Titlu: Sunt cu ochii pe tine
Autor: Teresa Driscoll
Editura: Herg Benet
Număr pagini: 304
Categoria: Literatura
universală
O carte bună reușește să-mi
atragă atenția de la primele pagini, iar dacă îmi place mult cu greu o mai pot
lăsa din mână. Numai gândul că a doua zi trebuie să mă trezesc devreme pentru a
merge la birou mă convinge, oarecum, să renunț la ceea ce fac. A fost o luptă
continuă între preferințe și responsabilități. Și nu tocmai ușoară pentru că
odată ce a reușit să mă prindă în mrejele ei, nu pot scăpa foarte repede. Mai
ales că am găsit asemănări între acest roman și multe altele scrise de Agatha
Christie, iar eu îi ador toate cărțile (mai ales pe cele citite, dar cred că și
celelalte sunt la fel de interesante).
Mi-am
început călătoria încărcată de emoții, curiozitate și suspans. Nu am considerat
că e un semn bun ca două adolescente să accepte și să flirteze cu doi tineri
atrăgători care abia au ieșit din închisoare. Iar când Ella, martorul
principal, decide să nu intervină este evident că totul va avea un final
tragic. Ceea ce s-a concretizat a fi adevărat chiar a doua zi când la televizor
a fost anunțată dispariția uneia dintre fete, Anna Ballard. Cine este
vinovatul?
Sunt
implicați cei doi tineri în toată treaba asta? Ce i-a putut determina să
decurgă la un asemenea gest având în vedere că i-ar trimite, din nou, după
gratii?
Este
vina Sarei, prietena Annei, pentru că nu a spus tot adevărul în legătură cu ce
s-a întâmplat în acea seară? Sunt atât de importante acele detalii astfel încât
de ele să depindă dacă prietena ei cea mai bună este sau nu în viață?
Sau,
de ce nu, Ella, care dacă ar fi intervenit în discuție, probabil, fetele nu
s-ar mai fi abătut din drum, iar acum ar fi în siguranță în sânul familiei lor?!
Și
dacă totul a fost plănuit chiar de tatăl Sarei? Dacă el a reușit să o convingă
pe Anna să plece împreună? Sarah are toate motivele să se gândească la asta
ținând cont de traumele la care au fost supuse ea și sora ei în copilărie, dar
și pentru faptul că Anna a rugat-o să-l sune pentru a le duce înapoi la hotel.
Se
pare că toți au ceva de ascuns și nu sunt dispuși să mărturisească. Dar, oare,
mai există și alte secrete? Cum ar arăta ancheta dacă ar ieși la iveală și alte
amănunte care ar compromite și mai multe persoane? Este posibil să existe și
alți suspecți?
Cu atâtea secrete în jur,
ancheta stagnează. Nici după un an de zile, Anna nu a fost găsită. Nu dispar
nici vina sau grijile. Și încep să reacționeze.
Cineva îi trimite scrisori de
amenințare Ellei, care o fac să se teamă pentru propria viață. Așa că alege să
angajeze un detectiv particular care să analizeze lucrurile mult mai atent
decât o face poliția.
Sarah și sora ei, Lily,
mărturisesc totul. Dar, făptașul tot nu este prins.
Anchetatorii nu mai au alte
piste. Au fost verificați chiar și membrii celor două familii. Inclusiv,
prietenii apropiați lor. Totul a fost în regulă sau ... aproape totul. Un
singur martor îl cunoaște pe adevăratul vinovat, Ella. Și când îl vede pentru
prima dată, îl recunoaște, fără să ezite.
Ce i-a făcut Annei? Ce motiv a
avut să o desprindă de familia ei? Mai trăiește? Unde a ascuns-o?
Ei bine, e misiunea voastră să
elucidați misterul, iar a mea, aceea de a vă îndemna să citiți cartea. Este
de-a dreptul minunată! Eu o ador!
Cu drag,
Șoarece de bibliotecă!
Această carte mi-a fost oferită
de editura Herg Benet pentru a scrie o recenzie. Le mulțumesc pentru acest exemplar. Mi-a plăcut mult! Sper să vă placă și vouă, dragi șoricei!
Puteți cumpăra cartea de aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu