Titlu: Golful francezului
Autor: Daphné du Maurier
Editura: Adevărul
Număr de pagini: 254
Am auzit de autoarea Daphné du Maurier de multă vreme, la timpul respectiv fiind în vogă Rebecca, un alt roman de-al ei foarte apreciat. Cu toate acestea, Golful francezului mi-a picat în mână din pură întâmplare, când căutam în grabă ceva de citit. Am rămas plăcut surprinsă la ceea ce am găsit între coperțile cărții și am dezvoltat o pasiune aparte pentru această scriitoare.
Romanul de față, Golful francezului, aduce în prim-plan viața monotonă a unei femei londoneze, din burghezie, soție și mamă a doi copii, dar care este nemulțumită de cotidian. Dintr-un moft, hotărăște să se mute pentru o perioadă nedeterminată de timp la casa de vacanță de la țară din Helford, un loc mirific, cu vegetație luxuriantă și un golf în apropiere.
La cei 30 de ani ai săi, Doña simte că nu și-a găsit încă liniștea sufletească, astfel că într-o seară, în timp ce se plimba pe malul golfului, îl zărește pe francezul căutat pentru piraterie. Întâmplarea face ca Doña să fie capturată de francez, și doar printr-o înțelegere cu el reușește să scape din mâinile lui. Urmând un punct culminant, cei doi au mai multe întrevederi și pun la cale o acțiune cu totul și cu totul periculoasă ce se va desfășura în scurtă vreme.
Pe lângă aventura în care intră femeia, Daphné du Maurier îmbracă această relație dintre Doña și pirat, într-o frumoasă și unică poveste de iubire. Regăsindu-se unul în celălalt și completându-se reciproc, cei doi se lasă în mrejele unei iubiri interzise, ce le poate aduce atingeri grave ori chiar moartea.
Stilul liber și lejer în care este scrisă cartea m-a făcut să o termin în doar câteva zile, acaparându-mă cu totul în povestea piratului francez. Un lucru care mi-a plăcut mult la această carte și pe care l-am observat abia la final a fost legătura început-sfârșit, care venea ca o continuare tristă după încheierea romanului.
Ofer 9/10 steluțe acestei opere și o recomand cu mare drag.
Toate gândurile mele bune,
Șoarecele de bibliotecă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu