Titlu: Al cincilea val (original The fifth wave)
Autor: Rick Yancey
Editură: Young art
Pagini: 532
Gen: SF&Fantasy,
Speculative fiction&love story
Descriere:
“O invazie extraterestră distruge omenirea în patru Valuri succesive de nenorociri. Dar Al Cincilea Val este cel mai periculos, pentru că de data asta puținii pământeni rămăși în viață nu știu nici măcar ce îi amenință, cu atât mai puțin cum să înfrunte pericolul. Cassie, o adolescentă curajoasă de 16 ani, are o singură dorință: să își salveze frățiorul – iar pentru asta nu se dă în lături de la nimic.
Înaintea atacului, Ben Parish era un băiat obișnuit, dintr-un liceu obișnuit. Acum este soldat și se vede obligat să aleagă între a avea încredere și a deznădăjdui, între a se supune și a se răzvrăti, între a-și face datoria și a-și salva prietenii, între viață și moarte.”
Voi începe prin a spune că nu sunt o foarte
mare fană a distopiilor și cu atât mai puțin a cărților cu extratereștri; că
atare, mă așteptăm să fie un clișeu răsuflat.
O cunoaștem pe Cassie Sullivan, o tânără
adolescentă obișnuită, a cărei provocări
este aceea de a- atrage atenția celui mai frumos băiat din liceu, Ben Parish,
de care este îndrăgostită în secret.
Apariția navei extraterestre neliniștește
societatea, însă pentru Cassie viața continuă la fel, deși întrebările despre
cum arată și ce vor învăluie toate conversațiile.
Valurile au luat cu ele peste 95% din
populația globului și a readus puținii oameni rămăși aproape de Epoca de
Piatră, fără electricitate, tehnologie sau prea multe speranțe.
" Noi suntem cei morți. Nu mai exista nicio altă categorie acum. Cei morți-în-trecut și cei morți-în-viitor. Cadavre și viitoare cadavre. "
Eroina noastră evoluează repede, se adaptează
și devine din ce în ce mai puternică, pentru că “cei rămași nu vor fi niciodată
cei slabi”.
“Așa mă cheamă. Cassie.
Cassie nu vine de la Cassandra. Nici de la Cassidy. Ci de la Cassiopeia, constelația de pe cerul nordic, cu regina cea frumoasă, dar orgolioasă, legată de tronul ceresc de către Poseidon, zeul apelor; drept pedeapsă pentru mândria ei. “
Cea de-a doua perspectivă este a lui Ben Parish, care evoluează în același timp, renăscut
ca Zombie, soldatul devotat. Îndoielile își fac și ele loc în judecata sa, iar
aceste conflicte interioare nasc schimbări dramatice de situație,
surprinzătoare și importante pentru cursul lucrurilor.
Există mai multe personaje care marchează
trecerea celor doi prin Valuri și maturizarea lor.
După părerea mea, este o lectură ușoară, dar
interesantă. Atmosfera rămâne constantă, se intensifică proporțional cu
desfășurarea acțiunii, iar presiunea în sine a
existenței unor forme de viață
străine și ostile se resimte puternic în toate momentele, nepermițând nici
cititorului nici personajelor perioade de relativă relaxare.
Nu mi s-a părut a fi clișeică, tocmai prin
natura aleasă a extratereștrilor; așteptam să apară omuleți mici și verzi, însă
modul în care ei există și se manifestă a fost cumva surprinzător. (Spun cumva,
pentru că ideea de simbioză o regăsim și în “Gazda” a lui Stephanie Meyer)
Am citit-o repede, pentru că nu apar limbaje
străine sau noțiuni neexplicate, ceea ce mi se pare a fi un avantaj, dar și
pentru că am simțit nevoia să văd ce anume urmează.
Puncte tari:
- Cum am specificat și mai devreme,
ideea de prezentare a extratereștrilor.
- Perspectiva dublă
- Forul interior al personajelor
este permanent prezent și bine prezentat.
- Curgerea acțiunii într-un sens
logic, nici grăbit, nici lungit inutil.
Puncte slabe:
- Ușoara abatere a lui Cassie care
duce spre povestea de dragoste mi s-a părut forțată; ar fi fost o lectură
foarte bună și fără romance.
- Povestea de dragoste în sine mi
s-a părut destul de trasă de păr, poate prea chinuită și complet împotriva
experienței și caracterului lui Cassie.
În concluzie, merită citită, atât pentru
experiența în sine (adică a unei distopii cu extratereștri scrisă bine) cât și
pentru faptul că ridică anumite întrebări ale vieții reale și aduce cititorul
în impas (în cazul unui atac de acest gen, nu suntem niciodată pregătiți; este
încrederea în forțele militare un lucru bun? ).
Există o veche zicală despre adevărul care te eliberează. Să nu care cumva s-o credeţi. Uneori, adevărul trânteşte uşa celulei în urma ta şi-o închide cu o mie de lacăte.
Note nu m-am priceput niciodată să ofer
cărților, dar m-aș îndrepta spre un 7.5/10.
Mulțumesc pentru răbdare, sper că v-am trezit
curiozitatea și veți adăuga “Al cincilea val” pe lista voastră de lecturi!
Dacă ați citit-o deja, ce părere aveți?
-Ross.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu