Chiar şi pasionaţii de lectură
ascund sau nu şi alte activităţi la fel de interesante. Şi cum fiecare dintre
ele necesită atenţie, efort, timp şi cât mai multe informaţii noi, nu mai încape
îndoială cât de importantă este implicarea directă în toate sarcinile aferente.
Am ales să transpun în cifre
pasiunea pentru citit. Oare cum pot face asta? Simplu. Adică, urmărind paşii de
mai jos:
1.
Care este intervalul de timp de care am nevoie pentru a
citi astăzi?
Rareori poate, mulţi dintre voi
vă puneţi această întrebare în gând şi nu de puţine ori aflaţi răspunsul abia
după ce aţi terminat de citit o carte.
Ei bine, specialiştii ne
informează că este indicat să citim minim 30 de minute în fiecare zi deoarece
lectura este benefică pentru imbunătăţirea stării de spirit sau a somnului.
Totuşi, eu tind să cred că noi,
iubitorii de cărţi, depăşim de fiecare dată acest interval de timp.
2.
Câte cărţi voi citi?
Mulţi dintre voi aţi confirmat
că vă place să citiţi mai multe cărţi în acelaşi timp. Cu siguranţă, este o
experienţă interesantă. Şi eu am încercat, dar nu pot spune că am putut merge
aşa până la capăt. Mai degrabă, am început să citesc o altă carte atunci când
am renunţat la alta care nu mi-a plăcut. Dar nu e acelaşi lucru.
Până la urmă, numărul lor nu
contează atât de mult la cât de importantă este satisfacţia pe care ţi-o oferă
un lucru făcut din plăcere. O carte, două, trei sau cinci, toate contribuie în
egală măsură la îmbunătăţirea stării de spirit.
3.
De cât timp am nevoie pentru a citi o carte?
Nu este necesar să analizăm
minuţios sau să ne impunem termene-limită privind citirea unei cărţi pentru că
astfel riscăm să transformăm pasiunea într-o povară pentru ca ulterior, în
timp, să constatăm că ceea ce până atunci ne stimula să citim, mai târziu ne
poate provoca disconfort.
Nu contează dacă vom citi
cartea aleasă într-o singură zi, o săptămână sau chiar o lună. Există o mulţime
de factori care, de multe ori, ne împiredică să alocăm mai mult din timpul
nostru cititului. Important este să nu renunţăm şi să citim zi de zi. Voi ce
părere aveţi?
- De câte ori voi reciti aceeaşi carte?
Nu este greu de înţeles că
fiecare va citi şi reciti o carte ori de câte ori va simţi nevoia să facă asta.
Mai mult decât atât, o carte citită în perioada adolescenţei va avea un alt
înţeles şi impact asupra persoanei respective dacă o va citi în perioada
maturităţii.
- Voi citi singur sau alături de prieteni?
A fi singur într-o încăpere
unde domneşte liniştea, este locul ideal pentru lectură. Totuşi, cum ar fi să
ai cel mai bun prietn alături şi să citiţi împreună? Aţi încercat o astfel de
experienţă?
Indiferent unde, cum şi cu cine
vom citi, această plăcere nu va putea fi diminuată. Totul depinde numai de noi,
cititorii.
Drept urmare, nu este atât de
important numărul cărţilor citite într-un anumit interval de timp sau timpul
consumat pentru desfăşurarea acestei activităţi, dacă gradul de mulţumire este
cel preconizat că va fi obţinut încă de la iniţierea sarcinii.
Totodată, această situaţie ne
demonstrează că nu întotdeauna avem nevoie de date exacte pentru a duce la bun
sfârşit planul dorit.
Cu drag,
Şoarecele de bibliotecă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu