Mici romane, mari capodopere

Esențele tari se găsesc în sticle mici ... Așa cum și romanele de mici dimensiuni pot deveni, în timp, mari capodopere. Nu doar cărțile cu un număr mare de pagini ocupă un loc bine stabilit în clasamentul celor mai bine opere scrise și citite vreodată. Există idei sau situații pentru care autorii consideră că nu trebuie să folosească un amalgan de cuvinte pentru a transmite mai departe ce au de spus.

Totuși, cum ne pot atrage atenția aceste romane? Reușesc autorii să cuprindă întreaga operă în cât mai puține pagini sau fac doar o sinteză a evenimentelor?

Ei bine, pot să vă spun că aceste lucrări și-ar pierde din consistență dacă ar fi altfel structurate. De multe ori, nu trebuie să luăm și nici să adăugăm acolo unde totul arată sau sună bine. Iar pentru a vă convinge de acest lucru, vă invit ”să cunoașteți” 5 romane absolut superbe chiar dacă nu sunt la fel de ”mari” ca celelalte. Frumusețea lor constă tocmai în acest detaliu: dimensiunea.

          1.  Jucătorul – F. M. Dostoievski (203 pagini)

Nu este singurul roman de mici dimensiuni al lui Dostoievski, dar este, poate, unicul pe care l-a scris în doar 4 săptămâni. ”Jucătorul” este mai mult o carte despre sine și patima pentru jocurile de noroc.

Protagonistul romanului este Aleksei Ivanovici, un profesor tânăr pasionat de jocurile de noroc, care lucrează pentru familia unui general rus, un bărbat cu multe datorii și o logodnică tânără, care încă mai stă cu el deoarece speră ca generalul să primească moștenirea unei mătuși de la Moscova aflată pe patul de moarte. Surpriza e și mai mare atunci când femeia le face o vizită și ajutată de tânărul profesor descoperă pasiunea pentru jocul la ruletă, unde pierde aproape întreaga avere.

Nu lipsește nici dragostea din peisaj, mai exact obsesia lui Aleksei pentru Polina, fiica generalului. Și ca totul să se complice și mai mult, în grațiile fetei se mai află și un francez, Marquizul Des Grieux și englezul Ashtley. Va exista o relație amoroasă între protagoniști? Este mai puternică patima pentru bani sau patima pentru iubire?

                                              

           2. Străinul – A. Camus (101 pagini)

”Străinul” este un roman filozofic în care accentul este pus pe individ și societatea în care acesta trăiește. Mai degrabă, protagonistul este un inadaptat și aspru criticat de cei din jurul său. Ca de exemplu, fumatul unei țigări sau băutul unei cafele cu lapte în timpul priveghiului sunt considerate ca fiind total nepotrivite pentru situația în care se află.

Deși pare un tip chiar banal ce duce o viață de rutină (merge zilnic la birou, ia prânzul în același restaurant, locuiește în același cartier de peste 10 ani, are o relație amoroasă cu o femeie de care se simte atras mai mult fizic decât spiritual), viața lui se schimbă radical în ziua în care decide să comită o crimă, aparent fără motiv.

Comportamentul lui di timpul procesului scoate la iveală străinul nonconformist al societății de atunci sau de acum. O revoltă de orice fel împotriva standardelor impuse de societate ne transformă în ciudații unei lumi necunoscute.

              3.  Colonelului n-are cine să-i scrie – G. G. Marquez (128 pagini)

Deși este un roman de mici dimensiuni, ideile principale sunt bine conturate. Ideea de început este cea a speranței, a așteptării. Bătrânul colonel speră să primească cât mai curând scrisoarea care să-i confirme dreptul la pensia ce i-a fost promisă cu 15 ani în urmă și, prin urmare, în fiecare vineri merge la poștă. Cu toate că alături de soția sa astmatică trăiesc în sărăcie, își fac tot mai multe datorii și sunt nevoiți să vândă de prin casă obiecte învechite pe care nu le mai vrea nimeni, colonelul își hrănește sufletul trist cu aceeași iluzie zi de zi, și anume, că va primi pensia care i se cuvine.

O serie de evenimente descriu tot mai clar adevărata situație în care se află de fapt protagonistul. Deși așteptarea pare a fi zadarnică, colonelul nu-și pierde speranța și cu atât mai puțin orgoliul și continuă să creadă în meritele sale.

De aici putem învăța cât de important este să credem cu tărie în convingerile noastre, însă trebuie să știm și cât de departe să mergem. Nu putem umbla doar în linie dreaptă, iar o analiză continuă a împrejurărilor poate fi foarte utilă pentru a nu ajunge în cealaltă extremă, cea a absurdităților.

       4.  Cronica unei morți anunțate – G. G. Marquez (258 pagini)

Ca în alte romane, destinul tuturor personajelor se învârte în jurul unui singur eveniment/fapt: uciderea tânărului Santiago Nasar. Declarat vinovat de către Angela Vicario, acesta este ucis de frații fetei pentru că i-ar fi ”furat” virginitatea. Astfel, este umbrită fericirea mai multor persoane: Santiago Nasar este ucis, deși crima este una anunțată, dar niciun localnic nu face nimic pentru a o împiedica sau pentru a preveni viitoarea victimă, Bayardo San Roman o refuză ca soție pe Angela Vicario datorită secretului ei, iar frații fetei plătesc pentru greșeala făcută cu 3 ani de închisoare.

Uneori puterea cuvintelor și a faptelor este atât de mare încât poate spulbera orice urmă de fericire sau de liniște sufletească. Întotdeauna nu strică să avem cumpătare în toate.

          5.  Fahrenheit 451 – R. Bradbury (172 pagini)

”Fahrenheit 451” nu a făcut altceva decât să-mi atragă atenția încă de la început. O carte în care este descrisă o lume care a renunțat la cărți, iar alții, pompierii, care sunt meniți să le aprindă nu face decât să te intrige mai mult și să-ți stârnească îndeajuns curiozitatea încât încât să nu poți renunța la ea.

Autorul scoate la lumină un personaj pe care îl ajută ”să renască” din nou. Din pompierul care găsește o satisfacție incredibilă în acțiunea de a arde cărțile în personajul care ajunge, la final, să le îndrăgească. Pentru a parcurge acest traseu protagonistul este ajutat de celelalte personaje, fie într-o manieră pozitivă, fie ea negativă. Toate reușesc să-i întărească convingerile și dragostea pentru lectură.

Orice convingere trebuie consolidată prin fapte și certificată cu rezultatele obținute. În fiecare dintre noi arde focul cunoașterii, dar el trebuie menținut constant pentru a fi pe deplin fericiți.

Bineînțeles că mai există și alte romane la fel de importante ca acestea, dar până la urmă, ceea ce contează cu adevărat este ca mesajul transmis să fie perceput ca atare. Deci, lista cu recomandări nu se încheie aici, dar mi-ar plăcea ca și voi să veniți cu noi propuneri. Aștept ideile voastre!

Cu drag, 

Șoarecele de bibliotecă!