RECENZIE: ... Să ucizi o pasăre cântătoare

Titlu: Să ucizi o pasăre cântătoare

Autor: Harper Lee

Editura: Polirom

Număr pagini: 360

Categoria: Literatura clasică

Nu m-am gândit că o carte ”povestită și văzută” prin ochii unei fetițe de 6 ani îmi va atrage atenția și nu doar atât ... Am învățat sau mai bine spus s-a dovedit încă o dată că tot ceea ce este simplu e mult mai frumos și special. Da, simplitatea și originalitatea au transformat această operă într-o mare capodoperă. Și cum aceste câteva cuvinte nu v-au convins încă, haideți să vedem despre ce este vorba mai exact.

1.      Multe întâmplări frumoase, o copilărie fără griji

Revin la ideea anterioară: simplitatea este trăsătura care pune în valoare acest roman. La ce mă refer? La faptul că toate evenimentele sunt redate din perspectiva lui Scout, o fetiță isteață, care are capacitatea de a face distincția între bine și rău, abilitate deprinsă de la tatăl ei.

De asemenea, nu pot trece cu vederea relația dintre tată (Atticus) și copiii săi (Scout și Jem). Părinte nonconformist, Atticus încurajează dezvoltarea independentă a copiilor săi, îi ajută să facă distincția între bine și rău, nu le impune anumite bariere și nici nu le implementează idei fixe sau prejudecăți de ordin social. Astfel, copiii dispun de stabilitate pe plan emoțional, de mai multă încredere în sine și abilitatea de a lua decizii în situații neprevăzute. Toate aceste aspecte le putem observa clar la finalul romanului în momentul în care cei doi copii sunt atacați și reușeșc într-o oarecare măsură să se apere reciproc.

Așadar, în prima parte a romanului sunt descrise întâmplările copilărești prin care trec Scout, Jem (fratele ei mai mare) și Dill (prietenul lor). Până aici toată acțiunea se desfășoară firesc, liniștea domină de parcă nimic nu ar putea tulbura armonia copilașilor și nici pe cea a ținutului Mycomb. Până când ...

2.      Liniștea dispare și se instalează ... haosul

... Atticus, de meserie avocat, este pus în situația de a-l apăra pe Tom Robinson, întâmplare ce va marca destinele întregului ținut. Nu este de ajuns faptul că Tom Robinson este condamnat la 20 de închisoare pentru o faptă pe care nu a comis-o, doar pentru că este un negru. El va plăti cu propria viață greșeala de a încerca să evadeze. A ales să rezolve ”în felul său” acest caz, chiar dacă a primit sprijinul din partea avocatului său.

Nici dorința lui Atticus de a-l susține pe Tom, un om de culoare, nu a trecut neobservată deoarece societatea îl critică constant ajungând ca și copiii să fie atenționați la școală de către ceilalți și numiți ciorlingăi (adică, cei care îi preferă pe oamenii negri).

Mai mult, Atticus este amenințat de către tatăl victimei. Acesta din urmă îi atacă copiii, dorind să-i ucidă. Reușește să-i rănească și să-și provoace propria moarte.

Astfel, prin aceste întâmplări, autoarea reușește să pună și mai mult accentul pe tema centrală a operei, problema rasială în contextul crizei economice de la începutul anului 1930 și incapacitatea justiției de a fi imparțială.

Un ultim aspect asupra căruia doresc să atrag atenția este titlul acestei cărți, pe care scriitoarea nu l-a ales întâmplător. Nu înțeleg de ce mulți cititori zic că nu văd legătura dintre titlu și conținutul cărții. Pot spune doar că ea este destul de evidentă, trebuie doar să privim totul cu mai mult interes. Și uite că răspunsul îl primim chiar de la Atticus: ”Este păcat să ucizi o pasăre cântătoare”, adică,

-          în primul rând, este păcat să omorâm un om nevinovat de dragul unor prejudecăți specifice perioadei în care trăim;

-          în al doilea rând, este un păcat covârșitor să distrugem inocența, puritatea și tot ce avem mai frumos în noi.

Acestea fiind spuse, la final, sper să vă placă și vouă la fel de mult pe cât de mult mi-a plăcut și mie și să vă ajute să înțelegeți cât de important este să fim independenți, să ne formăm proprile idei. Nu cred că o notă ar putea evalua corect adevărata lecție de viață pe care ne-o oferă acest roman.

Cu drag,

Șoarecele de bibliotecă!

Mai multe romane clasice

Mulți dintre voi preferați romanele clasice ... la fel ca mine. Și mă gândesc că deja ați citit anumite opere renumite, așa că nu mi-a fost ușor să aleg câteva cărți pe care să vi le recomand să le citiți. Poate veți avea nevoie de mai mult timp, dar nici chiar atât de mult încât să tot amânați citirea lor.

Vă veți convinge de asta atunci când veți decide să începeți lectura. Sunt niște capodopere care au o temă comună: iubirea neîmplinită. Puteam să nu aleg ceva care să aibă legătură cu iubirea? Nu ea este cea care ne ajută să cunoaștem atât fericirea, cât și suferința? Și acum ...

Gata! Haideți să vedem despre ce este vorba! Să începem cu ...

1.      Nopți albe – F. Dostoievski

Deși este un roman de mici dimensiuni, mai degrabă o nuvelă, are un subiect ”bine conturat”. Mai exact, personajul principal este și naratorul, un tânăr singuratic ce trăiește într-o lume creată de el, dar care se schimbă în întregime atunci când o întâlește pe Nastenka, o fată foarte tânără și frumoasă de care se îndrăgostește iremediabil încă din prima clipă.

Mai mult, reușesc să formeze o strânsă legătură între ei fiind atrași de poveștile de viață ale fiecăruia. Oare relația lor se va consolida sau se va destrăma din momentul în care fata îi mărturisete tânărului că ea iubește pe altcineva? Ce credeți?

2.      Roșu și negru - Stendhal

Un alt roman complex și cu o poveste incredibilă. De această dată în prim plan apare povestea lui Julien Sorel, un tânăr sărac, inteligent și ambițios, care din dorința de a urca pe scara socială recurge la tot felul de situații aflate la limita moralității. Ajunge să cadă în propria capcană deoarece se îndrăgostește nebunește de doamna Renal, soția primarului, și chiar dacă trăiesc o intensă poveste de dragoste, tot el este nemulțumit că nu poate avea totul.

Totuși, dorința lui de a progresa este mult mai mare decât iubirea și prin aceleași căi de seducție ”nesincere” o ademenește și pe domnișoara La Mole. Chiar și așa gândurile lui rămân la cea dintâi. Va avea această poveste un final fericit? De ce Julien trăiește o iubire neîmplinită?

3.      Madame Bovary – G. Flaubert

Deși am citit-o cu mult timp în urmă, aveam vreo 14 – 15 ani pe atunci, nu puteam să nu pun și această carte pe listă. Este atât de interesantă și cred că fiecare dintre noi ar trebui să o citească. Indiferent câte aspecte voi menționa eu aici (pentru că este o scurtă descriere legată de acel element comun pe care îl au cele 3 romane) consider că este oportun să o treceți măcar pe lista de așteptare, chiar dacă veți opta să îi acordați ceva timp mai târziu.

Ce are atât de special această operă sau, mai degrabă, Emma Bovary, protagonista romanului? Tocmai felul ei de a fi, comportamentul, sentimentele și idealurile ei. Deși, este fiica lui moș Rouault, un simplu fermier, Emma visează la ”iubirea perfectă” întâlnită în romanele de dragoste citite pe ascuns la școala de maici. Căutările ei încep cu Charles Bovary, cel care îi va deveni soț, dar la scurt timp se plictisește. Totul continuă la Yonville, unde cei doi decid să se stabilească, având în vedere că Emma s-a îmbolnăvit. Aici, ea îl întâlnește pe Leon cu care are o aventură amoroasă pentru o perioadă de timp și totul se sfârșește când bărbatul decide să plece fără ca măcar să o anunțe. Emma suferă enorm câzând în depresie și nu reușește să-și revină decât atunci când îl cunoaște pe Rodolphe Boulanger, la expoziția de toamnă din Yonville.

Din păcate pentru ea, Rodolphe nu o vede decât ca pe o simplă amantă, pe care după ce o cucerește, interesul îi scade și fără motiv decide să o părăsească. După o altă dezamăgire, totul pare să prindă un alt contur când îl întâlnește din nou pe Leon. Dar, oare, vor reuși, în sfârșit, să fie fericiți? Vă las pe voi să aflați!

Din cele trei romane putem învăța că, de multe ori, iubirea poate creea tot atâtea probleme câtă fericire încape în inima unei persoane. Dar și faptul că deținându-le pe cele două nu mai putem deține o a treia virtute, decât să aspirăm la ea.

Cu drag, 

Șoarecele de bibliotecă!

RECENZIE: Cititorul din peșteră

Titlu: Cititorul din peșteră

Autor: Rui Zink

Editura: Humanitas

Număr pagini: 112

Categoria: Literatura contemporană

Astăzi este tot mai greu să reușim să insuflăm cuiva dragostea pentru lectură dacă nu o descoperă singur, dar nu și imposibil. Mai mult, într-o lume în care tehnologia a avansat foarte mult, citirea unei cărți pe suport de hârtie pare un lucru demodat, învechit. Dar, oare nu în asta constă magia cititului? Nu este mai plăcut să ai posibilitatea să atingi paginile, să le miroși, să le răsfoiești?

”-N-am nici cea mai mică îndoială și, cum știi, doar rareori mă înșel. De citit, practic nu mai citește nimeni, nici măcar oamenii, știu doar de televiziune, de internet, ...”

Astfel, consider că pentru această temă am ales cartea potrivită: ”Cititorul din peșteră”. Nu mă voi axa pe subiectul cărții în sine, cât mai mult pe mesajul puternic pe care autorul dorește să îl transmită. Vă întrebați care este acela? Simplu, îndemnul la lectură! Și nu oricum, ci prin intermediul unui copil și a ”profesorului său”.

Așa că, încă din primele pagini ale romanului facem cunoștință cu un copil debusolat care nu dorește altceva decât ”să fugă” de realitatea dură care nu îi place. Întâmplarea face ca el să ajungă pe vasul unor pirați, unde aude pentru prima dată de Anibalector, vietatea uriașă care citește cărți. Și la scurt timp ajunge să îl cunoască și să petreaca o anumită perioadă de timp în compania lui. Iar această perioadă nu este una oarecare deoarece călătorește prin lumile literaturii citind marile capodopere ale unor poeți sau scriitori consacrați ca:

• Saramago;
• Sonete – Luis de Camoes;
• Poeme – Fernando Pessoa;
• O mie și una de nopți;
• Ar fi bine să schimbăm niște idei pe această temă – Mario de Carvalho;
• Ocolul pământului în 80 de zile – Jules Verne;
• Ocolul zilei în 80 de lumi – Julio Cortazar;
• Cei trei mușchetari – A. Dumas;
• Aventurile lui Tom Sawyer – M. Twain;
• Frații Karamazov, Crimă și pedeapsă – F. Dostoievski;
• În căutarea timpului pierdut – M. Proust;
• Război și pace, Anna Karenina – L. Tolstoi;
• Orlando – V. Woolf.

Totodată, nu lipsesc nici impresiile învățătorului legate de rolul și importanța lecturii în viața unui om:

”Cărți? O expediție maritimă transporta cărți? În fine, o fi vreun capriciu de-al căpitanului – unul dintre acele vicii stânjenitoare care îi cuprind pe adulți”.

”- Cititul înseamnă să faci lucrurile să se întâmple în capul tău.”

”- Poate deoarece cheia lecturii se află chiar în cartea pe care o citim.”

”[…] O carte ne cere să mergem noi la ea. Un ecran cu imagini și tâmpenii, nu. Asta-i diferența dintre a călători și a sta pe loc. Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gură-cască.”

”O carte valorează tot atât prin ceea ce spune ca și prin felul cum o spune.”

”Pentru Anibalector, o carte era o întâlnire între două voci: a noastră și a cărții. Și să faci sublinieri într-o carte nu este nimic rău, e aproape ca și cum ai citi dublu; e semn că ai întâlnit un pasaj, o frază, un paragraf, care-ți spune ceva, iar asta, după el, era de neprețuit. E aproape ca și cum ai fi găsit, pe gratis, o a doua carte.”

Și cu atât mai puțin, modul în care trebuie privit și înțeles conținutul cărților citite. Nu este ușor, însă dacă repetăm această activitate zilnic este imposibil să nu pricepem adevăratul mesaj pe care îl conține fiecare carte.

”- [...] Timp și răbdare, două lucruri care, împreună, fac aproape cât inteligența.”

”Un cititor trebuie să se mențină neutru față de cartea pe care o citește, întrebi tu? Eu n-aș fi atât de radical. De ce s-ar cădea ca eu să încetez a fi eu numai pentru că-l aud pe altul cum gândește? Și cum aș putea eu să încetez a fi eu, chiar dacă aș vrea?”

”- Păi, de exemplu, să luăm un roman. Ceea ce face ca romanul să fie bun e o intrigă solidă, personaje credibile, dialoguri bogate, nu-i așa?

-          Dar asta nu servește la nimic, dacă romanul nu are ritm, melodie ...

-          Ca în poezie?

-          Chiar așa. Marea diferență e că poezia se preface că prelucrează mai mult cuvântul, iar romanul se preface că prelucrează mai mult realitatea. Dar rezultatul e același.”

Bun, poate  o să-ți fie mai ușor să înțelegi dacă-ți dau un exemplu. Cititul e ca patinatul, se învață prin practică, îi prinzi gustul tocmai exersând acest gust. Adineauri am spus țesătura textului, dar e o prostie, fiindcă e același lucru. Textul e o țesătură și țesătura e un text. Împletirea unor fire diferite – ritm, sens, cuvinte -, pentru a alcătui un covor de cuvinte, un covor cu un desen care poate să fie mai mult sau mai puțin laborios, încurcat, stimulator, misterios. Adică, ceva care să se citească.”  

”Nu-i mare rău că multe cărți sunt numai pentru distracție. Cele mai proaste sunt acelea care-s doar hamburgeri. Par gustoase, și sunt ușor de consumat, dar asta-i pentru că vin deja pre-mestecate. Să le citești e același lucru cu a te uita la o telenovelă. Sunt distractive, dar se evaporă într-un apogeu al memoriei și, cu cât mănânci mai mult, cu atât rămâi cu o senzație de gol.”

Apoi, nu putem decât să deprindem foloasele de pe urma lecturii:

”Să-mi placă să învăț că o carte e o casă cu multe uși – uneori atâtea câte pagini avea cartea; alteori, tot atâtea câte rânduri avea. Alteori, nici chiar atât.”

”Să învăț că ușile astea au în ele cheia cu ajutorul căreia se poate, sau nu, chiar intra în casă.

-          În cel mai rău caz, cheia e ascunsă sub un preș sau un ghiveci. Dar e acolo, poți fii sigur. Autorul n-a plecat cu ea în buzunar. Chiar dacă nătărăul e convins că așa a făcut, n-a luat-o. Cheia a rămas acolo.

Să învăț că, după unii, lumea încăpea toată într-o simplă literă.

Să învăț să nu-mi fie frică să citesc poezie, chiar din cea din care nu se înțelege nimic...”

         Iar, la final, să ne alegem cu plăcerea de a citi și reciti cu mult drag cât mai multe cărți. Nu strică nici să adăugăm pe lista începută deja și alte titluri întâlnite în conținutul acestui roman. Diversitatea și schimbarea nu sunt elemente ce trebuie evitate, dimpotrivă, ele pot fi privite ca pe o adevărată provocare.

De altfel, ceea ce mai pot să vă spun este faptul că am ajuns să ador această carte. Deja am citit-o de două ori, dar ceva îmi spune că nu mă voi opri aici. Mai ales că, este un roman de mici dimensiuni, ușor de citit și foarte interesant.

Deci, nu pot decât să-i ofer 10/10 steluțe pentru că dacă aș putea i-aș da mult mai mult de atât. Și nu cred că nu v-ați dat seama că o recomand cu toată încrederea tuturor iubitorilor de cărți, dar în special, celor care încă nu au descoperit cât este de benefic și de important să citim fiecare dintre noi.

Cu drag, 

Șoarecele de bibliotecă!