Reţeta cititorului

Ingrediente:

• -           câteva emoţii;
• -          multă nerăbdare;
• -          suspans şi mister cât e nevoie;
• -          incertitudine, după caz;
• -          mult curaj;
• -          zâmbete, după bunul plac.

Se alege o carte, de regulă, una care şi-a aşteptat rândul de mult timp. O deschidem, citim în grabă prologul şi, bineînţeles, că ne scapă anumite aspecte pe care sperăm să le găsim în capitolele care urmează să fie descrise în detaliu. Se amestecă câteva emoţii şi multă nerăbdare şi se trec prin sită. Iar primele 3 capitole le-am parcurs deja dintr-o răsuflare. Se pune pe foc suspansul şi misterul până se topeşte. Se fierbe aproximativ 10 minute, până se ajunge foarte aproape de punctul culminant. Mai apar câteva personaje noi, acţiunea se amplifică, iar când totul pare să revină la normal se iveşte confuzia care face ca drumul parcurs de protagonişti să pară mai anevoios ca înainte. Se adaugă scurte pasaje de monolog pentru a accentua stările de spirit ale personajelor şi pe alocuri frânturi de conversaţii şi se amestecă repede.

La final, misterul este dezvăluit şi ceva straniu şi neprevăzut schimbă cursul firesc al întâmplărilor. Siguranţa dispare, incertitudinea îşi face loc. Se strecoară tot mai adânc şi reuşeşte să tulbure totul în jur.

Se întregeşte povestea, se toarnă mult curaj în locurile goale până când totul devine uniform. Apoi, se presară cu multă dragoste şi zâmbete, după bunul plac. Cartea se aşează pe raft, iar cititorul meditează asupra subiectului cât timp doreşte.

Spor la citit!

Cu drag,

Şoarecele de bibliotecă!

Pasiuni multiple - mai multă dragoste pentru citit şi un joc de cifre

Chiar şi pasionaţii de lectură ascund sau nu şi alte activităţi la fel de interesante. Şi cum fiecare dintre ele necesită atenţie, efort, timp şi cât mai multe informaţii noi, nu mai încape îndoială cât de importantă este implicarea directă în toate sarcinile aferente.

Am ales să transpun în cifre pasiunea pentru citit. Oare cum pot face asta? Simplu. Adică, urmărind paşii de mai jos:

1.      Care este intervalul de timp de care am nevoie pentru a citi astăzi?

Rareori poate, mulţi dintre voi vă puneţi această întrebare în gând şi nu de puţine ori aflaţi răspunsul abia după ce aţi terminat de citit o carte.

Ei bine, specialiştii ne informează că este indicat să citim minim 30 de minute în fiecare zi deoarece lectura este benefică pentru imbunătăţirea stării de spirit sau a somnului.

Totuşi, eu tind să cred că noi, iubitorii de cărţi, depăşim de fiecare dată acest interval de timp.

2.      Câte cărţi voi citi?

Mulţi dintre voi aţi confirmat că vă place să citiţi mai multe cărţi în acelaşi timp. Cu siguranţă, este o experienţă interesantă. Şi eu am încercat, dar nu pot spune că am putut merge aşa până la capăt. Mai degrabă, am început să citesc o altă carte atunci când am renunţat la alta care nu mi-a plăcut. Dar nu e acelaşi lucru.

Până la urmă, numărul lor nu contează atât de mult la cât de importantă este satisfacţia pe care ţi-o oferă un lucru făcut din plăcere. O carte, două, trei sau cinci, toate contribuie în egală măsură la îmbunătăţirea stării de spirit.

3.      De cât timp am nevoie pentru a citi o carte?

Nu este necesar să analizăm minuţios sau să ne impunem termene-limită privind citirea unei cărţi pentru că astfel riscăm să transformăm pasiunea într-o povară pentru ca ulterior, în timp, să constatăm că ceea ce până atunci ne stimula să citim, mai târziu ne poate provoca disconfort.

Nu contează dacă vom citi cartea aleasă într-o singură zi, o săptămână sau chiar o lună. Există o mulţime de factori care, de multe ori, ne împiredică să alocăm mai mult din timpul nostru cititului. Important este să nu renunţăm şi să citim zi de zi. Voi ce părere aveţi?

4. De câte ori voi reciti aceeaşi carte?

Nu este greu de înţeles că fiecare va citi şi reciti o carte ori de câte ori va simţi nevoia să facă asta. Mai mult decât atât, o carte citită în perioada adolescenţei va avea un alt înţeles şi impact asupra persoanei respective dacă o va citi în perioada maturităţii.

5. Voi citi singur sau alături de prieteni?

A fi singur într-o încăpere unde domneşte liniştea, este locul ideal pentru lectură. Totuşi, cum ar fi să ai cel mai bun prietn alături şi să citiţi împreună? Aţi încercat o astfel de experienţă?

Indiferent unde, cum şi cu cine vom citi, această plăcere nu va putea fi diminuată. Totul depinde numai de noi, cititorii.

Drept urmare, nu este atât de important numărul cărţilor citite într-un anumit interval de timp sau timpul consumat pentru desfăşurarea acestei activităţi, dacă gradul de mulţumire este cel preconizat că va fi obţinut încă de la iniţierea sarcinii.

Totodată, această situaţie ne demonstrează că nu întotdeauna avem nevoie de date exacte pentru a duce la bun sfârşit planul dorit.

Cu drag,

Şoarecele de bibliotecă!

Cititul - un mod de relaxare

Mă gândesc că mulţi dintre voi, mă refer la iubitorii de cărţi, alegeţi să citiţi pentru că asta vă face să vă simţiţi mai bine. Bineînţeles că pentru noi cititorii este o activitate specială, pentru oameni speciali.

În continuare, vă ofer câteva sfaturi care vă va ajuta să transformaţi cititul într-o activitate mult mai plăcută şi mai relaxantă:

            1. Stabileşte intervalul de timp alocat cititului

Într-o lume în care aproape totul se face în grabă şi unde mereu nu există timp suficient pentru a termina ce ai început, realizarea unui plan succint pare o idee genială.

Aşadar, este esenţial să ştim cât timp ne vom permite să citim azi. Nu contează în ce parte a zilei vom desfăşura această activitate, important este efectul final care va contribui la îmbunătăţirea stării de spirit, fie că vorbim de cititul unei cărţi dis-de-dimineaţă pentru a începe o zi mai veseli şi cu un plus de energie sau facem asta în cursul zilei după finalizarea unui proiect complex ori la sfârşitul zilei când dorim să combatem stresul şi oboseala. Indiferent de momentul ales, în fiecare dintre cazuri, de fapt, căutăm multă linişte.

2. Priveşte cititul ca pe o activitate constantă

Multe din îndatoririle noastre de zi cu zi ne consumă mult prea mult timp şi, de multe ori, suntem nevoiţi să renunţăm la micile plăceri pentru a duce la bun sfârşit o serie de sarcini care ne împovărează atât fizic cât şi psihic. Nu ştiu dacă natura lor sau gradul de importanţă ori de complexitate vă permite să renunţaţi pentru puţin timp la ele şi să alocaţi „un pic” şi cititului, însă ştiu că dacă ne dorim ceva cu adevărat, îl obţinem. Şi aici mă refer la faptul că putem dormi cu o oră mai puţin, iar timpul economisit să-l alocăm lecturii. Ce spuneţi?

Drept urmare, este ideal să citim în fiecare zi. Creierul nostru trebuie „alimentat” zi de zi. Făcând din asta un obicei vom observa, treptat, cum stilul de viaţă se va schimba. Continuând să citim zilnic vom reuşi să formăm un echilibru între îndatoriri şi pasiuni.

3. Alege locul perfect pentru tine

Întotdeauna locul ideal în care poţi citi o carte este acela unde e linişte. Şi dacă mai eşti şi singur în încăpere, e minunat. Mai mult decât atât, dacă mai ai şi un fotoliu sau o canapea, pătura preferată şi o cană cu ceai, cafea ori ciocolată caldă, cred că nu ne mai putem dori nimic mai mult, nu-i aşa?

4. Alege o carte

Acum dacă am reuşit să stabilim cât timp vom citi şi unde vom face asta, a sosit momentul să alegem şi ce anume vom citi.

Ei bine, aici criteriile diferă de la persoană la persoană, dar un sfat tot vă pot da: întotdeauna, alegeţi să citiţi cărţile care credeţi că vă plac. De exemplu, eu prefer romanele psihologice. Nu pot spune că nu citesc şi alte tipuri de cărţi, dar atunci când caut o carte nouă sau, pur şi simplu, vreau să încep să citesc o carte, în primul rând, iau în calcul acest aspect pentru că astfel ştiu că posibilitatea ca noua carte să mă dezamăgească este mai mică decât dacă aş încerca să citesc o cu totul altă carte.

Este doar un exemplu. La mine aşa funcţionează. Poate la voi e diferit. Poate îmi veţi spune în comentarii.

5. Nu-ţi impune anumite reguli

Reguli sunt peste tot. Este necesar ca ele să existe pentru a evita haosul. Dar aici nu avem nevoie de reguli. Poate vreţi să mă contraziceţi. Sau cel puţin eu aşa văd lucrurile.

Pentru ca totul să fie cât mai relaxant, eu cred că, nu ar trebui să ne impunem anumite standarde ca: „vreau să citesc cartea X în Y zile” sau „azi voi citi Z pagini”. Poate pentru azi să citesc Z pagini este prea mult pentru că sunt destul de obosită astfel încât să nu mă pot concentra la capacitatea maximă. Nu aţi avut astfel de zile? Aşa că, regula impusă va părea greu de realizat. Dar dacă iau cartea în mână şi citesc fie şi doar 10 pagini, apoi aleg să mă odihnesc, voi fi mulţumită că şi astăzi am alocat puţin din timpul meu cititului.

6. La final ....

Sunt momente când apar diverse întrebări şi afirmaţii: „Oare cum se va termina această carte?” sau „Îmi place mult, aş vrea să nu ajung prea curând la sfârşitul cărţii.” ori pur şi simplu „Nu mai am răbdare, abia aştept finalul.”

