marți, 28 noiembrie 2017

Prezentare "Parfum de maci sălbatici" de Puşa Lia Popan



Titlu: Parfum de maci sălbatici
Autor: Puşa Lia Popan
Editura: Napoca Star
Număr pagini: 92
Categoria: literatură contemporană


Dacă am sta să analizăm câţi poeţi au ales să vorbească despre timp, lista ar fi mult prea lungă. Nu pentru că este o temă uşoară, dimpotrivă, datorită complexităţii şi a importanţei, în general. Din această categorie de creatori face parte d-na Puşa Lia Popan, care „ne poartă prin incursiunile timpului” de la începutul fiinţei umane şi până la sfârşit. Şi nu se opreşte doar la a descrie fiecare etapă din drumul parcurs, ci continuă să ne explice care sunt nevoile ce apar şi cum le putem transforma în obiective. Deci, mai întâi, trebuie să ne dorim ceva (... aveam nevoie/de o gură de/aer/şi un pahar de/compasiune”), apoi să cerem („privirea/a zburat spre cer”), să aşteptăm („iar cerul/a prins a ninge/cu iubire...”) şi să acţionăm. Aceştia sunt primii paşi din procesul de iniţiere. Treptat, vom cunoaşte şi alte tipuri de necesităţi.
Întorcându-ne la început, autoarea ne transpune, cu grijă, în perioada copilăriei, odată folosindu-se de elementele naturii alcătuind o imagine vie şi veselă: „Despică primăveri în muguri/şi ceru-n dulci licori; Agonizări din ţurţuri cresc/Oaze pe pământ/În verde crud se contopesc/Lumini de dor flămând.”), apoi, de comuniunea om-natură şi sentimentele umane, adică, imaginea copilăriei lipsită de grji (... copii lăsaţi în grija mării/pe bolta de stele/clipesc din pleoape,/cuminţi lăsate/în grija cerurilor.”)
Viaţa îşi urmează cursul firesc, şi ajungem în pragul maturităţii, moment în care totul prinde un alt contur, mult mai profund şi accentuat. Este locul în care autoarea descrie portretul omului încărcat de povara zilei de azi şi de mâine în care grijile îl năpădesc („Doar omul îşi face/zeci de griji/înoată înecat în/suferinţi,/tristeţi,/nefericire,/determinat să refuze ajutor/voind să-şi poarte singur de grijă”), dar, în acelaşi timp îi oferă şi soluţii de ieşire din impas: fie se adânceşte în durere şi suspine (poţi să alegi:/să plângi sau să taci;/să numeşti cicatricile în parte”), fie merge mai departe („sau să negi orice urmă/să nu mai rămână”)
De asemenea, ne oferă câteva lecţii de viaţă, prin intermediul cărora ne îndeamnă să iubim (poezia „Religie”), să iertăm („...din toate piedicile/face-mi-voi/poduri/... cu un surâs/(păşi-voi)/peste ele/în trecerea-mi/spre mai departe”) şi să ne rugăm pentru a putea dobândi viaţa veşnică. Omul ajuns la capătul drumului constată că ceea ce îl ajută, cu adevărat, este rugăciunea şi nu toate bogăţiile pe care a reuşit să le adune. ( poezia „La trecere”)
Şi totuşi, moartea nu este un motiv de tristeţe sau de durere, ci unul de bucurie deoarece în locul rămas gol, azi, mâine va răsări o altă floare. Unii pleacă, alţii vin. Acesta este cursul vieţii. (poezia „Freamătă a înviere”)
Iar, acum, dacă dorim să transpunem într-un bilanţ prescurtat întreaga imagine, putem folosi ca reper poezia cu acelaşi nume, ce cuprinde un tablou complex cu 3 generaţii: copii, părinţi, bunici. De fapt, sunt cele 3 mari etape pe care le parcurge omul de-alungul vieţii: copilăria, tinereţea şi bătrâneţea.
În concluzie, călătoria în timp este o experienţă unică pentru fiecare deoarece suntem înzestraţi cu libertate, libertatea de a alege: omul trece prin timp cunoscând trecutul, prezentul şi viitorul, fără a avea posibilitatea de a se întoarce înapoi, ci doar de a merge înainte, dar şi datoria de a-şi ghida viaţa astfel încât să fie conştient că ceea ce el a semănat asta va culege, atât el, cât şi generaţiile următoare („din bine-naşte bine/din rău-naşte regret”)
Cu alte cuvinte, „nu încerca să alergi după timp” şi nici „să te întorci în timp/puterea lui e imaterială”, adică, noi suntem cei care avem ceva de pierdut şi tot ceea ce pierdem, nu mai poate fi recuperat. Şi totuşi, putem rămâne cu ceva, după moarte, ne putem mântui.


Cu drag,
Şoarecele de bibliotecă! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu