joi, 5 martie 2020

Magie şi culoare în bucătăria de vis



De curând mi-am cumpărat propria casă, iar provocarea celor de la Franke România a apărut la momentul potrivit pentru că e timpul să o amenajez după bunul plac. Având în vedere că nu trebuie să ţin cont de buget sau de spaţiu voi ignora faptul că este un apartament şi îmi voi permite să visez cu ochii deschişi la bucătăria ideală.
Fiind o persoană minuţioasă voi analiza fiecare aspect până la cel mai mic detaliu. Nu vreau să îmi scape nimic din vedere, de aceea, ştiu încă de la început că mă voi uita peste acest plan de multe ori înainte de a pune totul în practică.
Voi începe cu, culoarea pereţilor. Sau, mai bine spus, cu non-culoarea. Vreau ca tot apartamentul să fie zugrăvit în alb. Albul este simbolul purităţii, al curăţeniei. Ştiu că mulţi nu sunt de acord cu această idee, dar nu-mi pasă. Mie trebuie să îmi placă şi să mă simt bine.
Nici pentru mobilă nu vreau să mă abat prea mult de la tema cromatică, aşa că, după o lungă analiză cred că este cel mai bine ca toate corpurile să fie crem. De la blat, masca chiuvetei până la scaune. Gresia să fie de un crem deschis, în timp ce pentru faianţă optez pentru un crem mai închis. Arată splendid! Am găsit o imagine chiar pe site-ul firmei. Deja mă şi gândesc cu câtă plăcere voi prepara prăjiturile preferate.




Mai mult, pentru a avea parte de confortul dorit voi avea nevoie de lumină. Deci, negreşit nu vor lipsi geamurile mari. Şi mult spaţiu. Nu voi încărca încăperea cu multă mobilă. Se va găsi numai strictul necesar.
Bineînţeles că am pus ochii pe un cuptor Franke. Neapărat să fie pe negru. Arată tare bine în combinaţie cu crem. De preferat, cu funcţia timer, este de mare ajutor atât la gătit cât şi la pregătirea desertului, şi cu funcţia pizza. Ne place mult şi nu ar strica să o prepar cât mai des acasă.




Era să uit să menţionez şi ce plită Franke am ales. Ştiu, cu ea trebuia să încep. M-am îndrăgostit de cuptor. Nici nu mi-am putut lua ochii de la el. Îmi place mult!
Şi hota are un rol important în bucătărie. Absoarbe aburii şi mirosul rezultate din procesul de preparare a mâncărurilor. Voi alege una încorporabilă decorativă dotată cu ventilatoare moderne şi iluminare cu LED-uri.
Nu mă pricep prea bine la robinete şi la baterie, dar vreau ceva care să arate foarte bine. Totul trebuie să fie minunat! Pentru mine contează mult design-ul şi locul să fie curat.
Mă gândesc să renunţ la corpurile suspendate. Voi pune cele necesare în dulapul de bucătărie.
Nici cuptorul cu microunde nu poate lipsi. Se pot ivi diferite ocazii în care este cu adevărat util.
Poate nu ar strica nici aerul condiţionat. Mai ales în zilele toride de vară. La temperaturi ridicate disconfortul creşte şi, nu întotdeauna, gătitul este o plăcere.
Deja mi-am cumpărat o mulţime de oale, tigăi şi cratiţe în care se poate găti şi fără ulei. Prefer să mănânc sănătos. Mai ales de când m-am angajat. Munca de birou m-a ajutat să mă îngraş câteva kilograme în plus de care vreau să scap negreşit cât mai repede.
De asemenea, am seturi de farfurii, ceşti, tacâmuri şi storcătorul de fructe. Îmi plac sucurile şi este mult mai bine să le pregătesc eu din fructe proaspăte. Dimineaţa, un smoothie de portocale sau de mere este micul dejun perfect.
Am căutat şi combina frigorifică ideală. Combina frigorifică Franke Side by Side are mai multe caracteristici decât mi-aş fi dorit: finisaj inox, zonă antibacteriană, clasă energetică A+, control electronic, display digital, dozator apă rece şi cuburi de gheaţă, etc. Se pare că voi avea la îndemână tot timpul cuburile de gheaţă. Deja mi-a sărit gândul la un fresh de portocale.
Cu toate astea, nu voi accepta să regăsesc în bucătărie maşina de spălat şi televizorul. Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu când lucrez la ceva am nevoie de linişte. Muzica nu mă relaxează. Îmi distrage atenţia de la ceea ce fac. Şi trebuie ca totul să fie perfect. Mâncarea să fie gustoasă, iar mie să-mi rămână timp şi pentru lectură. Nu pot să nu citesc (aproape) în fiecare seară. Sunt momentele mele de relaxare şi de linişte.
Până la urmă, într-o bucătărie ca asta nu am cum să mă plictisesc şi sunt sigură că mereu voi găsi câte o reţetă bună cu care să-i surprind pe cei dragi când ajung acasă. Eu ajung mereu prima. Deci, eu sunt cea care le poate pregăti o surpriză. Gata cu vorba! Să gătim cu pasiune!
Acest articol a fost scris pentru prima probă din cadrul competiţiei Spring SuperBlog 2020. Imaginile care apar în prezentul articol au fost preluate de pe site-ul sponsorului, Franke România.

4 comentarii: