Nici nu mi-am dat seama când au trecut cei 11 ani de când am luat permisul. Faptul că nu am mai condus o maşină de 10 ani, este o altă poveste. Într-un singur an am schimbat 7 maşini gândindu-mă că o voi găsi pe cea potrivită pentru mine. Acum când îmi amintesc prin câte am trecut doar ca să mă pot obişnui să conduc, mă bufneşte râsul. Atunci eram stresată. Mi-am dorit mult să am maşina mea pe care să o pot conduce, dar nu a fost să fie. Mă bucur că am încercat, însă şi mai mult mă bucur de faptul că tata mi-a fost alături mereu în toate aventurile mele.
Să vă povestesc o întâmplare amuzantă... De câteva zile eram şofer cu acte în regulă. Am primit cadou şi maşina dorită: Mazda 6 Berlină. Nu mai aveam răbdare şi trebuia să o conduc. Tata s-a oferit să îmi ţină companie. Şi bine a făcut. Am pornit la drum emoţionaţi şi veseli. Ne-am plimbat fără o destinaţie anume prin mai multe locuri. Totul a fost frumos până când a trebuit să ne întoarcem acasă. Deja, pe la jumătatea traseului parcurs mă simţeam obosită, aşa că, l-am rugat pe el să conducă mai departe. Nu reuşeam să conduc mai mult de 2-3 ore.
Mai mare ne-a fost uimirea atunci când a trebuit să schimbăm locurile. Scaunul şoferului se blocase. Eu fiind scundă îmi reglam scaunul cât mai în faţă pentru a putea ajunge la pedale. Contrar mie, tata avea nevoie ca acesta să fie mai în spate. Probabil, pentru că îl modificasem de mai multe ori, a ripostat. Şi noi la fel. Pornisem în jurul orei 14 de acasă şi am ajuns abia pe la ora 21. Eram nervoşi pentru că am stricat scaunul. Nici nu ştiu cum a reuşit să conducă tata până acasă. Eu am adormit şi am realizat că am ajuns la destinaţie abia atunci când tata a oprit motorul maşinii. Aceasta a fost prima noastră experienţă. Nici acum nu uită să mă tachineze pe tema asta, uneori. Mă amuz numai când mă gândesc ce le-ar povesti maşina mea celorlalte maşini:
- Are grijă să fiu mereu curată şi foloseşte multe odorizante. Nu fumează şi nu le permite nici celorlalţi să o facă;
- Este atentă să alimenteze cu motorină de cea mai bună calitate. Nu conduce zilnic, de regulă, în weekend, deci beneficiez de pauze lungi şi dese;
- Nu conduce pe distanţe lungi pentru că această activitate i se pare obositoare şi solicitantă. A fost în vacanţă la Colibiţa şi în munţii Retezat şi pentru asta m-a dotat cu un scut motor Mazda pentru că ştia că aveam nevoie de protecţie;
- Tot ca să mă protejeze mi-a montat şi un cârlig de remorcare Mazda, asta după ce a reuşit să mă bage cu spatele într-un gard de nuiele. Am ieşit cu greu de acolo, dar am ieşit;
- Nu îmi place cum parchează. Întotdeuna am botul prea în faţă sau spatele este prea aproape de bordură. Ar trebui să se gândească să cumpere un garaj;
- Are noroc cu tatăl ei când vine vorba de schimbul de ulei sau alte lucruri de genul ăsta. Nu se pricepe deloc;
- Atunci când conduce este încordată şi, de multe ori, nici nu ascultă muzică. În schimb, dacă o face, se delectează numai cu muzică clasică;
- Nu vorbeşte la telefon. Întoarce apelul numai după ce a ajuns la destinaţie. Dacă cineva insistă preferă să tragă pe dreapta şi să răspundă;
- Are mereu geanta la ea şi multe cărţi, foarte multe cărţi.
Am trecut prin multe experienţe împreună şi indiferent ce ar spune despre mine cred că suntem norocoase că ne-am cunoscut. O plac şi ea mă place. E tot ce contează.
Acest articol a fost scris pentru proba nr. 6 din cadrul competiţiei Spring SuperBlog 2020. Sponsorul probei este AutoGedal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu