duminică, 26 august 2018

Cărțile lunii august




Pentru un iubitor de cărți nu vor fi niciodată prea multe volume în bibliotecă și nici wishlist-ul nu va fi prea scurt. Mai mult, este mereu dornic să descopere noi opere pe care să și le dorească doar pentru sine. Așa că m-am gândit să vă arăt ce cărți noi am adaugat în colecția mea în luna august:
1.      Îngeri și demoni – Dan Brown
Toată lumea adoră cărțile lui Dan Brown. Eu de ce nu aș citi una? Nu mi-a fost ușor să o aleg pe asta pentru că autorul abordează subiecte care, cumva, mă scot din zona mea de confort, dar cu puțin ajutor din partea voastră și alte câteva fragmente din carte pe care le-am citit pe internet, am ajuns la concluzia că aceasta este opera potrivită.Voi ce spuneți?
2.      Du-te și pune un străjer – Harper Lee
Puteam să nu citesc continuarea la romanul ”... Să ucizi o pasăre cântătoare”? Ei bine, nu! Sunt foarte curioasă cum s-au schimbat destinele personajelor și mai ales cu ce va reuși să ne surprindă, și de data asta, scriitoarea.
3.      Joia dulce – John Steinbeck
Este una dintre puținele cărți pe care am cumpărat-o fără ca măcar să știu ceva despre conținutul ei. Nici măcar titlul sau coperta nu mi-au atras atenția. Este o carte pe care pur și simplu mi-am dorit să o am în bibliotecă. A fost ca un impuls. Am văzut-o, am citit autorul și am cumpărat-o. Se pare că, în unele cazuri, este de ajuns doar atât!
4.      La răsărit de Eden – John Steinbeck
Nu același lucru pot spune despre această carte. După ce m-am bucurat de romanul ”Șoareci și oameni”) și nu doar de el, am văzut și filmul care mi-a plăcut mult, am căutat pe internet și alte opere scrise de acest autor. Așa am auzit pentru prima oară de volumul menționat mai sus. Și uite-l acum și în mâinile mele.
5.      Pășunile Raiului – John Steinbeck
Nu voi renunța la ideea de a avea toate cărțile autorului. Și da, îmi place mult subiectul acestui roman. Am citit câteva detalii înainte de a-l achiziționa.
6.      Portret al artistului în tinerețe – James Joyce
Am făcut greșeala de a începe să o citesc în format electronic pentru un maraton de lectură. Am crezut că voi putea depăși această barieră. Ei bine, nu am reușit! Acestea fiind spuse, dacă vreau să o citesc, trebuie să o am pe suport de hârtie, nu-i așa? Uite-o aici!
7.      Un cuib de nobili – I. S. Turgheniev
Într-una din zile îi povesteam unui prieten ce cărți am cumpărat în ultima vreme. Și bineînțeles că am făcut o greșeală. I-am spus că am găsit un roman clasic despre care nu am auzit prea multe până la momentul respectiv, dar despre care știam că este o mare capodoperă. Și totuși, am ezitat să o cumpăr. Mai ales în varianta din colecția ”101 cărți de citit într-o viață” de la editura Adevărul. Da, da, da, nu am scăpat de critici! Deci, îndoiala s-a spulberat și o nouă carte am luat!
8.      Viața pe un peron – Octavian Paler
De ce Octavian Paler și nu un alt autor român? Păi ... a trecut muuuult timp de când îmi doresc să citesc cartea lui. Și nu oricare, asta și încă una! Acum nu vreau să vă povestesc despre cealaltă. Iar despre asta ... nu pot spune prea multe până nu o voi citi?!
9.      Confesiunile unui tânăr romancier – Umberto Eco
Nu este prima carte pe care o citesc legată de scrierea creativă, procedee și tehnici de  scriere, personajele alese în operele scrise, etc. Astfel de cărți ar trebui să constituie un must read pentru orice scriitor, fie el debutant sau nu.

Nu sunt nici puține, dar nici prea multe cărți pentru o singură lună. Sunt doar atâtea câte am nevoie pentru a mă bucura de momentele mele de liniște. Ce părere aveți despre romanele alese de mine?
Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu