Recenzie "Meseria de romancier" de Haruki Murakami

Titlu: Meseria de romancier

Autor: Haruki Murakami

Editura: Polirom

Număr pagini: 284

Categoria: Literatura universală

                                

De cele mai multe ori pasionaţii de literatură, după o perioadă lungă de timp şi un număr mare de cărţi citite, ajung la concluzia că ar putea să scrie şi ei un roman. Nu spun că acest lucru este unul simplu pe care oricine îl poate realiza, spun doar că unii se amăgesc singuri crezând, în mod eronat, că a scrie o carte nu este ceva complex sau dificil.

Ei bine, H. Murakami ne prezintă viziunea proprie în romanul său „Meseria de romancier” şi întăreşte mai mult ideea de simplitate şi longevitate:

„... romane poate scrie oricine e capabil să pună nişte paragrafe cap la cap, dacă e cât de cât creativ şi are la îndemână un pix şi un caiet. [...] Nu-i atât de greu să scrii un roman sau două. Să scrii continuu, să-ţi câştigi traiul scriind romane, să supravieţuieşti ca romancier – abia asta este o treabă cât se poate de anevoioasă.”

Pentru a creea o imagine solidă foloseşte mai multe argumente din cariera sa de scriitor reuşind astfel să construiască o viziune subiectivă asupra acestei lumi.

Începe prin a povesti cum a ajuns el să scrie romane:

„Într-o după-amiază însorită din aprilie 1978 am mers să văd un meci de baseball pe Stadionul Jingu. Era primul meci din Central League, Yakult Swallows contra Hiroshima Carp. [...] Sunetul bâtei la contactul cu mingea a reverberat superb pe tot stadionul. Spectatorii răzleţi au aplaudat. Chiar atunci mi-a trecut ceva prin minte, fără legătură cu nimic: Ah, cred că şi eu aş putea scrie romane.”

Apoi, specifică care este trăsătura de bază pe care trebuie să o conţină opera pentru a dăinui în timp: originalitatea. Fără asta creaţia nu are consistenţă şi va dispărea treptat:

„La fel, scrierile lui Soseki Natsume sau ale lui Ernest Hamingway sunt acum considerate „clasice” şi au funcţie de referinţă. Însă ambii au fost criticaţi, uneori chiar ridiculizaţi, la vremea lor. Mulţi cititori (iar printre aceştia, chiar membrii ai elitei literare a timpului) nu le-au agreat stilul. Dar lucările lor sunt, chiar şi în ziua de azi, un punct de reper. Dacă acestea n-ar fi existat, romanul japonez şi cel american din zilele noastre n-ar arăta la fel.”

Şi care sunt condiţiile de bază ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi numit „original”:

„1. Se deosebeşte clar de alţi creatori de expresie (de sunet, cuvânt, formă sau culoare) printr-un stil personal.

2. Trebuie să-şi poată îmbunătăţi, prin mijloace proprii, stilul.

3. Odată cu trecerea timpului, stilul personal trebuie să devină un standard de referinţă, să fie absorbit de oameni şi integrat în sistemul acestora de evaluare.”

Şi asta nu e tot pentru că nu e suficient ca autorul să scrie doar o operă, trebuie să se străduiască să ofere mai multe exemple valoroase din care urmaşii să aibă posibilitatea să analizeze şi să constate adevărata valoare a creaţiei respective.

Ce anume trebuie să scrie sau despre ce, este uşor de stabilit. Fiecare scriitor are libertatea cuvenită pentru a se desfăşura cum îi place. Numai un lucru făcut din plăcere va putea fi admirat de ceilalţi. În schimb, acela care este făcut din obligaţie îi scade consistenţa şi „magia”.

Ceea ce totuşi trebuie să stabilească de la început este despre ce fel de operă e vorba: eseu, povestire, schiţă, roman de mari dimensiuni, etc. Indiferent de varianta aleasă, Murakami îndemnă scriitorul să-şi impună anumite reguli pentru a putea persevera mereu. De exemplu, el scrie zilnic 10 pagini de manuscris cu câte 400 de semne. Şi nu se abate de la regulă chiar dacă într-o zi nu are aceeaşi inspiraţie ca în ziua anterioară.

Mai mult decât atât, este atent la condiţia fizică, alege un stil de viaţă sănătos: aleargă în fiecare zi timp de o oră şi este atent la alimentele consumate.

Asta nu înseamnă că este o regulă general valabilă pentru toţi scriitorii. Fiecare dintre ei au o manieră proprie sau cel puţin aşa ar trebui să fie.

Pas cu pas, Murakami explică fiecare etapă ce trebuie parcursă pentru a închega un roman. Începe de la o simplă idee, la care îi alege forma sau structura, tema şi personajele. Cele din urmă, implică multă experienţă în studierea comportamentului diverselor persoane, fie ele negative sau pozitive. Fiecare personaj trebuie să aducă cu sine o poveste care să pară cât se poate de reală şi care să fie acceptată şi plăcută de către cititori. Cu cât sunt mai mulţi cititori interesaţi (chiar dacă sunt din diferite ţări, cu atât mai bine) şi dacă vârsta lor diferă, cu atât rolul scriitorului în viaţa şi educarea lor este mai important şi mai vital.

Suntem diferiţi, gândim diferit şi, totuşi, ne leagă aceeaşi pasiune: cititul.

Ofer 5/5 steluţe cărţii pentru numeroasele sfaturi şi argumente extrase din propria experienţă (a lui Murakami) ceea ce m-a făcut să apreciez şi mai mult toate eforturile şi munca depusă ce se află în spatele acelor cuvinte frumos şi atent alese. Sper ca şi voi să fiţi plăcut impresionaţi de această carte.

Cu drag,

Şoarecele de bibliotecă!

4 ROMANE PSIHOLOGICE “DE DRAGOSTE”

4 ROMANE PSIHOLOGICE “DE DRAGOSTE”

De multe ori avem impresia că ne aflăm în diverse situaţii îngrijorătoare şi nu mai avem scăpare. Gândurile ne controlează fiecare mişcare, totul devine ambiguu şi nu mai putem înainta. Oare aşa să fie?

În continuare, propun 4 cărţi care ne învaţă că cele mai multe probleme au cele mai simple soluţii, adică, este suficient să-ţi deschizi inima şi să iubeşti cu adevărat pentru a fi liber şi fericit.

1.      Lupul de stepă – Hermann Hesse

Harry este un singuratic, care după mai multe eşecuri (îşi pierde slujba, partenera de viaţă îl părăseşte, iar prietenii îl ocolesc) decide că cea mai bună soluţie este moartea. Totuşi, nu are puterea necesară să se sinucidă, iar după îndelungi frământări o întâlneşte pe Hermina, o curtezană, care reuşeşte să-i deschidă inima şi să-l facă să se îndrăgostească din nou.

Apar şi alte schimbări în viaţa lui: învaţă să danseze foxtrot, trăieşte o aventură amoroasă cu Maria, o fată mult mai tânără decât el şi îşi face noi prieteni. Toate aceste modificări îl conduc pe un drum alunecos şi decade atât de mult încât gelozia îl determină să comită cea mai îngrozitoare faptă: să ucidă.

În final, va avea Harry curajul să-şi atingă scopul? Ce credeţi?

1.      Crimă şi pedeapsă – F. M. Dostoievski

Fără îndoială, iubirea de multe ori ne încurcă sau ne ajută să ieşim din întunericul în care ne adâncim conştient sau inconştient. Aşa cum şi pe Raskolnikov, tânărul sărac şi constrâns de împrejurări şi neajunsuri tot iubirea l-a ajutat să-şi ispăşească mai uşor pedeapsa. Acesta a decis să omoare o cămătăreasă la care ducea din când în când diferite lucruri pentru a primi o sumă de bani din care să trăiască câteva zile, dar şi pe sora acesteia doar pentru că fusese martor la crimă şi l-ar putea denunţa. Deşi, este un băiat inteligent şi îşi planifică totul dinainte, fapta lui nu rămâne nepedepsită.

Mai exact, este condamnat la închisoare şi, totuşi, el găseşte o portiţă de ieşire sau, mai bine spus, lumina de la capătul tunelului. Ce anume îl ajută să îşi găsească liniştea sufletească?

1.      Învierea – Lev Tolstoi

O altă înfăţişare pe care o poate primi iubirea este aceea de sacrificiu. Nu putem obţine linişte sufletească dacă nu oferim mai mult fără a aştepta ceva în schimb şi, cu atât mai mult, nu putem dobândi fericirea şi mântuirea sufletului dacă nu facem sacrificii. Asta încearcă Tolstoi să ne explice în romanul său folosindu-se de soarta celor doi protagonişti.

În cadrul procesului la care avea rolul de jurat prinţul Nehliudov o recunoaşte în prostituata acuzată de crimă şi jaf pe slujnica nevinovată de care se îndrăgostise în adolescenţă. Atunci când femeia este declarată vinovată ca urmare a unei erori stupide, acesta decide să renunţe la viaţa luxoasă şi să o urmeze pentru a-i uşura soarta şi pentru a-şi linişti sufletul împovărat de un greu sentiment de culpă.

Va reuşi Nehliudov să schimbe cumva destinul tristei femei?

1.      Veronika se hotărăşte să moară – Paulo Coelho

Poate iubirea să înlocuiască dezamăgirea cu fericirea? Tocmai cu asta se confruntă Veronika, personajul principal, nu mai are niciun chef de viaţă şi decide „să pună punct”, luând o supradoză. Ca printr-o minune se trezeşte la un spital de boli nervoase unde primeşte câteva zile în plus de trăit. Aici ea descoperă lucruri pe care nu-şi permisese de fapt să le simtă vreodată: ură, teamă, curiozitate, dragoste. Şi tot aici îl întâlneşte pe Edward, un tânăr schizofrenic, care va trezi la viaţă inima fetei.

Vor reuşi să trăiască propria poveste de dragoste dincolo de zidurile spitalului?

Aşadar, iubirea poate apărea în multiple feluri, însă numai noi avem puterea să alegem varianta care ne va face să fim fericiţi cu adevărat, aşa cum şi aceste personaje vor alege opţiuni diferite, dar potrivite pentru fiecare situaţie în parte.

Pe care aţi citit-o deja şi cum vi s-a părut?

Cu drag,

Şoarecele de bibliotecă!