Se afișează postările cu eticheta recenzie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta recenzie. Afișați toate postările

sâmbătă, 30 iunie 2018

Recenzie „Fericirea îmi scapă printre degete” de Agnès Martin-Lugand

Titlu: Fericirea îmi scapă printre degete

Autor: Agnès Martin-Lugand

Editura: TREI

Număr de pagini: 238

Când te apuci de citit o carte apare acel entuziasm nebun la început, pentru că nu știi la ce te aștepți. Nu știi exact despre ce este cartea, despre ce poveste îmbracă autorul scheletul unei idei... Nu știi mare lucru, dar ești bucuros că tu o citești.

Așa mi s-a întâmplat cu Fericirea îmi scapă printre degete. Cartea spune povestea dramatică a lui Iris, o femeie de 30 de ani, care descoperă un secret ascuns de părinții săi de când ea era foarte tânără: fusese acceptată la școala de croitorie la care aplicase, iar părinții nu au lăsat-o să meargă, ascunzându-i răspunsul. După atâta timp, talentul și ambiția nu o părăsesc, astfel că își ia inima în dinți și îi face o surpriză soțului său: își dă demisia de la actualul loc de muncă pentru a se înscrie la cursurile de croitorie.
Decizia aceasta îi schimbă radical viața, iar Iris se mută în alt oraș pentru a studia ceea ce-i place.

Povestea are o acțiune care decurge lejer, încărcată de întorsături neașteptate de situație, intrigi palpitante și personaje cu niște caractere tare interesante.

O cunoaștem pe parcurs pe Marthe, maestra și îndrumătoarea lui Iris. Este foarte surprinzătoare tipologia aleasă pentru acest personaj, care nu se limitează la o singură categorie. M-a frapat evoluția personajelor pe tot parcursul cărții, active, distruse, reconstruite... Agnès are un mod fantastic de a le creiona și asta mi-a plăcut la nebunie.

Pe lângă personaje, combinația dintre ideea generală a romanului (destinul lui Iris) și alte planuri secundare, creează o încâlceală de mai multe genuri: thriller, dragoste, psihologic. Pe parcurs, Fericirea îmi scapă printre degete dobândește o tentă violentă și macabră.

Ceea ce m-a nedumerit încă de la început a fost ceva legat de Iris: de ce a ales autoarea vârsta de 30 de ani pentru ea? Se presupune că la această perioadă, o femeie nu mai are nevoie de îndrumarea strictă a altcuiva și este capabilă să aleagă singură pentru sine. În carte, Iris se comportă ca o femeie de 20-25 de ani. Nicidecum ca una de 30, ceea ce mi s-a părut dubios.

Ofer 8/10 șoricei acestei cărți și aprecierea mea. O recomand cu mare drag. Este o carte extraordinară și mi-a plăcut nespus.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

vineri, 29 iunie 2018

Recenzie „Bad Romance” de Heather Demetrios

Titlu: Bad Romance

Autor: Heather Demetrios

Editura: Herg Benet

Număr de pagini: 394

Sunt o mulțime de cărți care au ca temă principală dragostea adolescentină, în principiu iubirea dramatică și activă dintre fata cea cuminte, la locul ei, muncitoare și băiatul rău, frumos ca un Adonis și cu mașină puternică. Ei bine, deosebirea vine când privim mai departe de această dragoste perfectă, când puzzle-ul se completează cu o dramatică poveste și o adevărată învățătură pentru noi toți.

Bad Romance spune povestea lui Grace, o fată simplă, cu o imaginație fabuloasă, dar care trăiește o dramă acasă cu familia sa, unde tatăl vitreg face legea în casă după bunul plac. Singura scăpare pentru ea este să plece din California și să înceapă o nouă viață în New York. Totul ia o întorsătură ciudată când îl întâlnește pe Gavin, băiatul din liceu, cu un an mai mare, star rock și posesor de Mustang.

Iubirea celor doi pare destul de promițătoare la început, apoi, o serie de întâmplări nefericite o presează pe Grace să ia o decizie grea.

Impactul devastator asupra fetei este evident și romanul Bad Romance primește această tentă psihologică, unde evoluția și regresul o urmăresc pe Grace îndeaproape. Traumele prin care trece sunt asemănătoare cu cele suferite de autoare în anii de liceu, deci aceasta este o poveste inspirată din întâmplări reale.

Așadar, ne putem gândi cu siguranță la ororile prin care unii oameni sunt nevoiți să treacă fie din cauză că nu știu a le face față, fie din cauza fricii acumulate pe parcurs. Pentru astfel de persoane, Heather a creat această carte și a scos la iveală soluțiile salvatoare, antidepresive.

Atrag atenția asupra limbajului destul de colorat și adolescentin pe care Heather Demetrios îl adoptă pentru a reda mai bine cadrul în care se desfășoară toată acțiunea.

Ofer acestei cărți 9/10 șoricei și o recomand celor peste 16 ani. Dramele prin care pot trece unele persoane vă vor marca sau vă vor deschide ochii și spre partea negativă a omenirii, dar oricare ar fi consecințele, acestea constituie un pas înainte pentru rezolvarea conflictelor interioare.

Dacă doriți să achiziționați această carte, puteți intra pe site-ul editurii Herg Benet:
https://www.hergbenet.ro/carte/bad-romance-heather-demetrios

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

luni, 25 iunie 2018

Recenzie „Printre tonuri cenușii” de Ruta Sepetys

Titlu: Printre tonuri cenușii

Autor: Ruta Sepetys

Editura: Epica

Număr de pagini: 311

Am observat că din ce în ce mai multe cărți despre cel  de-al Doilea Război Mondial au început să apară în ultimii ani, Hoțul de cărți, O mare de lacrimi, Printre tonuri cenușii.

Cea din urmă am citit-o dintr-o întâmplare fericită: o nouă idee pe blogul nostru de a dezbate cărți împreună. Așadar, la sugestiile voastre, am adăugat în lista mea de citit și Printre tonuri cenușii.

Cartea spune povestea unei familii de lituanieni, o familie fericită, unită, care avea liniștea casei, până când sovieticii anexează Lituania și o serie de familii sunt ridicate din casele lor, considerați criminali de război și deportați către lagăre de muncă. Astfel, mama și cei doi copii, Lina și Jonas, parcurg un drum până la capătul lumii, în Siberia, transportați în vagoane de vite, în condiții inumane și incredibil de barbare.

Autoarea cărții surprinde de-a lungul poveștii viața dusă în lagăr de o fată de 15 ani, adăugând constant o tentă din trecut perfect ce a fost ruinat. Antiteza trecut-prezent este uimitoare, astfel încât, căldura și confortul unui cămin sunt expuse contrar cu viața nouă a Linei, plină de violență, cruzime și moarte.

În mod surprinzător, am citit cartea foarte repede, nelăsând loc de prea multă intrigă sau de plictiseală în timpul acțiunii. Imprevizibilitatea este o trăsătură care definește bine acest roman, piperat pe alocuri cu violența și umilirea sovieticilor față de lituanieni, estonieni sau finlandezi.

Este o carte bine documentată, dar care lasă loc de interpretări, cu personaje foarte bine conturate, originale, cu un caracter propriu.
Este o carte tristă despre viață și despre dorința de a supraviețui, o carte de nota 10.

O recomand cu încredere celor peste 16 ani și le urez lectură plăcută celor care o citesc acum.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

miercuri, 20 iunie 2018

Recenzie „Grădina cu fluturi” de Dot Hutchison

Titlu: Grădina cu fluturi

Autor: Dot Hutchison

Editura: Herg Benet

Număr de pagini: 291

Din toată experiența mea literară de până acum, nu pot spune că am întâlnit două cărți la fel. Chiar dacă stilul de scriere se apropia, chiar dacă ideea era asemănătoare sau impactul sentimentelor era același, nu am întâlnit niciodată o carte mai brutală decât Grădina cu fluturi scrisă de Dot Hutchison.

Ca o antiteză, povestea cărții se bate cap în cap cu titlul care denotă atât de multă fragilitate, finețe, creând un tablou al frumosului. Pe de altă parte, atacând și acest concept, cartea este o îmbinare de mai multe genuri: polițist, thriller, mister.

Ce pot spune despre Grădina cu fluturi este că în mod clar și exclusiv este o carte destinată adulților. Forma pe care o ia povestea este aceea a unui interogatoriu, combinat cu scene de flashback care să completeze declarațiile unei victime.

„Să nu alegi nimic e tot o alegere. Neutralitatea e un concept, nu un fapt.”

Grădina cu fluturi spune povestea unui Grădinar, colecționar de fluturi, deosebit de restul prin modul său ciudat de a înțelege această pasiune. Astfel că, mai multe fete tinere, frumoase, ajung să fie închise de acest psihopat într-o grădină special amenajată pentru ele.

Dot Hutchison a creat o veritabilă experiență a îngrădirii libertății, dusă la un nou nivel, libertate în captivitate (dacă vă puteți închipui). Ideea atât de originală este de o brutalitate ieșită din comun, o altă față a violenței sexuale, cea mai barbară și mai fragilă formă a ei. Autoarea s-a dovedit a fi nemiloasă cu personajele sale, supunându-le la chinuri inimaginabile.

„E mai ușor pentru orori să te ajungă din urmă când ai un moment de odihnă.”

Apreciez enorm stilul de scriere, care nu m-a lăsat nicio secundă să mă plictisesc, firul narativ este, de asemenea, foarte bine structurat și denotă o atenție aparte acordată asupra detaliilor.

„Dreptatea e ceva relativ, defectuos în cele mai multe cazuri, și în realitate nu repară nimic.”

Am numai cuvinte de laudă pentru această carte și o consider chiar o operă, dar... este ceva care o trage în jos: finalul. Comparativ cu al ei conținut briliant, mă așteptam la un sfârșit pe măsură. Ceva care ar fi rezolvat tot, dar ridicat la nivelul în care s-au și desfășurat evenimentele precedente.

Ofer 9/10 șoricei acestei cărți, scăzută doar de finalul banal. O recomand cu mare plăcere adulților și le urez lectură plăcută celor care o citesc acum.

Pentru cei interesați, las mai jos linkul unde o puteți găsi:

https://www.hergbenet.ro/autor/dot-hutchison

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

vineri, 15 iunie 2018

Recenzie „Revertis” de Laura Nureldin

Titlu: Revertis

Autor: Laura Nureldin

Editura: Herg Benet

Număr de pagini: 271

Lumea ființelor magice m-a pasionat de când mă știu, iar vremea vampirilor încă nu s-a stins după faimoasa serie Twilight, deoarece Laura Nureldil a redeschis magia imaginației prin apariția cărții sale, Revertis.

Lauren B. Callins și-a petrecut toată viața fugind de propriul trecut. Asta a făcut în ultimele secole. Este o femeie frumoasă, un organizator de evenimente extrem de căutat în New York și vampir. Speră ca Nemesis-ul ei să nu o găsească niciodată. Dar, când ești nemuritor, „niciodată” înseamnă foarte mult timp.

Presărată cu situații limită și cu personaje care mai de care mai interesante, Laura creează o vastă întindere a unui Pământ unde ființele se luptă pentru supremația puterii, unde binele și răul își urmează ale sale lupte de secole.

„Atunci când trăiești veșnic, trecutul te cam prinde din urmă la un moment dat.”

Mi-a plăcut mult de personajul Jérôme, care, deși nu el este cel principal, mi-a stârnit o simpatie aparte. Pus în relație cu Lauren, protagonista, cei doi întâmpină o serie de evenimente ciudate și mortale, dar reușesc să le învingă, să treacă peste ele și în final, să se completeze și accepte reciproc.

Ofer 8/10 steluțe acestei cărți și toate felicitările mele celor de la Editura Herg Benet pentru coperta superbă.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

joi, 14 iunie 2018

Recenzie „Sinuciderea Ielelor” de Ana Mănescu

Titlu: Sinuciderea Ielelor

Autor: Ana Mănescu

Editura: Herg Benet

Număr de pagini: 188

Pasiunea mea pentru genul fantastic a început încă din copilărie, când poveștile lui Petre Ispirescu sau cele ale fraților Grimm erau practic nelipsite din colțișorul pentru teme. Tot de atunci am început practic să citesc absolut tot ce îmi pica în mână din acest gen.

Peste Sinuciderea Ielelor am dat dintr-o întâmplare fericită. La momentul respectiv nu cunoșteam decât titlul și o scurtă descriere despre această carte, coperta fiind încă în lucru, deci nu avea multe detalii de care să mă fi legat. Cu toate acestea, am solicitat cartea și am fost plăcut surprinsă în a constata că simțurile nu m-au înșelat.

Sinuciderea Ielelor este o culegere de povestiri, neașteptat de bine conturate, simple, dar complexe, cu un grad ridicat de încărcătură emoțională.

„Lasă-te de căutat în ruine. Nu ascund doar morți din trecut, ci moarte pentru noi toți.”

Volumul debutează cu o superbă și dramatică poveste a unei fete, al cărei sacrificiu trebuie să o transforme într-o sirenă. Lumea magică în care pătrunzi desculț este extrem de asemănătoare cu basmele și poveștile din popor, dar cu o tentă diferită de fiecare dată, de la macabră la extravagantă și de la dramatică la tristă.

Elementele îmbinate în fiecare povestire mi s-au părut de o originalitate ieșită din comun, chiar dacă se păstrează ideea de bază, cea culeasă din popor, și adusă la apogeul imaginației.

Mi-a plăcut mult stilul lejer în care este scrisă, și mi-a plăcut și mai mult ușurința cu care am citit această carte. Am fost total acaparată de ce scrie acolo, încât am terminat-o în doar câteva ore.

Ofer acestei cărți 10/10 steluțe și toată aprecierea mea imaginației fără frontiere a Anei Mănescu, care a făcut o treabă excelentă în revizuirea basmelor românești și a personajelor cu care deja ne-am învățat.

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Herg Benet: https://www.libris.ro/sinuciderea-ielelor-ana-manescu-HBP978-606-763-186-9--p1258213.html

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

miercuri, 13 iunie 2018

Recenzie „NERVE” de Jeanne Ryan

Titlu: NERVE

Autor: Jeanne Ryan

Editura: Leda Edge

Număr de pagini: 299

Fiecare carte are părți bune și părți mai puțin bune. Asta s-a întâmplat și cu NERVE, unde acțiunea este într-o continuă nebunie.

Personajul principal, Vee, este aleasă pentru a juca în NERVE, un joc anonim de provocări transmis live online, ea descoperă că jocul o cunoaște. O tentează cu premii luate de pe pagina ei ThisIsMe și o pune să facă echipă cu băiatul perfect, Ian cel super-sexy.

La început este palpitant — fanii lui Vee și Ian îi încurajează să răspundă unor provocări tot mai riscante, cu mize tot mai mari. Dar jocul ia o întorsătură malefică atunci când sunt trimiși într-un loc secret împreună cu alți cinci jucători pentru runda Marelui Premiu. Dintr-o dată este un joc de totul sau nimic, în care propria viață le este pusă la bătaie.

Ei bine, trebuie să recunosc că am avut la începutul îndoieli față de poveste și de ideea cărții, iar pe undeva pe la jumătatea ei începuse deja să mă calce pe nervi pentru că erau prea multe situații care avea legătură sau cu conotații sexuale.

Față de început, finalul mi s-a părut briliant. Puțin cam ireal pentru un roman cu adolescenți, dar a fost total neașteptat. Au apărut elemente pe care nu le credam posibile sau care păreau mult prea depășite de situație, dar au fost incluse.

Ofer 7/10 steluțe acestei cărți și apreciez originalitatea ideii principale.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

sâmbătă, 2 iunie 2018

Recenzie „P.S.: Îmi placi” de Kasie West

Titlu: P.S.: Îmi placi

Autor: Kasie West

Editura: Leda Edge

Număr de pagini: 300

Rareori întâlnesc cărți care să aibă o acțiune progresivă, începând de la ceva banal și făcându-te să crezi că citești un clișeu, ca mai apoi să explodeze într-o magie delicioasă care nu te mai lasă până la ultima pagină. Așa s-a întâmplat și cu P.S.: Îmi placi, unde am tras de mine la propriu să stau să citesc primele 50 de pagini, iar apoi... bum! Totul a fost miraculos și nu am mai lăsat cartea din mână până la 3 noaptea, când am terminat-o.

Kasie West m-a surprins cu o poveste de dragoste adolescentină încărcată de sentimente puternice, colorate și situații de la dramatice, la comice și invers.  Pe parcurs, cartea mi-a creat o stare de curiozitate maximă și parcă mi s-a lipit de mână, până la finalul ei.

Povestea roiește în jurul unei adolescente, Lily, pasionată de muzică, cu o familie numeroasă și agitată, care ajunge să converseze la ora plictisitoare de chimie pin bilețele cu cu o persoană anonimă. Din ce în ce mai mult, conversația lor devine mai profundă și mai sinceră, astfel încât cititorul pică în mrejele micului lor joc de roluri și practic devorează paginile cărții.

Îmbrățișările sunt pline de puteri magice, vindecătoare.”

Este scrisă într-un stil extrem de lejer și ușor de citit. Are replici și momente de-a dreptul comice, amuzante și originale. Este o apariție proaspătă a anului 2018 la Editura Leda Edge, căreia îi ofer 9/10 steluțe și toată încrederea mea că această carte merită citită.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

vineri, 1 iunie 2018

Recenzie ,,Dacă te-aș găsi” de Gayle Forman Vol. II

Titlu: Dacă te-aș găsi

Autor: Gayle Forman

Editura: RAO

Număr de pagini: 216

După ce am citit primul volum, Dacă rămâne, cel de-al doilea mi s-a părut cu totul și cu totul superb. Am fost surprinsă să constat că Dacă te-aș găsi este scrisă acum din perspectiva lui Adam și că întâmplările sunt reluate după 3 ani de la tragedia Miei.

Numai cuvinte de laudă am pentru modul în care este scrisă această carte, care mi s-a părut mult mai complex și mai lejer față de primul volum. De asemenea, acțiunea este într-o continuă evoluție, încărcată de sentimente puternice care încă mocnesc între personaje. Mi-a plăcut extrem de mult îmbinarea autorului dintre muzica rock și cea clasică, violoncel, reușind să creeze o poveste originală, plină de trăiri intense.

,,Am dus-o cu mașina la aeroport. M-a sărutat de rămas bun. Mi-a spus iubește mai mult decât viața însăși. Apoi, a trecut de punctul de control.
Nu s-a mai întors niciodată.”

Dacă în primul volum familia capătă o importanță deosebită în viața lui Adam și a Miei, în cel de-al doilea, Gayle își folosește talentul de scriitor și ne înduioșează, făcându-ne să-i înțelegem pe deplin însemnătatea.

Ofer 10/10 steluțe acestei cărți și toată aprecierea mea pentru originalitate și stil.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

marți, 29 mai 2018

Recenzie ,,Dacă aș rămâne” de Gayle Forman Vol. I

Titlu: Dacă rămâne

Autor: Gayle Forman

Editura: RAO

Număr de pagini: 219

Acum câțiva ani am văzut un film intitulat Sub anestezie, care aborda aceeași temă pe care se concentrează și cartea lui Gayle Forman, Dacă aș rămâne. În cartea de față, personajul principal îl reprezintă Mia, o tânără studentă la Conservator care suferă un accident tragic. În urma lui, Mia este nevoită să ia o decizie prăpăstioasă de viață și moarte și să facă față unei realități cu totul și cu totul crunte.

,,Orice ai alege, câștigi. Și, orice ai alege, pierzi. Ce pot spun? Dragostea este dificilă.”

,, putea să te pierd în felul acela dacă nu te-aș pierde azi. Te-aș lăsa să pleci. Dacă ai rămâne.”

M-a atras mult modul în care această carte este scrisă: delicat, fragil, plină de scenarii care fac cititorul să se atașeze de personaje, să se regăsească cu ele, iar mai apoi să trăiască împreună dramele lor. Presărată cu momente comice, Dacă aș rămâne este întruchiparea tragicului absolut. Protagonista este atât de bine construită, încât înduioșătoarea ei poveste m-a făcut să plâng până la sfârșitul cărții și apoi să mă gândesc la deciziile pe care noi toți le avem de luat, la viața noastră și cât de efemeră pare ea în comparație cu timpul și cu moartea.

,,N-ar trebui să-mi pese. N-ar trebui să-mi fac atâtea probleme. Înțeleg acum că este ușor să mori. trăiești este greu.”

Se citește ușor și are un stil lejer, denotă cursivitate și nu m-a plictisit deloc, fapt pentru care îi ofer cărții Dacă aș rămâne 9/10 steluțe.

Cu mult drag,
Șoarecele de bibliotecă

duminică, 20 mai 2018

Recenzie ,,Cum să oprești timpul” de Matt Haig

Titlu: Cum să oprești timpul

Autor: Matt Haig

Editura: NEMIRA

Număr de pagini: 361

Când crezi că le-ai văzut pe toate, că ai trăit destul și că viața ta nu mai are niciun sens, tocmai atunci, întâlnești un om. Un bărbat de 41 de ani, dar cu multe secole la activ, mai exact 439 de ani în realitate, suferind de o boală necunoscută care îl face să îmbătrânească mult mai greu decât restul oamenilor.

Tom Hazard este un personaj unic și surprinzător de complex, care se luptă cu eternitatea și cu amintirile, încercând cu disperare să le facă față. La cei 439 de ani ai săi, bărbatul încă se luptă cu integrarea în societate, fapt ce îl aduce la un post de profesor în Londra. Surprizele nu încetează să apară și profesorul începe o nouă și antrenantă vânătoare de amintiri.

Autorul, Matt Haig, are un stil aparte în care scrie și apreciez mult că a avut această idee originală de a plasa acțiunea pe două planuri temporale: viața adevărată a lui Tom din Londra 1700 și viața fugară a unui om fără identitate din zilele noastre.
Totodată, acțiunea îmbină tot felul de locuri din lume: Londra, Haiti, Oceanul Pacific, Australia, Franța și o mulțime de oameni interesanți și diferiți.

Altceva ce mi-a plăcut la această carte a fost îmbinarea lui Matt de prezent-trecut, unde capitolele se armonizează într-un contrast plăcut al vieții cotidiene din secole diferite.

Ofer 8/10 steluțe cărții Cum să oprești timpul și o sinceră apreciere și coperții minunate.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

miercuri, 16 mai 2018

Recenzie ,,Războaiele PSI” de Marie D. Jones și Larry Flaxman

Titlu: Războaiele PSI

Autori: Marie D. Jones & Larry Flaxman

Editura: Trebuie să știi

Număr de pagini: 242

Oamenii devin reticenți când dau de o carte, un documentar sau un articol care abordează deschis și în clar tema manipulării minții, a controlului comportamental și emoțional al celorlalți care, în mod firesc este asociat cu literatura SF.

Fie că nu vrem să recunoaștem că ne intrigă sau că ne induce o stare de discomfort sau teamă, fie că ne simțim depășiți de această latură a tehnologiei secolului XXI și hotărâm să o trecem sub pragul ignoranței, oricum am proceda, avem de-a face cu ea zi de zi. Cu ce? Monitorizarea, controlul, cum vreți să-i spuneți, el este prezent în viața noastră fără să ne dăm seama câteodată.

Războaiele PSI este cartea cu cel mai mare impact informațional de care am dat până acum, unde cei doi autori abordează într-un mod minuțios tehnicile de supraveghere actuale ale populației, dar și metodele neortodoxe, de a controla mințile oamenilor. Începând cu expunerea acțiunilor de la începutul anilor 90', când CIA făcea experimente secrete și ilegale pe copii, încercând să-i transforme în ideali ,,soldați” și până la proiecte secrete ca MONARCH, BLUEBIRD, ARTICHOKE, V2K și MKUltra, coautorii ajung la evoluția șocantă de astăzi și la urmărirea populației prin camere de supraveghere amplasate în locuri publice, prin telefoane, drone și sateliți.

Îți dai seama, la un moment dat, cât de complexă și dominată este lumea în care trăiești, angrenată continuu în marea luptă pentru supremație. Numeroasele experimente la care am fost supuși, martori sau părtași, voluntar sau involuntar în unele cazuri, stau ca dovadă pentru cruzimea și inumanitatea de care dau dovadă alți oameni, la fel ca noi.

Cartea de față mi-a deschis oarecum ochii și mintea față de lucrurile ciudate și banale din jurul meu, care, dacă te uiți atent și le analizezi, nu mai sunt atât de nesemnificative pe cât vor să pară și parcă totul este într-o continuă legătură experiment-cauză-efect-analiză rezultat.

Ofer indubitabil 10/10 steluțe acestei cărți și toată aprecierea mea celor doi scriitori care se vede că au cunoștință de cauză, sunt documentați și drepți în fața cauzei lor.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

marți, 1 mai 2018

Recenzie ,,Misterul de la London Eye” de Siobhan Dowd

Titlu: Misterul de la London Eye

Autor: Siobhan Dowd

Editura: TREI

Număr de pagini: 242

Nu am întâlnit foarte multe cărți care să aibă ca personaj povestitor un copil, băiețel de 12 ani, cu anume particularități psihice excepționale. O combinație de mister și comedie se îmbină în cartea Misterul de la London Eye, așa cum și titlul o sugerează, aducând în prim-plan povestea unei dispariții misterioase a lui Salim, vărul lui Ted și Kat.

Toți copii, abia atingând vârsta adolescenței, cei trei hotărăsc să meargă la roata London Eye, unde pot urca într-o capsulă și face înconjurul unei roți gigantice. Întâmplarea face ca vărul celor doi să accepte un bilet de la un necunoscut și să ocupe un loc mai în față. Tragedia apare după ce capsula cu care Salim a plecat coboară, dar el nu se zărește nicăieri. Cei doi copii rămași la sol, Ted și Kat, devin îngrijorați când au certitudinea că vărul lor nu va coborî nici din următoarele capsule. Agitați, își anunță părinții și de aici situația demarează pe o cu totul altă pistă.

Simțindu-se vinovați pentru dispariția enigmatică, Ted și Kat încep o anchetă pe cont propriu. Spiritul lui Kat și careierul ingenios al lui Ted îi conduc pe cei mici în tot felul de locuri și intră în situații atipice pentru vârsta lor, dar făcându-le față cu brio împreună.

Pe parcurs, cartea îmbină niște elemente pe care nu le credeam atât de ușor de folosit într-un roman Yound Fiction Connection: meteorologia, sindromul de superdezvoltare al lui Ted, dispariția misterioasă a lui Salim în capsulă și drama unei familii dezbinate. Țesând o poveste complexă și educativă, în special pentru adolescenți, Siobhan Dowd înscrie romanul ei, publicat postmortem, în topul celor mai bune de felul său.

Fac o mențiune și asupra stilului în care este scrisă cartea, anume lejeritatea cu care se citește și capitolele scurte, m-au făcut să o termin în doar câteva ore. Pe lângă asta, dinamica acțiunii m-a ținut tot timpul activă și misterul și suspansul au roit în jurul meu până la ultimul capitol.

Ofer 8/10 steluțe cărții Misterul de la London Eye și o apreciere aparte coperții mov a celor de la Editura TREI.

Toate gândurile mele bune,
Șoarecele de bibliotecă

luni, 30 aprilie 2018

Recenzie ,,Femeia cameleon” de Taylor Stevens

Titlu: Femeia cameleon

Autor: Taylor Stevens

Editura: TREI

Număr de pagini: 397

Femeie fiind, am dezvoltat inconștient o pasiune aparate pentru romanele în care personajul principal este de sex feminin, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care am ajuns la cartea Femeia cameleon. Bineînțeles, exceptând coperta, care arată super și descrierea delicioasă care o însoțește.

Față de alte cărți de genul ei, cea scrisă de Taylor Stevens are un mod captivant de a te ține strâns legat de ea până ce nu ajungi la ultima pagină. Îmbrăcând povestea unei bad girl, Vanessa ,,Michael” Munroe se dovedește pe parcurs a fi mult mai mult de-atât. Specialistă în extragerea de informații economice și politice, pricepută în luptă și în mânuirea cuțitelor, supraviețuind în orice condiții, femeia este un adevărat cameleon, așa cum și Taylor o numește, datorită eficienței și lejerității cu care Vanessa reușește să se adapteze oricărei religii, comunități, atmosfere, continent, țară sau cultură.

Piperată pe alocuri cu dragoste, aventură, acțiune, thriller, crimă și dinamism, povestea cărții se țese în jurul unei dispariții misterioase în Africa a unei fete aflată în drumeție, în urmă cu 4 ani. Munroe primește sarcina de a pleca în căutarea oricăror detalii despre ea, fapt ce o face pe protagonistă să meargă prin locuri și țări periculoase: Guineea Ecuatoriala, Camerun, Franța și să ne poarte în aventura ei supranaturală și în lupta cu băieții răi ce o împiedică să-și atingă țelul.

Ceea ce m-a frapat puțin, recunosc, și am aflat ulterior, este și povestea autoarei, cu câteva menționări făcute pe coperta cărții. ,,Născută în interiorul unui cult apocaliptic, despărțită de familia ei când avea 12 ani și lăsată să meargă la școală doar până în clasa a șasea, Taylor Stevens a locuit pe trei continente și în zece țări până la vârsta de 14 ani. Aproape toată adolescența și-a petrecut-o cerșind pe străzi și făcând tot felul de munci istovitoare. La 20 de ani, Stevens a părăsit cultul și a început să-și construiască o viață nouă, în libertate.”

Am fost profund și plăcut impresionată de ce am găsit în cartea intitulată Femeia comeleon, de complexitatea și originalitatea poveștii, de lejeritatea și ușurința cu care s-a citit în doar câteva zile și nu pot să-i ofer mai mult de 10/10 steluțe, că i-aș oferi.
O recomand cu drag tuturor.

Toate gândurile mele bune,
Șoarecele de bibliotecă

miercuri, 25 aprilie 2018

Recenzie ,,Golful francezului” de Daphné du Maurier

Titlu: Golful francezului

Autor: Daphné du Maurier

Editura: Adevărul

Număr de pagini: 254

Am auzit de autoarea Daphné du Maurier de multă vreme, la timpul respectiv fiind în vogă Rebecca, un alt roman de-al ei foarte apreciat. Cu toate acestea, Golful francezului mi-a picat în mână din pură întâmplare, când căutam în grabă ceva de citit. Am rămas plăcut surprinsă la ceea ce am găsit între coperțile cărții și am dezvoltat o pasiune aparte pentru această scriitoare.

Romanul de față, Golful francezului, aduce în prim-plan viața monotonă a unei femei londoneze, din burghezie, soție și mamă a doi copii, dar care este nemulțumită de cotidian. Dintr-un moft, hotărăște să se mute pentru o perioadă nedeterminată de timp la casa de vacanță de la țară din Helford, un loc mirific, cu vegetație luxuriantă și un golf în apropiere.
La cei 30 de ani ai săi, Doña simte că nu și-a găsit încă liniștea sufletească, astfel că într-o seară, în timp ce se plimba pe malul golfului, îl zărește pe francezul căutat pentru piraterie. Întâmplarea face ca Doña să fie capturată de francez, și doar printr-o înțelegere cu el reușește să scape din mâinile lui. Urmând un punct culminant, cei doi au mai multe întrevederi și pun la cale o acțiune cu totul și cu totul periculoasă ce se va desfășura în scurtă vreme.

Pe lângă aventura în care intră femeia, Daphné du Maurier îmbracă această relație dintre Doña și pirat, într-o frumoasă și unică poveste de iubire. Regăsindu-se unul în celălalt și completându-se reciproc, cei doi se lasă în mrejele unei iubiri interzise, ce le poate aduce atingeri grave ori chiar moartea.

Stilul liber și lejer în care este scrisă cartea m-a făcut să o termin în doar câteva zile, acaparându-mă cu totul în povestea piratului francez. Un lucru care mi-a plăcut mult la această carte și pe care l-am observat abia la final a fost legătura început-sfârșit, care venea ca o continuare tristă după încheierea romanului.

Ofer 9/10 steluțe acestei opere și o recomand cu mare drag.

Toate gândurile mele bune,
Șoarecele de bibliotecă

luni, 12 martie 2018

Recenzie ,,Cronica zeiței” de Natsuo Kirino

Titlu: Cronica zeiței

Autor: Natsuo Kirino

Editura: POLIROM

Număr de pagini: 253

Crezusem de mult că poveștile bune au fost spuse până acum și nimic nu mă mai putea surprinde într-atât încât să mă facă să visez iar la orice fantezie a altor lumi sau la personaje cu totul și cu totul fabuloase. Ceea ce am citit acum, mi-a făcut un refresh pentru întreaga mea conștiință rămasă încă de când eram copil. ,,Cronica zeiței” a creat în mintea mea o complexă lume Ying Yang, pe fundalul tropical al unei insule sărăcăcioase, dar îmbrăcată în cele mai vii culori ale naturii.

Natsuo Kirino creionează cu desăvârșită măiestrie caracterul a două surori, Namima și Kamikuu, destinate ca amândouă să fie câte o miko a tărâmului întunericului, respectiv a tărâmului luminii. Astfel, încă de la începutul cărții, autoare face cea mai fatală combinație: lumină și întuneric, viață și moarte, Ying și Yang, dragoste și ură, negru și alb. Cele două surori sunt despărțite brutal de la o vârstă fragedă și fiecare începe să-și urmeze destinul. Diferența dintre cele două este că una își acceptă povara, pe când cealaltă decide să fugă cu un bărbat de pe insulă. Tragedia nu întârzie după această încercare nereușită și tânăra Namima, care a refuzat să se împace cu gândul că este o miko a întunericului, sfârșește ucisă chiar de bărbatul cu care fugise. Cu toate acestea, sufletul femeii ajunge să slujească zeița închisă în Tărâmul Morților și percepția i se schimbă grav.

Nu trec fără să amintesc faptul că acest roman ciudat îmbină misterul, tragedia și dragostea cu fantezia, ca mai apoi să creeze o adevărată oază de originalitate de la prima filă și până la ultima. Mi-a stârnit atât sentimente contradictorii, cât și în ton cu personalitatea mea, bazându-se pe întâmplări extraordinare ale zeilor și oamenilor, păcătoși de ambele părți, încărcați de dragoste și apoi de ură, sfâșiați de tragedia în care se află, fără voința de a o depăși.

,,Un lucru nou se naște abia atunci când două lucruri devin unul. O calitate există prin faptul că se deosebește de altă calitate, opusă ei; sensul se naște prin faptul că ele există în perechi.

Mi-a lăsat un gust puternic amar și o certitudine că acest roman este diferit de oricare altul am citit până acum. Nu poti să-i ofer mai mult decât 10/10 pentru mâna și inspirația pe care Natsuo Kirino le-a dovedit prin această operă unică.

Toate gândurile mele bune,
Șoarecele de bibliotecă.

joi, 8 martie 2018

Recenzie ,,Spovedanie la Tanacu” de Tatiana Niculescu Bran

Titlu: Spovedanie la Tanacu

Autor: Tatiana Niculescu Bran

Editura: POLIROM

Număr pagini: 211

Nu de multă vreme am început să citeasc și să apreciez cărțile din categoria Top10+, iar cu cât mă aprofundez mai mult, cu atât găsesc opere de mare  valoare din literatura universală care au fost selectate și retipărite într-o nouă formă. Așa am ajuns să citesc și ,,Spovedanie la Tanacu” a unei autoare compatrioată, care mi-a deschis larg viziunea spre o lume și o temă care nu mi-au fost atât de atrăgătoarea până acum.

Romanul spune povestea Irinei, o fată care a crescut la casa de copiii și care ajunge să-i facă o vizită prietenei sale, călugăriță la mănăstirea din Vaslui, ,,Sfânta Treime”. Cu o strânsă legătură cu titlul, dinamismul poveștii este pornit de o spovedanie a tinerei fete la preotul Daniel. Punctul culminant ajunge acolo unde paginile și cuvintele nu mai există, când timpul se dilată și povestea te acaparează cu totul în ea. Suferindă, Irina trece printr-o serie de ,,vindecări” de la medici și, în ultimă instanță, de la Biserică.

Tratamentele aplicate se dovedesc ineficiente și tânăra devine pradă unei stări de violență care generează pierderea autocontrolului și, ulterior, destinul tragic al acesteia.

Tatiana Niculescu Bran adoptă un cadru monahal îmbinat cu cel al spitalului, care creează o atmosferă sumbră, stranie, sinistră și supranaturală. Posedarea Irinei de diavol, încadrează opera în genul psihologic, cu abordarea bolii de psihoză.

Este o carte bună, care merită citită, ușor de parcurs și un un cadru absolut original creat de o româncă.
Ofer nota de 8/10 acestei cărți și toată aprecierea mea scriitoarei.

Toate gândurile mele bune,
Șoarecele de bibliotecă.

vineri, 2 martie 2018

Recenzie ,,Monstrul din prag” de H. P. Lovecraft

Titlu: Monstrul din prag

Autor: H. P. Lovecraft

Editura: Vremea

Număr pagini: 238

Categorie: Horror

Tot ce pot să spun după ce am citit această carte e că mi-a dat niște fiori pe spate de frică. Bineînțeles, cei care iubesc genul horror, cu siguranță o vor aprecia mai mult, dar eu o consider o învățătură să nu mai citesc altădată acest gen. :))

,,Monstrul din prag” nu e chiar ,,o carte”, ci o culegere de mai multe povestiri horror, 5 la număr, după cum urmează:
- Cazul Charles Dexter Ward
- Dincolo de zidul somnului
- Șobolanii din ziduri
- Cel ce bântuia în bezne
- Monstrul din prag.

Prima, ,,Cazul Charles Dexter Ward” este cea mai lungă, de 140 de pagini, cu un conținut de-a dreptul macabru. Lovecraft surpride aici povestea nefericită a tânărului Charles Ward, pasionat de magie, științe exacte, cărți oculte, alchimie, vrăjitorie. Cu un fir narativ palpitant, autorul îți trezește suspiciuni și frici cu fiecare pagină. Așa se face că, la început, totul este blurat și de neînțeles, ca mai apoi să pătrunzi într-o lume de-a dreptul sinistră, la care nicio minte umană sănătoasă nu ar ajunge.

,,Suntem toți călători ce străbat spații imense și secoli nenumărați.” -Dincolo de zidul somnului

Un lucru care m-a impresionat a fost folosirea datelor exacte, a locurilor și a detaliilor date despre împrejurări, ceea ce te face la un moment dat să te întrebi dacă nu cumva ororile descrise în carte sunt fapte reale și personajele chinuite de autor au trăit pe pielea lor întâmplările... apoi îți dai seama că nu ar mai fi rămas nimeni care să le povestească.

Înclinația lui Lovecraft către această filozofie interzisă a lumii magiei negre, a lumii de dincolo, a diverselor ideologii și terorii îmbracă forma unei povestiri complexe și, mai mult, este încărcată de sentimente specifice (teamă, anxietate, iritabilitate) care le sunt transmise cititorului prin trăirile inimaginabile ale personajelor.

Cu toate că este o culegere de mai multe povești, ideile sunt autentice pentru fiecare dintre ele și cu subiecte diferite, dar abordate prin același mijloc înfricoșător.

,,Există zone de umbră cât se poate de aproape de drumurile vieții noastre zilnice și, uneori, un suflet malefic iese din tenebre.” -Monstrul din prag

Este o carte de nota 9/10, scrisă excelent, fără detalii de prisos, care își atinge sigur și precis obiectivul: acela de a arăta și fața nevăzută a literaturii universale în toată complexitatea sa, motiv pentru care trebuie să recunosc că H. P. Lovecraft este cu mult deasupra lui Stephen King în acest domeniu.

Toate gândurile mele bune,
Șoarecele de bibliotecă.

joi, 21 septembrie 2017

Recenzie ,,Trăiește periculos” de Osho

Titlu: Trăiește periculos. Iluminare obișnuită pentru vremuri neobișnuite​.

Autor: Osho

Editura: Litera

Număr pagini: 189

Categorie: Dezvoltare personală

Am auzit de Osho de multă vreme. Mai întâi m-au atras citatele pe care le găseam, adevărul din ele spus atât de clar, apoi am dat peste cărțile​ lui pe librăriile ​online și le-am citit descrierea până m-am decis că trebuie să încerc și eu ca să văd despre ce învățături este vorba.

Ei bine, după ce i-am citit una din cărți, ,,Trăiește periculos”, am ajuns la o concluzie indecisă. Mai bine zis, nu am ajuns la nicio concluzie. De ce? Hai să vedeți și voi:

,,Trăiește periculos” vorbește despre iluminare, sau mai pe înțelesul​ tuturor, conștientizarea clipei prezente. Pe parcursul​ întregii cărți am dat de diverse argumente reale foarte bine structurate și închegate. Ceea ce trebuie să remarc aici sunt ideile pe care le-am întâlnit și modul în care Osho ,,dă glas” majorității problemelor umane de zi cu zi, făcându-te să le înțelegi pe deplin.

Nu te gândi niciodată la trecut, pentru că pierzi prezentul, singurul lucru real care este la îndemâna ta.

Un lucru discordant pe care l-am sesizat face parte din începutul​ cărții, unde Osho cuvântă aproape imperativ, face apel la blasfemie și la împuternicire. La un moment dat, folosește citate de-ale lui Iisus pentru a susține un argument, iar mai târziu, îl folosește pentru a da un exemplu total negativ. Ce să înțeleg din asta?

Existența nu cunoaște decât un timp, timpul prezent.

Utopia lui, pentru că mie asta mi-a lăsat impresia că este, vorbește despre o lume nouă numită ,,comună”, compusă după un anumit set de reguli în care oamenii tineri învață despre școala vieții, învață să se distreze, iar cei trecuți de o anumită vârstă, să învețe despre propria dezvoltare pe plan intelectual, psihic, spiritual. Nu zic că e rea ideea, dar de ce un om care doar vrea să ajungă și să-i influențeze pe ceilalți despre iluminare, ajunge să vorbească despre o politică fictivă, despre o utopie proprie? Vă amintiți utopia lui Marx? A generat război.

Cel care se conformează societății face parte din ea, cel care reacționează împotriva ei este și el prins în capcana societății. Unul spune da societății, celălalt îi spune nu, dar ambii reacționează. Cine vrea să fie cu adevărat liber nu spune nici da, nici nu.

În altă ordine de idei, la începutul ​cărții am dat și de o idee de-a lui care îndeamnă la A NU CITI și la lipsa de cunoaștere. După mine, este de-a dreptul absurd să spui unei mase de oameni să nu citească. E ca și cum le-ai spune: lăsați, nu mai citiți, vă spun eu, ce trebuie făcut!

A învăța ceva, înseamnă a transfera acel ceva de la conștiință către robot.

Față de ce am scris mai sus, unde am vorbit doar de părțile negative, există și părți pozitive. Chiar mai multe decât cele dintâi.

De exemplu, pot să-i dau dreptate în convingerile sale despre relațiile interumane. Este adevărat că trebuie să simțim mai multă compasiune decât ură față de semenii noștri, este adevărat și că un corp uman este doar material, dar el trebuie să fie în armonie cu mintea și sufletul. Îl aprob în totalitate în ideea sa despre evoluție și rolul științei în prezent și viitor, că omul este o ființă realistă, compusă din trei părți.

Iubirea este ceva intrinsec – este potențialul tău uman.

Cu toate astea, nu pot fi pe de-a-ntregul de acord cu el. Natura umană e magnifică, omul în sine e un miracol și cu atât mai mult cu cât TOȚI suntem un TOT, dar trăim și individual. Am învățat multe lucruri dintr-o carte de-a lui Osho, fie ea doar una, dar nu pot să fiu oaia care merge cu capul plecat după el. Teoria lui are goluri, e complexă, dar fisurată pe alocuri.

Toți oamenii creativi sunt periculoși, pentru că, dacă nu li se dă voie să fie creativi, vor deveni distructivi.

Cei care l-ați citit deja, aștept părerea voastră despre scrierile și învățăturile​ lui, putem discuta elaborarat.
Cei care nu ați făcut-o deja, sfatul meu este să citiți Osho, dar nu vă lăsați influențați sau duși de val. Decideți voi ce vă poate face bine și ce nu se poate îmbina cu ființa voastră.

Lumea nu este liberă, pentru că oamenii nu sunt maturi.

Cu toate că balanța mea despre Osho încă se înclină când într-o parte, când într-alta, aș vrea să ajung cândva în India, în locul de meditație despre care se vorbește la finele cărții, unde oamenii vin să învețe meditația și eliberarea minții.

Ofer 5/5 steluțe cărții pentru multitudinea de idei și pentru tot ce m-a învățat, pentru că m-a făcut mai conștientă despre lumea de azi și de mâine în care trăim. Mi-a expus nenumărate defecte și crime ale societății de care nu știam. Sper ca și pe voi să vă ajute la fel de mult cât m-a ajutat și pe mine, poate chiar mai mult.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă.



luni, 11 septembrie 2017

Recenzie ,,Cheia mindfulness” de Sarah Siverton

Titlu: Cheia Mindfulness

Autor: Sarah Silverton

Editura: NICULESCU

Număr pagini: 192

Categorie: Dezvoltare personală

Ați avut vreodată o stare de nesiguranță, nervozitate, furie necontrolată, dezamăgire, neputință sau stres? Ei bine, răspunsul este cu siguranță ,,da”, pentru că așa funcționează corpul uman. Este predispus la stres, mai ales că secolul​ 21 a adus cu el o gamă largă de situații care nu fac decât să-l sporească.

,,Cheia Mindfulness” a venit împreună cu un colet din partea editurii NICULESCU ce conținea mai multe cărți despre ​dezvoltarea personală. Dintre acestea, cartea Sarei vorbește strict despre echilibrul​ spirit-corp și cum putem să combatem reacțiile negative.

O regulă de aur este un minut de practică pentru fiecare an de viață.

Ce este această tehnică mindfulness?
Ei bine, în carte se vorbește de mai multe planuri pe care aceasta se întinde, ceea ce înseamnă că variază în funcție de latura afectată. Ceea ce trebuie să știți este că mindfulness înseamnă combaterea problemelor pe care fiecare dintre noi le întâmpină, prin transpunerea efectivă în momentul prezent și conștientizarea sentimentelor și a dificultăților.

Stresul este reacția naturală a corpului nostru la o amenințare pe care o percepe. În momente de urgență, instinctul​ nostru de bază încearcă să ne asigure supraviețuirea. În vremurile primitive, amenințările cereau reacții fizice rapide. Atunci când viața era amenințată de un animal sălbatic, opțiunile erau să ataci, să fugi repede sau să stai nemișcat.

De-a lungul cărții am întâlnit o mulțime de exerciții practice și ușoare, iar unele mi s-au părut utile, beneficie și combatante în lupta cu stresul, încrederea în sine și depresia.

Atunci când suntem dependenți, energia noastră este mai mult ca un izvor decât ca un heleșteu. Dacă deblocăm sursa izvorului​ prin mișcare, ușoară și conștientă, atunci energia poate începe să curgă din nou.

Gândiți-vă că, pe măsură ce anotimpurile de schimbă, munții rămân maiestuoși și cu rădăcinile adânc înfipte în pământ. Muntele este încălzit de soarele dogoritor, înghețat de zăpadă și gheață, bătut de vânturi ​puternice și spălat de ploi. Acesta stă nemișcat, este rezistent, demn, indiferent la ce se întâmplă în jurul lui.

Ceea ce mi-a plăcut mult au fost argumentele aduse, indirect, dar existente, despre beneficiile acestei tehnici, oameni care au încercat, situațiile lor neobișnuite, teoriile dezbătute.

Suntem biologic proiectați să răspundem inițiativei de a intra în contact cu ceilalți și putem să arătăm această dorință.

Zâmbetul ajută și el, chiar dacă nu ne simțim veseli.

O recomand persoanelor care trec printr-o perioadă grea a vieții, deoarece lecturarea acestei cărți poate fi utilă și poate schimba în oarecare măsură modul de a percepe problemele. De asemenea, persoanelor interesate sau care vor să-și aprofundeze cunoștințele în acest domeniu(dezvoltare personală, psihologie, cunoaștere), iar exercițiile redate mi-au plăcut nespus.
Ofer 5/5 steluțe.

Cu mare drag,
Șoarecele de bibliotecă.