marți, 8 mai 2018

RECENZIE: "Mănâncă, roagă-te, iubește" de Elizabeth Gilbert




Titlu: Mănâncă, roagă-te, iubește
Autor: Elizabeth Gilbert
Editura: Humanitas
Număr pagini: 360
Categoria: Memorii/Jurnal


Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să scriu proprile păreri cu privire la o carte pe care am ales să nu o mai citesc după primele 46 de pagini. Mai exact, am avut nevoie de o pauză de un an de zile pentru a putea reveni asupra lecturii. Și nu îmi pare rău că i-am acordat o a doua șansă.
Astfel, am ajuns să o cunosc pe Liz Gilbert, o femeie de 34 de ani care, deși are tot ce și-ar putea dori de la viață (o casă, o slujbă, o familie), este totuși nefericită. Situația se complică și mai mult la apariția divorțului pentru că se prăbușește în depresie și nu găsește o altă soluție decât aceea de a abandona totul și de a porni de una singură în lume.
Călătoria sa nu este una aleatorie, totul este atent organizat și bine stabilit. De fapt, autoarea își propune să găsească un echilibru între plăcere și devoțiune. Și nu oricum sau oriunde. Iar, pentru realizarea obiectivului său alege să aplice teoria celor trei ”i”. Aceasta face referire la cele 3 destinații pe care femeia nu le alege întâmplător.
Își dorește să viziteze Italia deoarece i se pare o țară minunată în care se vorbește o limbă ”melodioasă”. Tot aici gustă la dolce vita și deliciile ei culinare, punând ”cele mai fericite” 12 kilograme din viață.
Patru luni mai târziu poposește într-un ashram din India unde își caută liniștea sufletească prin intermediul rugăciunii și prin asceză (trezire la 3 dimineața, meditație și frecat de podele).
Pentru ca la final, să ajungă în Bali (din Indonezia) la îndemnul unui vraci, Ketut Liyer, care o învață și alte metode de meditație, pe lângă cele practicate în India, pentru a fi mai relaxată și odihnită. Totodată, reușește să-și reconcilieze trupul cu sufletul și să descopere împlinirea și fericirea, acestea fiind completate de iubire și pasiune.
Starea de bine o ajută să împlinească și visurile celor din jur: alături de prietenii săi Liz reușește să-i cumpere prietenei sale, Wayan, casa mult dorită. Astfel, fericirea înconjoară 4 suflete, adică și pe cele 3 fete ale sale: Tutti, propria fiică, și pe celelalte două orfane.
Fericirea este diferită pentru fiecare. Important este să alegem cum să fim fericiți. Este suficient să o păstrez doar pentru mine sau o pot împărți și cu ceilalți? Alegerile ne aparțin și nu este greșit dacă la un moment dat ne abatem puțin de la drum. Esențial este să ajungem la final și să ne atingem scopul impus.
Chiar dacă am avut nevoie de o perioadă mai lungă în care să mă conving că merită citită întreaga poveste, sper ca vouă să vă acapareze atenția mai repede și mai ușor.
Ofer 7/10 steluțe acestei cărți și o recomand tuturor celor care, în primul rând, consideră că au nevoie să se descopere mai mult pe sine.

Cu drag,

Șoarecele de bibliotecă!











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu