Recenzie "Meseria de romancier" de Haruki Murakami

Titlu: Meseria de romancier

Autor: Haruki Murakami

Editura: Polirom

Număr pagini: 284

Categoria: Literatura universală

                                

De cele mai multe ori pasionaţii de literatură, după o perioadă lungă de timp şi un număr mare de cărţi citite, ajung la concluzia că ar putea să scrie şi ei un roman. Nu spun că acest lucru este unul simplu pe care oricine îl poate realiza, spun doar că unii se amăgesc singuri crezând, în mod eronat, că a scrie o carte nu este ceva complex sau dificil.

Ei bine, H. Murakami ne prezintă viziunea proprie în romanul său „Meseria de romancier” şi întăreşte mai mult ideea de simplitate şi longevitate:

„... romane poate scrie oricine e capabil să pună nişte paragrafe cap la cap, dacă e cât de cât creativ şi are la îndemână un pix şi un caiet. [...] Nu-i atât de greu să scrii un roman sau două. Să scrii continuu, să-ţi câştigi traiul scriind romane, să supravieţuieşti ca romancier – abia asta este o treabă cât se poate de anevoioasă.”

Pentru a creea o imagine solidă foloseşte mai multe argumente din cariera sa de scriitor reuşind astfel să construiască o viziune subiectivă asupra acestei lumi.

Începe prin a povesti cum a ajuns el să scrie romane:

„Într-o după-amiază însorită din aprilie 1978 am mers să văd un meci de baseball pe Stadionul Jingu. Era primul meci din Central League, Yakult Swallows contra Hiroshima Carp. [...] Sunetul bâtei la contactul cu mingea a reverberat superb pe tot stadionul. Spectatorii răzleţi au aplaudat. Chiar atunci mi-a trecut ceva prin minte, fără legătură cu nimic: Ah, cred că şi eu aş putea scrie romane.”

Apoi, specifică care este trăsătura de bază pe care trebuie să o conţină opera pentru a dăinui în timp: originalitatea. Fără asta creaţia nu are consistenţă şi va dispărea treptat:

„La fel, scrierile lui Soseki Natsume sau ale lui Ernest Hamingway sunt acum considerate „clasice” şi au funcţie de referinţă. Însă ambii au fost criticaţi, uneori chiar ridiculizaţi, la vremea lor. Mulţi cititori (iar printre aceştia, chiar membrii ai elitei literare a timpului) nu le-au agreat stilul. Dar lucările lor sunt, chiar şi în ziua de azi, un punct de reper. Dacă acestea n-ar fi existat, romanul japonez şi cel american din zilele noastre n-ar arăta la fel.”

Şi care sunt condiţiile de bază ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi numit „original”:

„1. Se deosebeşte clar de alţi creatori de expresie (de sunet, cuvânt, formă sau culoare) printr-un stil personal.

2. Trebuie să-şi poată îmbunătăţi, prin mijloace proprii, stilul.

3. Odată cu trecerea timpului, stilul personal trebuie să devină un standard de referinţă, să fie absorbit de oameni şi integrat în sistemul acestora de evaluare.”

Şi asta nu e tot pentru că nu e suficient ca autorul să scrie doar o operă, trebuie să se străduiască să ofere mai multe exemple valoroase din care urmaşii să aibă posibilitatea să analizeze şi să constate adevărata valoare a creaţiei respective.

Ce anume trebuie să scrie sau despre ce, este uşor de stabilit. Fiecare scriitor are libertatea cuvenită pentru a se desfăşura cum îi place. Numai un lucru făcut din plăcere va putea fi admirat de ceilalţi. În schimb, acela care este făcut din obligaţie îi scade consistenţa şi „magia”.

Ceea ce totuşi trebuie să stabilească de la început este despre ce fel de operă e vorba: eseu, povestire, schiţă, roman de mari dimensiuni, etc. Indiferent de varianta aleasă, Murakami îndemnă scriitorul să-şi impună anumite reguli pentru a putea persevera mereu. De exemplu, el scrie zilnic 10 pagini de manuscris cu câte 400 de semne. Şi nu se abate de la regulă chiar dacă într-o zi nu are aceeaşi inspiraţie ca în ziua anterioară.

Mai mult decât atât, este atent la condiţia fizică, alege un stil de viaţă sănătos: aleargă în fiecare zi timp de o oră şi este atent la alimentele consumate.

Asta nu înseamnă că este o regulă general valabilă pentru toţi scriitorii. Fiecare dintre ei au o manieră proprie sau cel puţin aşa ar trebui să fie.

Pas cu pas, Murakami explică fiecare etapă ce trebuie parcursă pentru a închega un roman. Începe de la o simplă idee, la care îi alege forma sau structura, tema şi personajele. Cele din urmă, implică multă experienţă în studierea comportamentului diverselor persoane, fie ele negative sau pozitive. Fiecare personaj trebuie să aducă cu sine o poveste care să pară cât se poate de reală şi care să fie acceptată şi plăcută de către cititori. Cu cât sunt mai mulţi cititori interesaţi (chiar dacă sunt din diferite ţări, cu atât mai bine) şi dacă vârsta lor diferă, cu atât rolul scriitorului în viaţa şi educarea lor este mai important şi mai vital.

Suntem diferiţi, gândim diferit şi, totuşi, ne leagă aceeaşi pasiune: cititul.

Ofer 5/5 steluţe cărţii pentru numeroasele sfaturi şi argumente extrase din propria experienţă (a lui Murakami) ceea ce m-a făcut să apreciez şi mai mult toate eforturile şi munca depusă ce se află în spatele acelor cuvinte frumos şi atent alese. Sper ca şi voi să fiţi plăcut impresionaţi de această carte.

Cu drag,

Şoarecele de bibliotecă!

4 ROMANE PSIHOLOGICE “DE DRAGOSTE”

4 ROMANE PSIHOLOGICE “DE DRAGOSTE”

De multe ori avem impresia că ne aflăm în diverse situaţii îngrijorătoare şi nu mai avem scăpare. Gândurile ne controlează fiecare mişcare, totul devine ambiguu şi nu mai putem înainta. Oare aşa să fie?

În continuare, propun 4 cărţi care ne învaţă că cele mai multe probleme au cele mai simple soluţii, adică, este suficient să-ţi deschizi inima şi să iubeşti cu adevărat pentru a fi liber şi fericit.

1.      Lupul de stepă – Hermann Hesse

Harry este un singuratic, care după mai multe eşecuri (îşi pierde slujba, partenera de viaţă îl părăseşte, iar prietenii îl ocolesc) decide că cea mai bună soluţie este moartea. Totuşi, nu are puterea necesară să se sinucidă, iar după îndelungi frământări o întâlneşte pe Hermina, o curtezană, care reuşeşte să-i deschidă inima şi să-l facă să se îndrăgostească din nou.

Apar şi alte schimbări în viaţa lui: învaţă să danseze foxtrot, trăieşte o aventură amoroasă cu Maria, o fată mult mai tânără decât el şi îşi face noi prieteni. Toate aceste modificări îl conduc pe un drum alunecos şi decade atât de mult încât gelozia îl determină să comită cea mai îngrozitoare faptă: să ucidă.

În final, va avea Harry curajul să-şi atingă scopul? Ce credeţi?

1.      Crimă şi pedeapsă – F. M. Dostoievski

Fără îndoială, iubirea de multe ori ne încurcă sau ne ajută să ieşim din întunericul în care ne adâncim conştient sau inconştient. Aşa cum şi pe Raskolnikov, tânărul sărac şi constrâns de împrejurări şi neajunsuri tot iubirea l-a ajutat să-şi ispăşească mai uşor pedeapsa. Acesta a decis să omoare o cămătăreasă la care ducea din când în când diferite lucruri pentru a primi o sumă de bani din care să trăiască câteva zile, dar şi pe sora acesteia doar pentru că fusese martor la crimă şi l-ar putea denunţa. Deşi, este un băiat inteligent şi îşi planifică totul dinainte, fapta lui nu rămâne nepedepsită.

Mai exact, este condamnat la închisoare şi, totuşi, el găseşte o portiţă de ieşire sau, mai bine spus, lumina de la capătul tunelului. Ce anume îl ajută să îşi găsească liniştea sufletească?

1.      Învierea – Lev Tolstoi

O altă înfăţişare pe care o poate primi iubirea este aceea de sacrificiu. Nu putem obţine linişte sufletească dacă nu oferim mai mult fără a aştepta ceva în schimb şi, cu atât mai mult, nu putem dobândi fericirea şi mântuirea sufletului dacă nu facem sacrificii. Asta încearcă Tolstoi să ne explice în romanul său folosindu-se de soarta celor doi protagonişti.

În cadrul procesului la care avea rolul de jurat prinţul Nehliudov o recunoaşte în prostituata acuzată de crimă şi jaf pe slujnica nevinovată de care se îndrăgostise în adolescenţă. Atunci când femeia este declarată vinovată ca urmare a unei erori stupide, acesta decide să renunţe la viaţa luxoasă şi să o urmeze pentru a-i uşura soarta şi pentru a-şi linişti sufletul împovărat de un greu sentiment de culpă.

Va reuşi Nehliudov să schimbe cumva destinul tristei femei?

1.      Veronika se hotărăşte să moară – Paulo Coelho

Poate iubirea să înlocuiască dezamăgirea cu fericirea? Tocmai cu asta se confruntă Veronika, personajul principal, nu mai are niciun chef de viaţă şi decide „să pună punct”, luând o supradoză. Ca printr-o minune se trezeşte la un spital de boli nervoase unde primeşte câteva zile în plus de trăit. Aici ea descoperă lucruri pe care nu-şi permisese de fapt să le simtă vreodată: ură, teamă, curiozitate, dragoste. Şi tot aici îl întâlneşte pe Edward, un tânăr schizofrenic, care va trezi la viaţă inima fetei.

Vor reuşi să trăiască propria poveste de dragoste dincolo de zidurile spitalului?

Aşadar, iubirea poate apărea în multiple feluri, însă numai noi avem puterea să alegem varianta care ne va face să fim fericiţi cu adevărat, aşa cum şi aceste personaje vor alege opţiuni diferite, dar potrivite pentru fiecare situaţie în parte.

Pe care aţi citit-o deja şi cum vi s-a părut?

Cu drag,

Şoarecele de bibliotecă!

Recenzie ,,Trăiește periculos” de Osho

Titlu: Trăiește periculos. Iluminare obișnuită pentru vremuri neobișnuite​.

Autor: Osho

Editura: Litera

Număr pagini: 189

Categorie: Dezvoltare personală

Am auzit de Osho de multă vreme. Mai întâi m-au atras citatele pe care le găseam, adevărul din ele spus atât de clar, apoi am dat peste cărțile​ lui pe librăriile ​online și le-am citit descrierea până m-am decis că trebuie să încerc și eu ca să văd despre ce învățături este vorba.

Ei bine, după ce i-am citit una din cărți, ,,Trăiește periculos”, am ajuns la o concluzie indecisă. Mai bine zis, nu am ajuns la nicio concluzie. De ce? Hai să vedeți și voi:

,,Trăiește periculos” vorbește despre iluminare, sau mai pe înțelesul​ tuturor, conștientizarea clipei prezente. Pe parcursul​ întregii cărți am dat de diverse argumente reale foarte bine structurate și închegate. Ceea ce trebuie să remarc aici sunt ideile pe care le-am întâlnit și modul în care Osho ,,dă glas” majorității problemelor umane de zi cu zi, făcându-te să le înțelegi pe deplin.

Nu te gândi niciodată la trecut, pentru că pierzi prezentul, singurul lucru real care este la îndemâna ta.

Un lucru discordant pe care l-am sesizat face parte din începutul​ cărții, unde Osho cuvântă aproape imperativ, face apel la blasfemie și la împuternicire. La un moment dat, folosește citate de-ale lui Iisus pentru a susține un argument, iar mai târziu, îl folosește pentru a da un exemplu total negativ. Ce să înțeleg din asta?

Existența nu cunoaște decât un timp, timpul prezent.

Utopia lui, pentru că mie asta mi-a lăsat impresia că este, vorbește despre o lume nouă numită ,,comună”, compusă după un anumit set de reguli în care oamenii tineri învață despre școala vieții, învață să se distreze, iar cei trecuți de o anumită vârstă, să învețe despre propria dezvoltare pe plan intelectual, psihic, spiritual. Nu zic că e rea ideea, dar de ce un om care doar vrea să ajungă și să-i influențeze pe ceilalți despre iluminare, ajunge să vorbească despre o politică fictivă, despre o utopie proprie? Vă amintiți utopia lui Marx? A generat război.

Cel care se conformează societății face parte din ea, cel care reacționează împotriva ei este și el prins în capcana societății. Unul spune da societății, celălalt îi spune nu, dar ambii reacționează. Cine vrea să fie cu adevărat liber nu spune nici da, nici nu.

În altă ordine de idei, la începutul ​cărții am dat și de o idee de-a lui care îndeamnă la A NU CITI și la lipsa de cunoaștere. După mine, este de-a dreptul absurd să spui unei mase de oameni să nu citească. E ca și cum le-ai spune: lăsați, nu mai citiți, vă spun eu, ce trebuie făcut!

A învăța ceva, înseamnă a transfera acel ceva de la conștiință către robot.

Față de ce am scris mai sus, unde am vorbit doar de părțile negative, există și părți pozitive. Chiar mai multe decât cele dintâi.

De exemplu, pot să-i dau dreptate în convingerile sale despre relațiile interumane. Este adevărat că trebuie să simțim mai multă compasiune decât ură față de semenii noștri, este adevărat și că un corp uman este doar material, dar el trebuie să fie în armonie cu mintea și sufletul. Îl aprob în totalitate în ideea sa despre evoluție și rolul științei în prezent și viitor, că omul este o ființă realistă, compusă din trei părți.

Iubirea este ceva intrinsec – este potențialul tău uman.

Cu toate astea, nu pot fi pe de-a-ntregul de acord cu el. Natura umană e magnifică, omul în sine e un miracol și cu atât mai mult cu cât TOȚI suntem un TOT, dar trăim și individual. Am învățat multe lucruri dintr-o carte de-a lui Osho, fie ea doar una, dar nu pot să fiu oaia care merge cu capul plecat după el. Teoria lui are goluri, e complexă, dar fisurată pe alocuri.

Toți oamenii creativi sunt periculoși, pentru că, dacă nu li se dă voie să fie creativi, vor deveni distructivi.

Cei care l-ați citit deja, aștept părerea voastră despre scrierile și învățăturile​ lui, putem discuta elaborarat.
Cei care nu ați făcut-o deja, sfatul meu este să citiți Osho, dar nu vă lăsați influențați sau duși de val. Decideți voi ce vă poate face bine și ce nu se poate îmbina cu ființa voastră.

Lumea nu este liberă, pentru că oamenii nu sunt maturi.

Cu toate că balanța mea despre Osho încă se înclină când într-o parte, când într-alta, aș vrea să ajung cândva în India, în locul de meditație despre care se vorbește la finele cărții, unde oamenii vin să învețe meditația și eliberarea minții.

Ofer 5/5 steluțe cărții pentru multitudinea de idei și pentru tot ce m-a învățat, pentru că m-a făcut mai conștientă despre lumea de azi și de mâine în care trăim. Mi-a expus nenumărate defecte și crime ale societății de care nu știam. Sper ca și pe voi să vă ajute la fel de mult cât m-a ajutat și pe mine, poate chiar mai mult.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă.

22 de motive ca să te apuci de citit

Știți prietenul ăla care stă mereu pe telefon? Da, da, acela. Sau pe cel care alege să-și petreacă tot timpul liber în oraș, cu ceilalți prieteni gălăgioși, sau ruda aia mai îndepărtată care vine adesea și uită să mai plece? Eh, toți avem persoane din astea în viața noastră. Întrebarea e: ce facem cu ele? Haideți să le punem să citească. :))
Mai jos am alcătuit o serie de 22 de motive pentru care o persoană se poate apuca de citit.

1. Cititul e sexy.👠💄👒
Bineînțeles, mai ales dacă ești fată. Dar să nu excludem nici unicornii noștri.

2. Când citești nu ești întrerupt​ de reclame.🎬📖
Poate de unele persoane, dar asta chiar nu se compară cu reclamele care apar la un interval de timp.

3. Ai haine călduroase și pătură în care să te cuibărești iarna.👕❄🔥🎄
Oo, da! Și ce bine stai tu acolo, înfofolită, la geam, afară ninge și focul trosnește în șemineu...

4. Ai șosete șmechere.😎👣
Exact cum avea și Lou Clark din ,,Înainte să te cunosc”.

5. Ceai/cafea/ciocolată caldă + cărți = RELAXARE ☕🍷🍹+📚=🙏
Rețeta perfectă.

6. Cărțile tale sunt doar ale tale.📚👑
My precious!😂 Dar, dap, așa este. Nu ai multe persoane cu care să le împărți, așa că rămân ale tale.

7. Ai ocazia de a atrage privirea altora și să se uite la tine ca la un extraterestru.👀📓👽
În special în locurile publice, dar shh!

8. Poți avea lumânări parfumate.🔥📖✔
Una din condițiile de bază sacre ale șoarecilor de bibliotecă.

9. Poți călători oriunde și ai mereu ,,un alt loc” în care să evadezi din realitate sau când lucrurile nu mai merg OK.📘🔮🌍🗻🗼🗽🏯🏰🎠🎡🎢🎪⛵
Asta când reușești să te pierzi de tot în carte.

10. Ești capabil să creezi imagini colorate din pagini alb-negru.📔🌌🌅🌄⛺🌇🌁
O minune, nu?

11. Poți mirosi paginile.📖👃❤
Sunt persoane cărora nu le place partea asta, dar pentru ceilalți e ca un ritual. Mai ales dacă e nou-nouță.

12. Cartea e portabilă, mică și o poți lua în geantă peste tot. 📚👜👍
Yep, in case of emergency. Atunci când aștepți ceva sau pe cineva, când te plictisești sau când nu ai ce face, doar scoți cartea și te apuci de citit.

13. Entuziasm când vine un colet.🎁📚😀
Când sunt reduceri și dai o comandă de 100 de cărți, sau comanzi jumătate de elefant.ro.

14. Entuziasm când găsești încă un pasionat de cărți și începeți să dezbateți ca doi extratereștrii​.👽🙊📚👽💣
Știți sentimentul​? De parcă te-ai regăsit pe tine în altă persoană. :))

15. Atunci când ai bani, știi ce să faci cu ei.💰🎁🐘📚
Ei, haide! Nu vă declarați nevinovați! Toți știm ce faceți cu ei.😈

16. Când te ,,pierzi” într-o carte și revii la realitate, îți ia câteva minute până îți dai seama ce an e... sau cine ești.👸👉👱?
Poți lua orice identitate, poți fi cine vrei tu să fii... nu e tare?

17. Concursuri multe pe pagini destinate cărților.😍🎁📚
Haha, sunt atât de multe pagini despre cărți, încât e imposibil să nu te tenteze un concurs.

18. În cărți sigur găsești dragostea. Nu a ta, dar a altora da.😂💑💜📘
Și nu poți suferi atât de mult pe cât face realitatea asta. Dar să nu trăim în cărți! Doar învățam din cărți!

19. Cărțile te pot schimba.📚🙈🙉🙊🙏👥
În bine, evident. Eh, sunt și câteva excepții date de istorie când o bibliotecă ajută la formarea unui geniu malefic și nici nu bat vreun apropo la Hitler, nu. :)

20. Sentimentele sunt reale. Când citești, practic nu îndrăgești personajele. Îți plac cuvintele​ lor, gândurile, inima lor, ființa creată. Te îndrăgostești de sufletul lor.❤👤🎭🎈
Să nu uităm nici de băieții din cărți...

21. Coperțile sunt colorate.📚😍💕
Cu siguranță și vouă vă plac bibliotecile care au cărțile aranjate după culorile coperților.

22. Te transformi când ești întrerupt(nu e un motiv, dar nu m-am putut abține).😂🙍👺👊

Ei, cam atât din partea noastră azi. Sper că v-am dat idei prin care să atrageți mai mulți oameni în lumea lecturii sau dacă nu, cel puțin voi v-ați identificat cu câteva motive pentru care iubiți cititul.
Sper că v-a plăcut acest articol amuzant și poate ne ajutați cu un share.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă.

Recenzie ,,Cheia mindfulness” de Sarah Siverton

Titlu: Cheia Mindfulness

Autor: Sarah Silverton

Editura: NICULESCU

Număr pagini: 192

Categorie: Dezvoltare personală

Ați avut vreodată o stare de nesiguranță, nervozitate, furie necontrolată, dezamăgire, neputință sau stres? Ei bine, răspunsul este cu siguranță ,,da”, pentru că așa funcționează corpul uman. Este predispus la stres, mai ales că secolul​ 21 a adus cu el o gamă largă de situații care nu fac decât să-l sporească.

,,Cheia Mindfulness” a venit împreună cu un colet din partea editurii NICULESCU ce conținea mai multe cărți despre ​dezvoltarea personală. Dintre acestea, cartea Sarei vorbește strict despre echilibrul​ spirit-corp și cum putem să combatem reacțiile negative.

O regulă de aur este un minut de practică pentru fiecare an de viață.

Ce este această tehnică mindfulness?
Ei bine, în carte se vorbește de mai multe planuri pe care aceasta se întinde, ceea ce înseamnă că variază în funcție de latura afectată. Ceea ce trebuie să știți este că mindfulness înseamnă combaterea problemelor pe care fiecare dintre noi le întâmpină, prin transpunerea efectivă în momentul prezent și conștientizarea sentimentelor și a dificultăților.

Stresul este reacția naturală a corpului nostru la o amenințare pe care o percepe. În momente de urgență, instinctul​ nostru de bază încearcă să ne asigure supraviețuirea. În vremurile primitive, amenințările cereau reacții fizice rapide. Atunci când viața era amenințată de un animal sălbatic, opțiunile erau să ataci, să fugi repede sau să stai nemișcat.

De-a lungul cărții am întâlnit o mulțime de exerciții practice și ușoare, iar unele mi s-au părut utile, beneficie și combatante în lupta cu stresul, încrederea în sine și depresia.

Atunci când suntem dependenți, energia noastră este mai mult ca un izvor decât ca un heleșteu. Dacă deblocăm sursa izvorului​ prin mișcare, ușoară și conștientă, atunci energia poate începe să curgă din nou.

Gândiți-vă că, pe măsură ce anotimpurile de schimbă, munții rămân maiestuoși și cu rădăcinile adânc înfipte în pământ. Muntele este încălzit de soarele dogoritor, înghețat de zăpadă și gheață, bătut de vânturi ​puternice și spălat de ploi. Acesta stă nemișcat, este rezistent, demn, indiferent la ce se întâmplă în jurul lui.

Ceea ce mi-a plăcut mult au fost argumentele aduse, indirect, dar existente, despre beneficiile acestei tehnici, oameni care au încercat, situațiile lor neobișnuite, teoriile dezbătute.

Suntem biologic proiectați să răspundem inițiativei de a intra în contact cu ceilalți și putem să arătăm această dorință.

Zâmbetul ajută și el, chiar dacă nu ne simțim veseli.

O recomand persoanelor care trec printr-o perioadă grea a vieții, deoarece lecturarea acestei cărți poate fi utilă și poate schimba în oarecare măsură modul de a percepe problemele. De asemenea, persoanelor interesate sau care vor să-și aprofundeze cunoștințele în acest domeniu(dezvoltare personală, psihologie, cunoaștere), iar exercițiile redate mi-au plăcut nespus.
Ofer 5/5 steluțe.

Cu mare drag,
Șoarecele de bibliotecă.

Recenzie ,,Dragoste și ură” de Michel Zévaco

Titlu: Dragoste și ură

Autor: Michel Zévaco

Editura: I.G.R.—S.R.L. București 1992

Număr pagini: 253

Literatura franceză nu a fost prezentată niciodată atât de bine de altcineva în afară de Michel Zévaco. Un stil inconfundabil, un roman complex și un erou condus de o voință mai mare decât el sunt condimentele ​principale unei opere ,,grele” care aduce o mare contribuție intelectualității umane.

Esențial pentru un jucător nu este să câștige, ci să păstreze iluzia că va câștiga.

,,Dragoste și ură” aduce în prim plan aventurile cavalerului Passavant, pe fondul luptei pentru corona Franței, unde o serie de ciudate personaje își dau întâlnire pentru a crea cea mai mare dramă din istoria umanității: asasinarea regelui.

Fiecare picătură din sângele vostru trebuie să plătească lacrimile celei pe care am văzut-o plângându-și mortul.

Passavant este acel personaj nelipsit și tipic lui Zévaco, care vrea să se identifice cu omul de rând, dar superdotat cu o capacitate intelectuală peste medie și cu o forță fizică herculeană. Un personaj complex, cu bune și cu rele, calități și defecte, care recunoaște atunci când forțele cu care se luptă sunt mai presus de el, dar ajutat de un mare noroc reușește să treacă mereu de situațiile-limită în care ajunge. Astfel, el scapă ca prin urechile acului de un experiment de-al lui Saitano, vrăjitor și om de știință, care urmărea să îl readucă din morți, scapă din nesfârșitele catacombe de sub Paris după ce a stat 3 zile fără apă, mâncare și lipsit de orice companie umană, reușește să atragă atenția reginei Isabela a Franței și să evite pedeapsa cu moartea, după ce fusese condamnat la spânzurătoare.

—Dar eu nu am intrat pe ușă.
—Atunci pe unde?
—Pe unde am ieșit ultima oară, adică pe fereastră. Ce vrei, eu am un obicei: intru și ies pe fereastră. Este mai ușor și mai puțin stânjenitor decât de ușă.

Pe parcurs, romanul este presărat și cu nelipsita dragoste, ceea ce atrage după sine și sentimentul contradictoriu, de ură. Prinzând mai multe forme, dragostea și ura se manifestă mai întâi la regina Isabela față de cavaler, apoi la Roselys, unde dragostea îi revine iubitului său, Passavant, iar ura tatălui ei, Jean Temerarul. Dar față de acestea, opera are la bază o dragoste din care au izvorât toate evenimentele, încheiată cu ura față de cel iubit, ceea ce determină femeia-fantomă să alunge doar printr-un act de căsătorie vechi, asasinul regelui.

Nu înțeleg de ce trebuie să mor eu pentru alții. Mie, viața mea îmi este mai prețioasă decât miile de vieți care mă înconjoară, fie și dacă ar fi ele eterne.

Pe lângă complexitatea acțiunii și a personajelor, apare stilul în care acestea sunt redate. Michel Zévaco este un maestru în crearea dramei și folosește paragrafe menite să apropie cititorul. Astfel, am întâlnit de mai multe ori intervenția directă a autorului:

Cum știm atâtea despre sihaștrii noștri să mai respirăm puțin și să mai vedem acum ce s-a mai întâmplat cu alți eroi, în special cu jupânul Thibauld Le Poingre, stăpânul faimosului han ,,La scroafa spânzurată”.

,,Acta gestaque”- Acesta​ este titlul unei cronici vechi la care a trebuit să facem apel pentru a vedea ce se întâmplă în Paris, în momentul în care Saitano își pregătea pacientul.

Recomand cu mare drag această carte celor care sunt pasionați de aventură, dramă și istorie.
Ofer 5/5 steluțe romanului ,,Dragoste și ură” de Michel Zévaco.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă.

Recenzie ,,Vorbește cu mine” de A. Stephanie

Titlu: Vorbește cu mine

Autor: Adina Stephanie

Editura: Bookzone

Număr pagini: 360

Categorie: Dragoste

Despre iubire s-a scris de când lumea, iar în legătură cu partea literară, de-a lungul istoriei au fost date multe exemple și situații în care cei doi, EL și EA, au fost puși la încercare.

,,Vorbește cu mine” îmbogățește cu una seria de romane de dragoste din literatura română și cea universală, prin prezentarea cuplului de îndrăgostiți Blake și Bex.

Nu numai că numele lor sugerează la contemporan și modern, dar modul în care Stephanie spune povestea celor doi este unul de-a dreptul acaparant pentru adolescenți, în special.

Bex face parte dintr-o tipologie feminină întâlnită adesea prin curtea scolii sau pe străzile​ din zilele noastre: fata ,,rea”, retrasă, o ciudată cu un anturaj pe măsură, arțăgoasă și rece, dar stăpânită de o aură misterioasă care atrage băieți la fel ca ea.

Blake, pe de altă parte, este întruchiparea mielului în haine de lup. Posesor de motocicletă, Jeep și al unor tatuaje de speriat, când este în preajma lui Bex, se pare că se transformă brusc într-un scut gata să o protejeze de răul din jur.

Dragostea ,,mută” de la început a celor doi te atrage în povestea lor, te face să nu mai lași cartea din mână și să te întrebi​ cu fiecare pagină de ce oare mai sunt în stare doi oameni puși pe harță la fiecare pas.

Mi-a plăcut mult modul în care A. Stephanie scrie și, cu toate că o cunoșteam de pe platforma Wattpad, a reușit​ să mă surprindă cu complexitatea acțiunii, a firului narativ, construcția personajelor și redactarea​ cărții. Am sesizat în timp ce citeam și anumite scene amuzante, strategic plasate, care crează un moment de destindere și relaxare, specific Adinei.

Recomand această carte adolescenților, dar și celor care vor să retrăiască fiorii și complicațiile primei iubiri, celor pasionați de romanele de dragoste sau celor care vor doar să evadeze pentru câteva ore din cotidian.
Ofer 5/5 steluțe cărții și toată aprecierea mea scriitoarei.

Cu mare drag,
Șoarecele de bibliotecă.

Recenzie ,,Înainte să te cunosc” de Jojo Moyes

Titlu: Înainte să te cunosc

Autor: Jojo Moyes

Editura: Litera

Număr pagini: 398

Probabil știți deja despre ce este vorba în carte sau cel puțin, în mare aveți idee unde duce, dar pentru cei ce nu știu încă... CITIȚI-O! :))

,,Înainte să te cunosc” este o poveste de dragoste pentru generația de azi, despre o iubire neașteptată între doi oameni care nu au nimic în comun. O carte romantică și imprevizibilă, care îi va provoca pe cititori ​să se întrebe ce e de făcut atunci când, de dragul celui pe care îl iubești, trebuie să-ți sacrifici propria fericire.

Lou Clark știe o mulțime de lucruri. Dar cu toate acestea, își pierde slujba din cafeneaua unde lucra, așa că este nevoită să-și caute altceva. Moment fatal, deoarece fata dă nas în nas cu imprevizibilul.

Will Traynor știe că accidentul de motocicletă pe care l-a suferit l-a făcut să-și piardă dorința de a trăi. În timp ce continuă să-și ducă traiul monoton și bolnav, o pată de culoare pare să se fi așternut pe noua filă din viața sa: Lou. Culmea este că destinul amândurora se schimbă.

—Știi, nu poți ajuta pe cineva care nu vrea să fie ajutat.

Jojo Moyes, a creat o nouă poveste de dragoste ce se înscrie în rândul dramelor din literatura universală.

Există ore pline de activitate și ore moarte, când timpul pare că lâncezește, când viața – viața adevărată – pare să existe într-o altă realitate.

Cartea se citește ușor și m-a captat cu totul, fapt pentru care două zile nu am mai putut lăsa-o din mână. Eram nerăbdare să aflu ce-i mai trece prin cap lui Lou, care este starea lui Will, încotro duce toată povestea...
Ceea ce m-a surprins cu adevărat este stilul amuzant și umoristic în care este prezentată orice scenă. Lou este o tipologie nouă de personaj și pare că ea singură dă culoare paginilor alb-negru, că totul curge datorită ei și că are puterea de a schimba un destin.

M-am gândit la momentul în care Will îmi spusese că, dacă nu încetez cu fluieratul, o să de-a cu scaunul cu rotile peste mine.

Recomand ,,Înainte să te cunosc” pasionaților de romanele de dragoste și vă dau un sfat: lăsați filmul de-o parte dacă nu l-ați văzut încă. Nu se ridică la așteptările cărții.
Ofer 5/5 steluțe acestui volum și o noapte pierdută citind. :))

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă.

Recenzie ,,Manon Lescaut” de Antoine François Prévost

Titlu: Manon Lescaut

Autor: Antoine François Prévost

Editura: ELCO - 1992

Număr pagini: 159

,,Manon Lescaut” face parte din categoria marilor romane de dragoste, deoarece aduce în prim plan tragica poveste de iubire a protagonistei eponime, Manon Lescaut, și a Cavalerului de Grieux.

Urmându-și studiile de filosofie la Amiens, tânărul necopt o întâlnește pe Manon în prima zi de vacanță, când se pregătea să se întoarcă acasă. De la prima vedere de simte mânat de dorința de a-i vorbi fetei, astfel încât face cunoștință cu ea și chiar în aceeași seară îi mărturisește iubirea sa și îi propune să fugă împreună.

Planul nebunesc al celor doi este începutul unui amalgam întreg de peripeții și piedici care apar în calea dragostei pe care cavalerul i-o poartă lui Manon.

Inima își dă curând seama că e înșelată când i se făgăduiesc altele, mai pline de farmec, și pe urmă nu se mai încrede nici în cele mai sigure promisiuni.

Ceea ce aduce nou această poveste și se centrează foarte bine în relația celor doi, este infidelitatea care atinge cote uriașe, împletită cu iertarea în cuplu, care evidențiază puterea unei iubiri adevărate și nemărginite.

Manon Lescaut este genul acela de femeie atrasă de avuție, aur și bogăție, gata să renunțe mereu la ceea ce posedă pentru promisiunea de a avea ceva mai mult. Înzestrată cu o nebunească viclenie și cu o frumusețe peste margini, femeia reușește pe parcursul întregului roman să creeze situații de ,,probă” pentru bietul cavaler de Grieux, care nu încetează să-și arate devotamentul ​și iubirea față de aleasa lui.

Stilul în care este scrisă opera este acela al unei povestiri în ramă, deoarece autorul redă povestea unui cavaler pe care l-a cunoscut în Pacy, iar mai apoi l-a întâlnit din nou la Calais și l-a rugat să-i istorisească tragedia prin care tânărul trecuse.

Prévost dă un exemplu de dragoste oarbă, neștirbită de infidelitate, sărăcie și dezmăț prin personajul Cavalerului​ de Grieux, care se înscrie în rândul marilor povești de iubire din literatura universală.

Ofer 3/5 steluțe acestei cărți și o recomand iubitorilor de romance.

Cu drag pentru cititorii de carte,
Șoarecele de bibliotecă.

Recenzie ,,Elevul Dima dintr-a șaptea” de Mihail Drumeș

Titlu: Elevul Dima dintr-a șaptea

Autor: Mihail Drumeș

Editura: ART

Număr pagini: 458

Am citit pentru prima dată opera lui Mihail​Drumeș când eram încă necoaptă și neexperimentată în viață, prin calsele VI-VII și tot ce-mi mai aduc aminte de atunci este că am fost profund impresionată de conținut, chiar dacă, prin vârsta prea fragedă, nu reușeam să ,,gust” opera la adevărata ei valoare​. Ei bine, de atunci a trecut ceva timp și iată-mă acum, la aproape 10 ani de atunci, pusă din nou în fața unei cărți de-a autorului român, ,,Elevul Dima dintr-a șaptea”, pe care am dat-o gata într-un timp relativ scurt și a reușit​ să implementeze în sufletul​meu sămânța idealului universal literar.

,,Elevul Dima dintr-a șaptea” reprezintă cartea de suflet a multor generații, care fascinează într-o măsură atât de covârșitoare de la prima lectură, încât se cere citită și recitită, cu un nou val de emoții, la vârste diferite. Într-o cugetare alertă, aproape filmografică, romanul desfășoară în fața cititorilor săi aventurile ​lui Grig Dima care, după ce-și petrece prima parte a vieții la Londra, se mută la liceul ,,Mihai Bravu” din Craiova. Aflat la vârsta adolescenței, când libertatea e deplină​, iar visele sunt trăite cu maximă intensitate, eroul descoperă dragostea și odată cu aceasta fericirea, dar și mecanismele unei lumi ruinate, pe care își dorește s-o schimbe.

E o răzbunare destul de subită să întorci răul prin bine.

Elevul Dima, așa cum și cartea îl prezintă de la bun început, este acel om, acea ființă umană dotată cu o capacitate intelectuală care îi întrece cu mult pe cei din aceeași generație cu el, chiar dusă la extrem, spre haos. Urmând studiile acasă, în străinătate, Dima este suprimat de la libertatea adolescentină, iar proaspăta lui mutare la o școală normală declanșează​ elementul împotrivirii față de societate. Trăind după propriile principii morale, îmbrățișând dreptatea, munca, libertatea deplină, dar exercitând autoritatea​ și încăpățânarea, Grig ajunge până în punctul în care se ,,războiește” cu tot ministerul pentru a-și pune în practică ideile dreptății.
Tipologia personajului nu are seamăn, dar eroi în genul său au mai fost creați doar de scriitorii grei ai literaturii universale: Alexandre Dumas, Michael Zevaco, Lev Tolstoi, Karl May, dar, cu toate acestea, povestea atrage și dulceața marilor romane de dragoste ale istoriei: Romeo și Julieta, Tristan și Isolda, Paul și Virginia sau Manon Lescaut și Cavalerul des Grieux.

Fericirea e scurtă ca fulgerul care umple cerul de lumină.

Reușind să împletească majoritatea​ elementelor componente ale unei opere ideale, Drumeș aduce și complexitatea unei game largi de tipologii în care se încadrează majoritatea personajelor.

Orice femeie este regină din clipa când începe s-o dorească un bărbat.

Cu un stil colorat, presărând dragostea, acțiunea și aventura în cartea sa, redactată impecabil, autorul s-a înscris în topul celor mai buni scriitorii din literatura, atât română, cât și universală, marcând cu idei noi imaginația cititorului​.

Cuvântul doare mai mult decât fapta, iar limba e mult mai ascuțită decât sabia.

Recomand ,,Elevul Dima dintr-a șaptea” în special adolescenților, care trebuie să învețe să-și deschidă aripile și să zboare oriunde imaginația îi duce, pasionaților de romanele de dragoste, căci Mihail Drumeș creează cu siguranță o poveste nemuritoare și nemaiîntâlnită despre iubirea nebună și înfocată a doi oameni. De asemenea, cred de cuviință și necesar să specific și să repet că această carte poate fi citită la orice vârstă, de către oricine.

Viața nu are nevoie decât de iubirea​ simplă, de toate zilele, cu scopul ei cert. Marile pasiuni înfruntă timpul, legile firii, toată orânduiala lumii, în goana lor nebună, fără țintă și fără frâu.

Ofer indubitabil 5/5 steluțe acestei cărți și toată aprecierea mea autorului.

Cu drag pentru pasionații de lectură,
Șoarecele de bibliotecă.