miercuri, 22 noiembrie 2017

"Oameni şi şoareci" vs "Colecţionarul"













Nu întâmplător am ales două cărţi atât de diferite şi, totuşi, atât de îndrăgite de tot mai mulţi cititori. De fapt, ambele opere ilustrează perspectiva proprie cu privire la îndeplinirea unui ideal.
Mai bine, haideţi să descoperim ce anume le deosebeşte una de cealaltă. Bineînţeles că acestea sunt doar câteva dintre aspectele care mi-au atras mie atenţia. Citindu-le, poate, veţi desluşi şi alte diferenţe la fel de interesante.
Şi pentru că, mai întâi, este nevoie de cineva care să genereze acţiunea, voi aduce în discuţie aspecte privind personajele prezente în cele două romane. În prima carte, „Şoareci şi oameni”, personajele centrale sunt doi lucrători sezonieri, George Milton, un tânăr inteligent şi inimos, şi Lennie Small, un uriaş naiv a cărui întârziere mentală îl face să semene cu un copil mare. Odată ce reuşesc să se angajeze la o fermă apar şi alte personaje a căror contribuţie directă sau indirectă modifică într-un fel sau altul destinul celor doi bărbaţi.
În schimb, în a doua carte „Colecţionarul”, autorul îi plasează în centrul atenţiei pe Frederick Clegg, un funcţionar neînsemnat şi pe Miranda Grey, o studentă la Arte Frumoase. Celelalte personaje (mătuşa Annie, unchiul şi Mabel) apar arareori, de regulă, în descrierile protagoniştilor tocmai pentru a scoate în evidenţă anumite trăsături specifice ale personajelor principale.
Un loc nou aduce şi experienţe noi, prieteni noi şi duşmani deopotrivă. Deşi, cei doi prieteni au dinainte un obiectiv stabilit: să strângă bani, pentru a-şi cumpăra un loc al lor, unde să trăiască „din belşugu’ pământului” o serie de întâmplări tragice îi împiedică să-l realizeze.
În primul rând, Lennie reuşeşte să-i atragă atenţia într-un mod negativ lui Curley, băiatul patronului, pentru că nu i-a răspuns la întrebări, George intervenind aproape de fiecare dată:
„-Na, data viitoare să faci bine să răspunzi când vorbeşte careva cu tine.”
Această întâmplare are repercursiuni grave mai târziu când, în urma unei bătăi, Curley se alege cu mâna ruptă.
O altă situaţie neplăcută este aceea când lui Lennie i se permite să aibă grijă de un căţeluş. Grija obsesivă a bărbatului îi provoacă moartea animalului, dar acest incident trece neobservat de ceilalţi. Sau cel puţin aşa cred cei doi muncitori deoarece atunci când este descoperit cadavrul soţiei lui Curley toţi angajaţii fermei ştiu cine este făptaşul.
La fel, şi Frederick are un obiectiv bine stabilit: îşi doreşte mai mult ca orice să câştige dragostea fetei pe care o iubeşte. Pentru a-l atinge cu orice preţ el se foloseşte de banii câştigaţi, o răpeşte şi creează un „spaţiu ideal pentru ei.” Numai că ceea ce pare a fi ideal pentru el, se dovedeşte a fi tocmai opusul pentru ea.
Nu este greu să ne dăm seama de asta pentru că autorul ne prezintă diferit perspectiva fiecăruia. Băiatul îşi dezvăluie sentimentele în mod direct prin fapte, iar fata alege să scrie un jurnal secret. Dar, ambele persoane ţin să „vorbească” în stilul propriu despre trăirile şi gândurile lor. Iar pentru acest lucru se foloseşte mai puţin dialogul (sunt relatate efectiv frânturi din convorbirile lor) şi mai mult monologul. Accentul este pus pe stările de spirit, sentimente, gânduri.
În schimb, toate neplăcerile prin care trec George şi Lennie, cititorul descoperă din discuţiile ce au loc între ei sau între ei şi celelalte personaje. Apar descrieri mult prea succinte, legate de limbajul non-verbal. Şi astfel, putem înţelege mai bine stările prin care trec personajele.
Nu e dificil de prevăzut care este finalul ambelor romane. Întrebarea este: timpul şi experienţele vor consolida prietenia sau dragostea dintre personaje ori le vor destrăma?
Vă invit să descoperiţi un sfârşit surprinzător care lasă loc de multe interpretări şi mai multe întrebări. Viaţa este plină de elemente neprevăzute şi cu cât vom încerca să o cunoaştem mai bine, cu atât vom descoperi că mai avem multe lucruri de învăţat.


Cu drag,
Şoarecele de bibliotecă! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu