duminică, 5 februarie 2017

Recenzie ,,Muzicanții de bronz” și ,,Secvențe” de Liliana Gabroveanu

Titlu: Muzicanții de bronz
          Secvențe
Autor: Liliana Gabroveanu
Număr pagini: 98
                         81
Editura: Singur

Tuturor ne face plăcere să rememorăm secvențe din trecut, momente care ne-au marcat sau situații-limită la care am luat parte. Ei bine, autoarea noastă, Liliana Gabroveanu, tocmai acest lucru face, dar într-o manieră mult mai atractivă. În cele două cărticele ale sale, scriitoarea îmbracă o serie de povești pe fondul unor învățături.
,,Muzicanții de bronz” este o culegere de 13 povestiri(Muzicanții de bronz Croaziera, Afrodita, Râsul citadin ș.a.) care prezintă personaje în diverse situații, oameni aparent normali, dar cu trăiri interioare din cale-afară de puternice. În urma fiecărei destăinuiri, Liliana aduce în atenție povața pe care noi trebuie să o culegem din acțiunile omului modern și a adaptării lui la societate.
Eram ca o frunză în vânt, fără voință proprie.


Una din poveștile expuse care m-a marcat într-o oarecare măsură este ,,Afrodita”. După cum spune și numele, este vorba de o femeie frumoasă, dar modelată pe conturul femeii din ziua de azi. Astfel o cunosc pe Violeta. O femeie de peste patruzeci de ani, frumoasă, încrezătoare în puterea ei de seducție, pe principiul că niciodată nu e prea târziu să o iei de la capăt. 

Cu o căsnicie eșuată în spate, și dornică de a-și face o nouă viață, Violeta ajunge să-și creeze un cont pe un site de socializare. Ați ghicit, pseudonimul folosit era Afrodita. După căutări în mediul virtual, apare și presupusul prinț urban, Mihai, care o face să se îndrăgostească nebunește de el. Cei doi stau o perioadă de câteva luni împreună, apoi mărul discordiei apare între ei pe fondul lipsei de bani. Cu pasiunea consumată și cu răceala instalată în cuplu, Violeta face cercetări în laptopul lui Mihai. Ceea ce găsește o face să ia o decizie definitivă și să-și schimbe total percepția asupra vieții și asupra societății.

Din păcate, pornești la drum cu un bărbat, apoi constați că nu poate ține pasul cu tine. Tragi de el să se emancipeze și nimic. Dimpotrivă! Are pretenții ca tu să stai pe loc.
Cu această poveste, Liliana arată clar fața urâtă a dragostei: interesul care macină fiecare individ în parte, făcându-l avid de câștig, transfigurând un suflet și ducând la extrem mintea de a întoarce situația în favoarea sa.

Îmi doream o femeie frumoasă, după care să întoarcă lumea capul pe stradă. Se vede că asta nu e suficient. Între doi oameni care se iubesc, în afară de pasiune, mai trebuie să existe sprijin și înțelegere în situațiile grele.
Lăsând la o parte acțiunile din Muzicanții de bronz, ne îndreptăm atenția și spre cărticica ,,Secvențe”, unde am găsit una din cele mai frumoase povești fantastice citite de mine. ,,Craiasa” aduce în prim-plan o lume încărcată de miracole, care ne învață că orice mână de ajutor are un preț pe măsură.
Viața noastră de desfășoară mergând ca pe un fir de ață. Avem tendința să credem că noi, prin voința noastră, suntem capabili să controlăm totul. Nu! Nu putem controla nimic. Putem influența prin conduita noastră! Încă decizia este în altă parte.
Puncte tari:
-aduc în atenție, clar, caracterul educativ;
-verosimilitatea evenimentelor;
-lejeritatea cu care se citesc poveștile;
-abordarea lumii contemporane.

Puncte slabe:
-cam multe întrebări retorice pe ici, pe colo.

Din punctul meu de vedere, lecturarea cărților Lilianei Gabroveanu, aduce o stare de relaxare, de unde ai ce învăța. Recomand cărticica ,,Secvențe” mai mult copiiilor, iar ,,Muzicanții de bronz” adolescenților și adulților.
Ofer pachetului de două cărți 3/5 steluțe.
Felicitări, Liliana și să ne auzim curând cu un nou volum de povestiri!

Toate gândurile mele bune,
Șoarecele de bibliotecă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu