Titlu: Parfum de maci sălbatici
Autor: Puşa Lia Popan
Editura: Napoca Star
Număr pagini: 92
Categoria: literatură contemporană
Dacă am sta să analizăm câţi poeţi au ales să vorbească despre timp, lista
ar fi mult prea lungă. Nu pentru că este o temă uşoară, dimpotrivă, datorită
complexităţii şi a importanţei, în general. Din această categorie de creatori
face parte d-na Puşa Lia Popan, care „ne poartă prin incursiunile timpului” de
la începutul fiinţei umane şi până la sfârşit. Şi nu se opreşte doar la a
descrie fiecare etapă din drumul parcurs, ci continuă să ne explice care sunt
nevoile ce apar şi cum le putem transforma în obiective. Deci, mai întâi,
trebuie să ne dorim ceva (... aveam nevoie/de o gură de/aer/şi un pahar
de/compasiune”), apoi să cerem („privirea/a zburat spre cer”), să aşteptăm
(„iar cerul/a prins a ninge/cu iubire...”) şi să acţionăm. Aceştia sunt primii
paşi din procesul de iniţiere. Treptat, vom cunoaşte şi alte tipuri de
necesităţi.
Întorcându-ne la început, autoarea ne transpune, cu grijă, în perioada
copilăriei, odată folosindu-se de elementele naturii alcătuind o imagine vie şi
veselă: „Despică primăveri în muguri/şi ceru-n dulci licori; Agonizări
din ţurţuri cresc/Oaze pe pământ/În verde crud se contopesc/Lumini de dor
flămând.”), apoi, de comuniunea
om-natură şi sentimentele umane, adică, imaginea copilăriei lipsită de grji
(... copii lăsaţi în grija mării/pe bolta de stele/clipesc din pleoape,/cuminţi
lăsate/în grija cerurilor.”)
Viaţa îşi urmează cursul firesc, şi ajungem în pragul maturităţii, moment
în care totul prinde un alt contur, mult mai profund şi accentuat. Este locul
în care autoarea descrie portretul omului încărcat de povara zilei de azi şi de
mâine în care grijile îl năpădesc („Doar omul îşi face/zeci de griji/înoată
înecat în/suferinţi,/tristeţi,/nefericire,/determinat să refuze
ajutor/voind să-şi poarte singur de grijă”), dar, în acelaşi timp îi oferă şi soluţii de ieşire din impas: fie se
adânceşte în durere şi suspine (poţi să alegi:/să plângi sau să taci;/să
numeşti cicatricile în parte”), fie merge mai departe („sau să negi orice
urmă/să nu mai rămână”)
De asemenea, ne oferă câteva lecţii de viaţă, prin intermediul cărora ne
îndeamnă să iubim (poezia „Religie”), să iertăm („...din toate
piedicile/face-mi-voi/poduri/... cu un surâs/(păşi-voi)/peste ele/în
trecerea-mi/spre mai departe”) şi să ne rugăm pentru a putea dobândi viaţa
veşnică. Omul ajuns la capătul drumului constată că ceea ce îl ajută, cu
adevărat, este rugăciunea şi nu toate bogăţiile pe care a reuşit să le adune. (
poezia „La trecere”)
Şi totuşi, moartea nu este un motiv de tristeţe sau de durere, ci unul de
bucurie deoarece în locul rămas gol, azi, mâine va răsări o altă floare. Unii
pleacă, alţii vin. Acesta este cursul vieţii. (poezia „Freamătă a înviere”)
Iar, acum, dacă dorim să transpunem într-un bilanţ prescurtat întreaga
imagine, putem folosi ca reper poezia cu acelaşi nume, ce cuprinde un tablou
complex cu 3 generaţii: copii, părinţi, bunici. De fapt, sunt cele 3 mari etape
pe care le parcurge omul de-alungul vieţii: copilăria, tinereţea şi bătrâneţea.
În concluzie, călătoria în timp este o experienţă unică pentru fiecare
deoarece suntem înzestraţi cu libertate, libertatea de a alege: omul trece prin
timp cunoscând trecutul, prezentul şi viitorul, fără a avea posibilitatea de a
se întoarce înapoi, ci doar de a merge înainte, dar şi datoria de a-şi ghida
viaţa astfel încât să fie conştient că ceea ce el a semănat asta va culege,
atât el, cât şi generaţiile următoare („din bine-naşte bine/din rău-naşte
regret”)
Cu alte cuvinte, „nu încerca să alergi după timp” şi nici „să te întorci în
timp/puterea lui e imaterială”, adică, noi suntem cei care avem ceva de pierdut
şi tot ceea ce pierdem, nu mai poate fi recuperat. Şi totuşi, putem rămâne cu
ceva, după moarte, ne putem mântui.
Cu drag,
Şoarecele de bibliotecă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu