât mai mult, nu putem dobândi fericirea şi mântuirea
sufletului dacă nu facem sacrificii. Asta încearcă Tolstoi să ne explice în
romanul său folosindu-se de soarta celor doi protagonişti.
În cadrul procesului la care avea rolul de jurat prinţul Nehliudov o
recunoaşte în prostituata acuzată de crimă şi jaf pe slujnica nevinovată de
care se îndrăgostise în adolescenţă. Atunci când femeia este declarată vinovată
ca urmare a unei erori stupide, acesta decide să renunţe la viaţa luxoasă şi să
o urmeze pentru a-i uşura soarta şi pentru a-şi linişti sufletul împovărat de
un greu sentiment de culpă.
Va reuşi Nehliudov să schimbe cumva destinul tristei femei?
1.
Veronika se hotărăşte să moară – Paulo Coelho
Poate iubirea să înlocuiască dezamăgirea cu fericirea? Tocmai cu asta se
confruntă Veronika, personajul principal, nu mai are niciun chef de viaţă şi
decide „să pună punct”, luând o supradoză. Ca printr-o minune se trezeşte la un
spital de boli nervoase unde primeşte câteva zile în plus de trăit. Aici ea
descoperă lucruri pe care nu-şi permisese de fapt să le simtă vreodată: ură,
teamă, curiozitate, dragoste. Şi tot aici îl întâlneşte pe Edward, un tânăr
schizofrenic, care va trezi la viaţă inima fetei.
Vor reuşi să trăiască propria poveste de dragoste dincolo de zidurile
spitalului?
Aşadar, iubirea poate apărea în multiple feluri, însă numai noi avem
puterea să alegem varianta care ne va face să fim fericiţi cu adevărat, aşa cum
şi aceste personaje vor alege opţiuni diferite, dar potrivite pentru fiecare
situaţie în parte.
Pe care aţi citit-o deja şi cum vi s-a părut?
Cu drag,
Şoarecele de bibliotecă!
Din lista de cărți prezentată mai sus, am citit doar Crima și Pedeapsa 😀
RăspundețiȘtergereEste una dintre cărțile mele preferate, ceea ce mă surprinde chiar și pe mine :))
Finalul a fost unul de-a dreptul neașteptat, dar mi-a plăcut super mult!❤️❤️🌹
Mă bucur că ți-a plăcut acest roman pentru că alături de alte câteva opere precum: "Fratii Karamazov", "Idiotul" și
Ștergere"Adolescentul", toate sunt marile capodopere ale lui Dostoievski. Aș mai adauga și alte romane pe care eu le-am citit și care sunt foarte bine scrise. De exemplu, "Dublul" pe care autorul l-a scris la varsta de doar 25 de ani, "Jucătorul" pe care l-a terminat in 3 săptămâni sau "Nopți albe".
În legătură cu celelalte 3 romane recomandate, toate sunt la fel de importante, care ocupă un loc aparte în literatura universală. Pe mine m-au impresionat plăcut. Nu știu dacă răspunsul meu ți-a stârnit curiozitatea de a începe le citești, dar dacă este așa, poate vei reveni și cu păreri.