Orice reacţie am avea inevitabilul se va produce, iar reacţia nu va întârzia să apară. Indiferent care va fi acesta, un lucru este clar, din orice carte vom avea mereu ceva de învăţat. Fiecare carte este o experienţă unică pe care o trăim numai dacă o citim.

Nu ezitaţi să citiţi. Citiţi cât mai multe cărţi deoarece ele vă vor deschide ochii spre noi orizonturi şi vă vor întroduce în lumea cunoaşterii. Nu oricine vă va îndemna spre lectură, dar voi, cunoascătorii acestei lumi magice, veţi putea îndruma şi alţi doritori să se bucure de tot ce e frumos.

Cu drag,

Şoarecele de bibliotecă!

Prezentare "Parfum de maci sălbatici" de Puşa Lia Popan

Titlu: Parfum de maci sălbatici
Autor: Puşa Lia Popan
Editura: Napoca Star
Număr pagini: 92
Categoria: literatură contemporană

Dacă am sta să analizăm câţi poeţi au ales să vorbească despre timp, lista ar fi mult prea lungă. Nu pentru că este o temă uşoară, dimpotrivă, datorită complexităţii şi a importanţei, în general. Din această categorie de creatori face parte d-na Puşa Lia Popan, care „ne poartă prin incursiunile timpului” de la începutul fiinţei umane şi până la sfârşit. Şi nu se opreşte doar la a descrie fiecare etapă din drumul parcurs, ci continuă să ne explice care sunt nevoile ce apar şi cum le putem transforma în obiective. Deci, mai întâi, trebuie să ne dorim ceva (... aveam nevoie/de o gură de/aer/şi un pahar de/compasiune”), apoi să cerem („privirea/a zburat spre cer”), să aşteptăm („iar cerul/a prins a ninge/cu iubire...”) şi să acţionăm. Aceştia sunt primii paşi din procesul de iniţiere. Treptat, vom cunoaşte şi alte tipuri de necesităţi.

Întorcându-ne la început, autoarea ne transpune, cu grijă, în perioada copilăriei, odată folosindu-se de elementele naturii alcătuind o imagine vie şi veselă: „Despică primăveri în muguri/şi ceru-n dulci licori; Agonizări din ţurţuri cresc/Oaze pe pământ/În verde crud se contopesc/Lumini de dor flămând.”), apoi, de comuniunea om-natură şi sentimentele umane, adică, imaginea copilăriei lipsită de grji (... copii lăsaţi în grija mării/pe bolta de stele/clipesc din pleoape,/cuminţi lăsate/în grija cerurilor.”)

Viaţa îşi urmează cursul firesc, şi ajungem în pragul maturităţii, moment în care totul prinde un alt contur, mult mai profund şi accentuat. Este locul în care autoarea descrie portretul omului încărcat de povara zilei de azi şi de mâine în care grijile îl năpădesc („Doar omul îşi face/zeci de griji/înoată înecat în/suferinţi,/tristeţi,/nefericire,/determinat să refuze ajutor/voind să-şi poarte singur de grijă”), dar, în acelaşi timp îi oferă şi soluţii de ieşire din impas: fie se adânceşte în durere şi suspine (poţi să alegi:/să plângi sau să taci;/să numeşti cicatricile în parte”), fie merge mai departe („sau să negi orice urmă/să nu mai rămână”)

De asemenea, ne oferă câteva lecţii de viaţă, prin intermediul cărora ne îndeamnă să iubim (poezia „Religie”), să iertăm („...din toate piedicile/face-mi-voi/poduri/... cu un surâs/(păşi-voi)/peste ele/în trecerea-mi/spre mai departe”) şi să ne rugăm pentru a putea dobândi viaţa veşnică. Omul ajuns la capătul drumului constată că ceea ce îl ajută, cu adevărat, este rugăciunea şi nu toate bogăţiile pe care a reuşit să le adune. ( poezia „La trecere”)

Şi totuşi, moartea nu este un motiv de tristeţe sau de durere, ci unul de bucurie deoarece în locul rămas gol, azi, mâine va răsări o altă floare. Unii pleacă, alţii vin. Acesta este cursul vieţii. (poezia „Freamătă a înviere”)

Iar, acum, dacă dorim să transpunem într-un bilanţ prescurtat întreaga imagine, putem folosi ca reper poezia cu acelaşi nume, ce cuprinde un tablou complex cu 3 generaţii: copii, părinţi, bunici. De fapt, sunt cele 3 mari etape pe care le parcurge omul de-alungul vieţii: copilăria, tinereţea şi bătrâneţea.

În concluzie, călătoria în timp este o experienţă unică pentru fiecare deoarece suntem înzestraţi cu libertate, libertatea de a alege: omul trece prin timp cunoscând trecutul, prezentul şi viitorul, fără a avea posibilitatea de a se întoarce înapoi, ci doar de a merge înainte, dar şi datoria de a-şi ghida viaţa astfel încât să fie conştient că ceea ce el a semănat asta va culege, atât el, cât şi generaţiile următoare („din bine-naşte bine/din rău-naşte regret”)

Cu alte cuvinte, „nu încerca să alergi după timp” şi nici „să te întorci în timp/puterea lui e imaterială”, adică, noi suntem cei care avem ceva de pierdut şi tot ceea ce pierdem, nu mai poate fi recuperat. Şi totuşi, putem rămâne cu ceva, după moarte, ne putem mântui.

Cu drag,

Şoarecele de bibliotecă! 

"Oameni şi şoareci" vs "Colecţionarul"

Nu întâmplător am ales două cărţi atât de diferite şi, totuşi, atât de îndrăgite de tot mai mulţi cititori. De fapt, ambele opere ilustrează perspectiva proprie cu privire la îndeplinirea unui ideal.

Mai bine, haideţi să descoperim ce anume le deosebeşte una de cealaltă. Bineînţeles că acestea sunt doar câteva dintre aspectele care mi-au atras mie atenţia. Citindu-le, poate, veţi desluşi şi alte diferenţe la fel de interesante.

Şi pentru că, mai întâi, este nevoie de cineva care să genereze acţiunea, voi aduce în discuţie aspecte privind personajele prezente în cele două romane. În prima carte, „Şoareci şi oameni”, personajele centrale sunt doi lucrători sezonieri, George Milton, un tânăr inteligent şi inimos, şi Lennie Small, un uriaş naiv a cărui întârziere mentală îl face să semene cu un copil mare. Odată ce reuşesc să se angajeze la o fermă apar şi alte personaje a căror contribuţie directă sau indirectă modifică într-un fel sau altul destinul celor doi bărbaţi.

În schimb, în a doua carte „Colecţionarul”, autorul îi plasează în centrul atenţiei pe Frederick Clegg, un funcţionar neînsemnat şi pe Miranda Grey, o studentă la Arte Frumoase. Celelalte personaje (mătuşa Annie, unchiul şi Mabel) apar arareori, de regulă, în descrierile protagoniştilor tocmai pentru a scoate în evidenţă anumite trăsături specifice ale personajelor principale.

Un loc nou aduce şi experienţe noi, prieteni noi şi duşmani deopotrivă. Deşi, cei doi prieteni au dinainte un obiectiv stabilit: să strângă bani, pentru a-şi cumpăra un loc al lor, unde să trăiască „din belşugu’ pământului” o serie de întâmplări tragice îi împiedică să-l realizeze.

În primul rând, Lennie reuşeşte să-i atragă atenţia într-un mod negativ lui Curley, băiatul patronului, pentru că nu i-a răspuns la întrebări, George intervenind aproape de fiecare dată:

„-Na, data viitoare să faci bine să răspunzi când vorbeşte careva cu tine.”

Această întâmplare are repercursiuni grave mai târziu când, în urma unei bătăi, Curley se alege cu mâna ruptă.

O altă situaţie neplăcută este aceea când lui Lennie i se permite să aibă grijă de un căţeluş. Grija obsesivă a bărbatului îi provoacă moartea animalului, dar acest incident trece neobservat de ceilalţi. Sau cel puţin aşa cred cei doi muncitori deoarece atunci când este descoperit cadavrul soţiei lui Curley toţi angajaţii fermei ştiu cine este făptaşul.

La fel, şi Frederick are un obiectiv bine stabilit: îşi doreşte mai mult ca orice să câştige dragostea fetei pe care o iubeşte. Pentru a-l atinge cu orice preţ el se foloseşte de banii câştigaţi, o răpeşte şi creează un „spaţiu ideal pentru ei.” Numai că ceea ce pare a fi ideal pentru el, se dovedeşte a fi tocmai opusul pentru ea.

Nu este greu să ne dăm seama de asta pentru că autorul ne prezintă diferit perspectiva fiecăruia. Băiatul îşi dezvăluie sentimentele în mod direct prin fapte, iar fata alege să scrie un jurnal secret. Dar, ambele persoane ţin să „vorbească” în stilul propriu despre trăirile şi gândurile lor. Iar pentru acest lucru se foloseşte mai puţin dialogul (sunt relatate efectiv frânturi din convorbirile lor) şi mai mult monologul. Accentul este pus pe stările de spirit, sentimente, gânduri.

În schimb, toate neplăcerile prin care trec George şi Lennie, cititorul descoperă din discuţiile ce au loc între ei sau între ei şi celelalte personaje. Apar descrieri mult prea succinte, legate de limbajul non-verbal. Şi astfel, putem înţelege mai bine stările prin care trec personajele.

Nu e dificil de prevăzut care este finalul ambelor romane. Întrebarea este: timpul şi experienţele vor consolida prietenia sau dragostea dintre personaje ori le vor destrăma?

Vă invit să descoperiţi un sfârşit surprinzător care lasă loc de multe interpretări şi mai multe întrebări. Viaţa este plină de elemente neprevăzute şi cu cât vom încerca să o cunoaştem mai bine, cu atât vom descoperi că mai avem multe lucruri de învăţat.

Cu drag,

Şoarecele de bibliotecă! 

Recenzie "Meseria de romancier" de Haruki Murakami

Titlu: Meseria de romancier

Autor: Haruki Murakami

Editura: Polirom

Număr pagini: 284

Categoria: Literatura universală

                                

De cele mai multe ori pasionaţii de literatură, după o perioadă lungă de timp şi un număr mare de cărţi citite, ajung la concluzia că ar putea să scrie şi ei un roman. Nu spun că acest lucru este unul simplu pe care oricine îl poate realiza, spun doar că unii se amăgesc singuri crezând, în mod eronat, că a scrie o carte nu este ceva complex sau dificil.

Ei bine, H. Murakami ne prezintă viziunea proprie în romanul său „Meseria de romancier” şi întăreşte mai mult ideea de simplitate şi longevitate:

„... romane poate scrie oricine e capabil să pună nişte paragrafe cap la cap, dacă e cât de cât creativ şi are la îndemână un pix şi un caiet. [...] Nu-i atât de greu să scrii un roman sau două. Să scrii continuu, să-ţi câştigi traiul scriind romane, să supravieţuieşti ca romancier – abia asta este o treabă cât se poate de anevoioasă.”

Pentru a creea o imagine solidă foloseşte mai multe argumente din cariera sa de scriitor reuşind astfel să construiască o viziune subiectivă asupra acestei lumi.

Începe prin a povesti cum a ajuns el să scrie romane:

„Într-o după-amiază însorită din aprilie 1978 am mers să văd un meci de baseball pe Stadionul Jingu. Era primul meci din Central League, Yakult Swallows contra Hiroshima Carp. [...] Sunetul bâtei la contactul cu mingea a reverberat superb pe tot stadionul. Spectatorii răzleţi au aplaudat. Chiar atunci mi-a trecut ceva prin minte, fără legătură cu nimic: Ah, cred că şi eu aş putea scrie romane.”

Apoi, specifică care este trăsătura de bază pe care trebuie să o conţină opera pentru a dăinui în timp: originalitatea. Fără asta creaţia nu are consistenţă şi va dispărea treptat:

„La fel, scrierile lui Soseki Natsume sau ale lui Ernest Hamingway sunt acum considerate „clasice” şi au funcţie de referinţă. Însă ambii au fost criticaţi, uneori chiar ridiculizaţi, la vremea lor. Mulţi cititori (iar printre aceştia, chiar membrii ai elitei literare a timpului) nu le-au agreat stilul. Dar lucările lor sunt, chiar şi în ziua de azi, un punct de reper. Dacă acestea n-ar fi existat, romanul japonez şi cel american din zilele noastre n-ar arăta la fel.”

Şi care sunt condiţiile de bază ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi numit „original”:

„1. Se deosebeşte clar de alţi creatori de expresie (de sunet, cuvânt, formă sau culoare) printr-un stil personal.

2. Trebuie să-şi poată îmbunătăţi, prin mijloace proprii, stilul.

3. Odată cu trecerea timpului, stilul personal trebuie să devină un standard de referinţă, să fie absorbit de oameni şi integrat în sistemul acestora de evaluare.”

Şi asta nu e tot pentru că nu e suficient ca autorul să scrie doar o operă, trebuie să se străduiască să ofere mai multe exemple valoroase din care urmaşii să aibă posibilitatea să analizeze şi să constate adevărata valoare a creaţiei respective.

Ce anume trebuie să scrie sau despre ce, este uşor de stabilit. Fiecare scriitor are libertatea cuvenită pentru a se desfăşura cum îi place. Numai un lucru făcut din plăcere va putea fi admirat de ceilalţi. În schimb, acela care este făcut din obligaţie îi scade consistenţa şi „magia”.

Ceea ce totuşi trebuie să stabilească de la început este despre ce fel de operă e vorba: eseu, povestire, schiţă, roman de mari dimensiuni, etc. Indiferent de varianta aleasă, Murakami îndemnă scriitorul să-şi impună anumite reguli pentru a putea persevera mereu. De exemplu, el scrie zilnic 10 pagini de manuscris cu câte 400 de semne. Şi nu se abate de la regulă chiar dacă într-o zi nu are aceeaşi inspiraţie ca în ziua anterioară.

Mai mult decât atât, este atent la condiţia fizică, alege un stil de viaţă sănătos: aleargă în fiecare zi timp de o oră şi este atent la alimentele consumate.

Asta nu înseamnă că este o regulă general valabilă pentru toţi scriitorii. Fiecare dintre ei au o manieră proprie sau cel puţin aşa ar trebui să fie.

Pas cu pas, Murakami explică fiecare etapă ce trebuie parcursă pentru a închega un roman. Începe de la o simplă idee, la care îi alege forma sau structura, tema şi personajele. Cele din urmă, implică multă experienţă în studierea comportamentului diverselor persoane, fie ele negative sau pozitive. Fiecare personaj trebuie să aducă cu sine o poveste care să pară cât se poate de reală şi care să fie acceptată şi plăcută de către cititori. Cu cât sunt mai mulţi cititori interesaţi (chiar dacă sunt din diferite ţări, cu atât mai bine) şi dacă vârsta lor diferă, cu atât rolul scriitorului în viaţa şi educarea lor este mai important şi mai vital.

Suntem diferiţi, gândim diferit şi, totuşi, ne leagă aceeaşi pasiune: cititul.

Ofer 5/5 steluţe cărţii pentru numeroasele sfaturi şi argumente extrase din propria experienţă (a lui Murakami) ceea ce m-a făcut să apreciez şi mai mult toate eforturile şi munca depusă ce se află în spatele acelor cuvinte frumos şi atent alese. Sper ca şi voi să fiţi plăcut impresionaţi de această carte.

Cu drag,

Şoarecele de bibliotecă!

4 ROMANE PSIHOLOGICE “DE DRAGOSTE”

4 ROMANE PSIHOLOGICE “DE DRAGOSTE”

De multe ori avem impresia că ne aflăm în diverse situaţii îngrijorătoare şi nu mai avem scăpare. Gândurile ne controlează fiecare mişcare, totul devine ambiguu şi nu mai putem înainta. Oare aşa să fie?

În continuare, propun 4 cărţi care ne învaţă că cele mai multe probleme au cele mai simple soluţii, adică, este suficient să-ţi deschizi inima şi să iubeşti cu adevărat pentru a fi liber şi fericit.

1.      Lupul de stepă – Hermann Hesse

Harry este un singuratic, care după mai multe eşecuri (îşi pierde slujba, partenera de viaţă îl părăseşte, iar prietenii îl ocolesc) decide că cea mai bună soluţie este moartea. Totuşi, nu are puterea necesară să se sinucidă, iar după îndelungi frământări o întâlneşte pe Hermina, o curtezană, care reuşeşte să-i deschidă inima şi să-l facă să se îndrăgostească din nou.

Apar şi alte schimbări în viaţa lui: învaţă să danseze foxtrot, trăieşte o aventură amoroasă cu Maria, o fată mult mai tânără decât el şi îşi face noi prieteni. Toate aceste modificări îl conduc pe un drum alunecos şi decade atât de mult încât gelozia îl determină să comită cea mai îngrozitoare faptă: să ucidă.

În final, va avea Harry curajul să-şi atingă scopul? Ce credeţi?

1.      Crimă şi pedeapsă – F. M. Dostoievski

Fără îndoială, iubirea de multe ori ne încurcă sau ne ajută să ieşim din întunericul în care ne adâncim conştient sau inconştient. Aşa cum şi pe Raskolnikov, tânărul sărac şi constrâns de împrejurări şi neajunsuri tot iubirea l-a ajutat să-şi ispăşească mai uşor pedeapsa. Acesta a decis să omoare o cămătăreasă la care ducea din când în când diferite lucruri pentru a primi o sumă de bani din care să trăiască câteva zile, dar şi pe sora acesteia doar pentru că fusese martor la crimă şi l-ar putea denunţa. Deşi, este un băiat inteligent şi îşi planifică totul dinainte, fapta lui nu rămâne nepedepsită.

Mai exact, este condamnat la închisoare şi, totuşi, el găseşte o portiţă de ieşire sau, mai bine spus, lumina de la capătul tunelului. Ce anume îl ajută să îşi găsească liniştea sufletească?

1.      Învierea – Lev Tolstoi

O altă înfăţişare pe care o poate primi iubirea este aceea de sacrificiu. Nu putem obţine linişte sufletească dacă nu oferim mai mult fără a aştepta ceva în schimb şi, cu atât mai mult, nu putem dobândi fericirea şi mântuirea sufletului dacă nu facem sacrificii. Asta încearcă Tolstoi să ne explice în romanul său folosindu-se de soarta celor doi protagonişti.

În cadrul procesului la care avea rolul de jurat prinţul Nehliudov o recunoaşte în prostituata acuzată de crimă şi jaf pe slujnica nevinovată de care se îndrăgostise în adolescenţă. Atunci când femeia este declarată vinovată ca urmare a unei erori stupide, acesta decide să renunţe la viaţa luxoasă şi să o urmeze pentru a-i uşura soarta şi pentru a-şi linişti sufletul împovărat de un greu sentiment de culpă.

Va reuşi Nehliudov să schimbe cumva destinul tristei femei?

1.      Veronika se hotărăşte să moară – Paulo Coelho

Poate iubirea să înlocuiască dezamăgirea cu fericirea? Tocmai cu asta se confruntă Veronika, personajul principal, nu mai are niciun chef de viaţă şi decide „să pună punct”, luând o supradoză. Ca printr-o minune se trezeşte la un spital de boli nervoase unde primeşte câteva zile în plus de trăit. Aici ea descoperă lucruri pe care nu-şi permisese de fapt să le simtă vreodată: ură, teamă, curiozitate, dragoste. Şi tot aici îl întâlneşte pe Edward, un tânăr schizofrenic, care va trezi la viaţă inima fetei.

Vor reuşi să trăiască propria poveste de dragoste dincolo de zidurile spitalului?

Aşadar, iubirea poate apărea în multiple feluri, însă numai noi avem puterea să alegem varianta care ne va face să fim fericiţi cu adevărat, aşa cum şi aceste personaje vor alege opţiuni diferite, dar potrivite pentru fiecare situaţie în parte.

Pe care aţi citit-o deja şi cum vi s-a părut?

Cu drag,

Şoarecele de bibliotecă!

Recenzie ,,Trăiește periculos” de Osho

Titlu: Trăiește periculos. Iluminare obișnuită pentru vremuri neobișnuite​.

Autor: Osho

Editura: Litera

Număr pagini: 189

Categorie: Dezvoltare personală

Am auzit de Osho de multă vreme. Mai întâi m-au atras citatele pe care le găseam, adevărul din ele spus atât de clar, apoi am dat peste cărțile​ lui pe librăriile ​online și le-am citit descrierea până m-am decis că trebuie să încerc și eu ca să văd despre ce învățături este vorba.

Ei bine, după ce i-am citit una din cărți, ,,Trăiește periculos”, am ajuns la o concluzie indecisă. Mai bine zis, nu am ajuns la nicio concluzie. De ce? Hai să vedeți și voi:

,,Trăiește periculos” vorbește despre iluminare, sau mai pe înțelesul​ tuturor, conștientizarea clipei prezente. Pe parcursul​ întregii cărți am dat de diverse argumente reale foarte bine structurate și închegate. Ceea ce trebuie să remarc aici sunt ideile pe care le-am întâlnit și modul în care Osho ,,dă glas” majorității problemelor umane de zi cu zi, făcându-te să le înțelegi pe deplin.

Nu te gândi niciodată la trecut, pentru că pierzi prezentul, singurul lucru real care este la îndemâna ta.

Un lucru discordant pe care l-am sesizat face parte din începutul​ cărții, unde Osho cuvântă aproape imperativ, face apel la blasfemie și la împuternicire. La un moment dat, folosește citate de-ale lui Iisus pentru a susține un argument, iar mai târziu, îl folosește pentru a da un exemplu total negativ. Ce să înțeleg din asta?

Existența nu cunoaște decât un timp, timpul prezent.

Utopia lui, pentru că mie asta mi-a lăsat impresia că este, vorbește despre o lume nouă numită ,,comună”, compusă după un anumit set de reguli în care oamenii tineri învață despre școala vieții, învață să se distreze, iar cei trecuți de o anumită vârstă, să învețe despre propria dezvoltare pe plan intelectual, psihic, spiritual. Nu zic că e rea ideea, dar de ce un om care doar vrea să ajungă și să-i influențeze pe ceilalți despre iluminare, ajunge să vorbească despre o politică fictivă, despre o utopie proprie? Vă amintiți utopia lui Marx? A generat război.

Cel care se conformează societății face parte din ea, cel care reacționează împotriva ei este și el prins în capcana societății. Unul spune da societății, celălalt îi spune nu, dar ambii reacționează. Cine vrea să fie cu adevărat liber nu spune nici da, nici nu.

În altă ordine de idei, la începutul ​cărții am dat și de o idee de-a lui care îndeamnă la A NU CITI și la lipsa de cunoaștere. După mine, este de-a dreptul absurd să spui unei mase de oameni să nu citească. E ca și cum le-ai spune: lăsați, nu mai citiți, vă spun eu, ce trebuie făcut!

A învăța ceva, înseamnă a transfera acel ceva de la conștiință către robot.

Față de ce am scris mai sus, unde am vorbit doar de părțile negative, există și părți pozitive. Chiar mai multe decât cele dintâi.

De exemplu, pot să-i dau dreptate în convingerile sale despre relațiile interumane. Este adevărat că trebuie să simțim mai multă compasiune decât ură față de semenii noștri, este adevărat și că un corp uman este doar material, dar el trebuie să fie în armonie cu mintea și sufletul. Îl aprob în totalitate în ideea sa despre evoluție și rolul științei în prezent și viitor, că omul este o ființă realistă, compusă din trei părți.

Iubirea este ceva intrinsec – este potențialul tău uman.

Cu toate astea, nu pot fi pe de-a-ntregul de acord cu el. Natura umană e magnifică, omul în sine e un miracol și cu atât mai mult cu cât TOȚI suntem un TOT, dar trăim și individual. Am învățat multe lucruri dintr-o carte de-a lui Osho, fie ea doar una, dar nu pot să fiu oaia care merge cu capul plecat după el. Teoria lui are goluri, e complexă, dar fisurată pe alocuri.

Toți oamenii creativi sunt periculoși, pentru că, dacă nu li se dă voie să fie creativi, vor deveni distructivi.

Cei care l-ați citit deja, aștept părerea voastră despre scrierile și învățăturile​ lui, putem discuta elaborarat.
Cei care nu ați făcut-o deja, sfatul meu este să citiți Osho, dar nu vă lăsați influențați sau duși de val. Decideți voi ce vă poate face bine și ce nu se poate îmbina cu ființa voastră.

Lumea nu este liberă, pentru că oamenii nu sunt maturi.

Cu toate că balanța mea despre Osho încă se înclină când într-o parte, când într-alta, aș vrea să ajung cândva în India, în locul de meditație despre care se vorbește la finele cărții, unde oamenii vin să învețe meditația și eliberarea minții.

Ofer 5/5 steluțe cărții pentru multitudinea de idei și pentru tot ce m-a învățat, pentru că m-a făcut mai conștientă despre lumea de azi și de mâine în care trăim. Mi-a expus nenumărate defecte și crime ale societății de care nu știam. Sper ca și pe voi să vă ajute la fel de mult cât m-a ajutat și pe mine, poate chiar mai mult.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă.

22 de motive ca să te apuci de citit

Știți prietenul ăla care stă mereu pe telefon? Da, da, acela. Sau pe cel care alege să-și petreacă tot timpul liber în oraș, cu ceilalți prieteni gălăgioși, sau ruda aia mai îndepărtată care vine adesea și uită să mai plece? Eh, toți avem persoane din astea în viața noastră. Întrebarea e: ce facem cu ele? Haideți să le punem să citească. :))
Mai jos am alcătuit o serie de 22 de motive pentru care o persoană se poate apuca de citit.

1. Cititul e sexy.👠💄👒
Bineînțeles, mai ales dacă ești fată. Dar să nu excludem nici unicornii noștri.

2. Când citești nu ești întrerupt​ de reclame.🎬📖
Poate de unele persoane, dar asta chiar nu se compară cu reclamele care apar la un interval de timp.

3. Ai haine călduroase și pătură în care să te cuibărești iarna.👕❄🔥🎄
Oo, da! Și ce bine stai tu acolo, înfofolită, la geam, afară ninge și focul trosnește în șemineu...

4. Ai șosete șmechere.😎👣
Exact cum avea și Lou Clark din ,,Înainte să te cunosc”.

5. Ceai/cafea/ciocolată caldă + cărți = RELAXARE ☕🍷🍹+📚=🙏
Rețeta perfectă.

6. Cărțile tale sunt doar ale tale.📚👑
My precious!😂 Dar, dap, așa este. Nu ai multe persoane cu care să le împărți, așa că rămân ale tale.

7. Ai ocazia de a atrage privirea altora și să se uite la tine ca la un extraterestru.👀📓👽
În special în locurile publice, dar shh!

8. Poți avea lumânări parfumate.🔥📖✔
Una din condițiile de bază sacre ale șoarecilor de bibliotecă.

9. Poți călători oriunde și ai mereu ,,un alt loc” în care să evadezi din realitate sau când lucrurile nu mai merg OK.📘🔮🌍🗻🗼🗽🏯🏰🎠🎡🎢🎪⛵
Asta când reușești să te pierzi de tot în carte.

10. Ești capabil să creezi imagini colorate din pagini alb-negru.📔🌌🌅🌄⛺🌇🌁
O minune, nu?

11. Poți mirosi paginile.📖👃❤
Sunt persoane cărora nu le place partea asta, dar pentru ceilalți e ca un ritual. Mai ales dacă e nou-nouță.

12. Cartea e portabilă, mică și o poți lua în geantă peste tot. 📚👜👍
Yep, in case of emergency. Atunci când aștepți ceva sau pe cineva, când te plictisești sau când nu ai ce face, doar scoți cartea și te apuci de citit.

13. Entuziasm când vine un colet.🎁📚😀
Când sunt reduceri și dai o comandă de 100 de cărți, sau comanzi jumătate de elefant.ro.

14. Entuziasm când găsești încă un pasionat de cărți și începeți să dezbateți ca doi extratereștrii​.👽🙊📚👽💣
Știți sentimentul​? De parcă te-ai regăsit pe tine în altă persoană. :))

15. Atunci când ai bani, știi ce să faci cu ei.💰🎁🐘📚
Ei, haide! Nu vă declarați nevinovați! Toți știm ce faceți cu ei.😈

16. Când te ,,pierzi” într-o carte și revii la realitate, îți ia câteva minute până îți dai seama ce an e... sau cine ești.👸👉👱?
Poți lua orice identitate, poți fi cine vrei tu să fii... nu e tare?

17. Concursuri multe pe pagini destinate cărților.😍🎁📚
Haha, sunt atât de multe pagini despre cărți, încât e imposibil să nu te tenteze un concurs.

18. În cărți sigur găsești dragostea. Nu a ta, dar a altora da.😂💑💜📘
Și nu poți suferi atât de mult pe cât face realitatea asta. Dar să nu trăim în cărți! Doar învățam din cărți!

19. Cărțile te pot schimba.📚🙈🙉🙊🙏👥
În bine, evident. Eh, sunt și câteva excepții date de istorie când o bibliotecă ajută la formarea unui geniu malefic și nici nu bat vreun apropo la Hitler, nu. :)

20. Sentimentele sunt reale. Când citești, practic nu îndrăgești personajele. Îți plac cuvintele​ lor, gândurile, inima lor, ființa creată. Te îndrăgostești de sufletul lor.❤👤🎭🎈
Să nu uităm nici de băieții din cărți...

21. Coperțile sunt colorate.📚😍💕
Cu siguranță și vouă vă plac bibliotecile care au cărțile aranjate după culorile coperților.

22. Te transformi când ești întrerupt(nu e un motiv, dar nu m-am putut abține).😂🙍👺👊

Ei, cam atât din partea noastră azi. Sper că v-am dat idei prin care să atrageți mai mulți oameni în lumea lecturii sau dacă nu, cel puțin voi v-ați identificat cu câteva motive pentru care iubiți cititul.
Sper că v-a plăcut acest articol amuzant și poate ne ajutați cu un share.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă.