Interviu cu Ana Mănescu - Zâna contemporană a literaturii române

După ce i-am citit cartea, Sinuciderea Ielelor, Ana Mănescu mi s-a părut o scriitoare misterioasă, plină de secrete. Așa că am decis să aflu mai multe prin intermediul unui interviu scurt, cu câteva întrebări. Haideți să descoperim împreună de ce Ielele s-au sinucis.😊

Șoarece de bibliotecă: Care este istoria scrisului? Cum ai început să scrii, de la ce vârstă, cine te-a impulsionat, cine te-a remarcat?
Ana Mănescu: Scriu dintotdeauna, de dinainte să fi știut a scrie, de cînd făceam rînduri-rînduri de onduleuri pe hîrtie, și nu aș putea să îți spun dacă scriam o carte sau o mare. Scrisul în sine m-a impulsionat, mi-a fost mereu locomotivă. Sigur, mama a fost cea care a înțeles înaintea mea, dar aș fi ajuns oricum acolo, era inevitabil.

ȘB: Care a fost prima persoană care ți-a dat un feedback la ce scrii? Și care a fost reacția ta la ce a spus?
AM: După mama, a fost profesoara de română, într-a cincea, la prima compunere. M-a certat că mi-ar fi scris-o părinții și a urmat un semestru chinuitor, la sfîrșitul căruia ea s-a convins că vine de la mine, iar eu am rămas cu frica de autoritate și cu sindromul impostorului.

ȘB: Care este povestea din spatele culegerii de povești Sinuciderea Ielelor? De unde a plecat toată ideea și cum a evoluat ea?
AM: Am simțit nevoia să mă întorc spre fantasticul românesc, să descopăr mituri și legende pe care viața în București nu mi le-a adus firesc în cale, să creez personaje feminine care se salvează singure și să spun povești în care nu există bine absolut versus rău absolut, ci alegeri și consecințele lor. 

ȘB: Te-ai gândit de la început că va fi o carte sau pe parcurs a venit asta, când s-au acumulat mai multe?
AM: Sinuciderea Ielelor s-a născut și din dorința de a include Nereida într-un volum, așa că a fost limpede de la început că va fi o colecție. Și nu doar atît, ci știam și exact ce fel de colecție va fi: tema, atmosfera, personajele, stilul, structura. Pe urmă am făcut cercetare și am scris pînă cînd am realizat că dacă aș adăuga texte aș dilua întregul, pentru că spusesem deja ce aveam de spus.

ȘB: Cum de ai ales această temă, a basmelor populare, sau cum îți vin ideile de a scrie despre ele?
AM: În căutarea zmeului pierdut ar putea fi considerată o continuare a basmelor în care Ileana Cosânzeana este furată de zmeu și salvată de Făt-Frumos. Am citit undeva că Ileana nu are niciodată copii cu zmeul, întrucît concepția ar ține de voința femeii, și mi s-a părut că asta legitimează abuzurile împotriva femeilor, deoarece anulează una dintre consecințele posibile. Așa că am vrut să scriu un text în care Ileana are un copil cu zmeul, dar și unul în care zmeul, deși limpede un personaj negativ, nu este răul întruchipat.
Balaura și Ascalon este o reinterpretare a legendei Sfântului Gheorghe (Ascalon e denumirea suliței cu care a ucis balaurul), în care prințesa se salvează singură și balaurul, iarăși, are părțile lui bune.
Cele trei surori din Sinuciderea Ielelor, Catarina, Marina și Zalina, și-au împrumutat numele dintr-o legendă din Oltenia (ele trei ar fi fost fiicele lui Alexandru Macedon) și darul nemuririi din legendele cu apa vie (fiicele/servitoarele unui conducător beau apa vie în locul lui).
Iar zeițele din aceeași povestire, Minerva și Aya, sînt inspirate tot din mitologie, unde bufnița este pasăre a înțelepciunii și zeiță a morții și a regenerării, iar gaia este pasăre răpitoare și zeiță a morții.
Mai apar zîne, sirene, Muma Pădurii, năluci, fantome, vampiri, precum și ritualuri de fertilitate, drame umane și multe pisici.
După cum vezi, nu am ales tema basmelor populare, ci o imersiune în mitologie, cu precădere în cea română și în cea feminină. Însă nu tot ce am citit m-a inspirat. Adevărul e că mă așteptam să găsesc mult mai mulți sîmburi în lectură, dar socoteala din cercetare nu s-a potrivit cu cea de acasă, așa că, deși textele au folclor țesut în ele, acesta este doar o parte din întreg.

ȘB: Cum ai ales titlurile poveștilor? Spune-ne ce semnifică Sinuciderea Ielelor?
AM: Nu sînt sigură că le aleg eu, cred că mai degrabă răsar ele. Uneori din text, alteori înaintea lui, din același sîmbure din care iese și povestirea în sine.
Titlul colecției arată exact ce conține: ființe fantastice feminine și sinucideri, în diverse forme (sociale, metaforice, fizice) și cu diverse roluri.

ȘB: Ai avut nevoie de inspirație pentru a scrie sau ai putut face asta oricând, la orice oră?
AM: Fiind mai degrabă rescriitoare decît scriitoare, lucrînd intens și repetat pe texte, inspirația nu are un rol crucial, deși normal că am nevoie de ea pentru ideile inițiale și pentru soluții. Nu apare din neant, mă frămîntă multă vreme o obsesie sau o problemă, dar apare adesea pe neașteptate, pentru că subconștientul îmi oferă drumul fără să țină cont dacă sînt sau nu la birou. Dar munca în sine e cea care contează cel mai mult, și pe asta o pot face la orice oră, cu toate că prefer diminețile și serile.

ȘB: Te regăsești în vreun personaj din carte?
AM: Mă regăsesc în drumurile lor, în lupta cu contextul care nu ți se potrivește, în alegerea de a depăși limitele, sau măcar de a încerca, deci în reușitele și în eșecurile și în frămîntările lor.

ȘB: După cum am spus și în recenzie, îmbini foarte bine basmul din popor cu ideea contemporană, ajungând la un fel de horror, thriller, aproape bizară este scrierea ta. Ai căutat aceste îmbinări sau pur și simplu te-ai apucat de scris și au venit de la sine scenele?
AM: Această îmbinare e o consecință firească a faptului că sînt obișnuită cu un cadru urban, dar interesată de originile noastre, de mitologie, de folclor, de legende, de tradiții, de ritualuri. Îmi pun adesea întrebarea cum făceau oamenii cutare lucru acum o sută, o mie de ani? E parte curiozitate, parte instinct de supraviețuire, fiindcă mă întreb cum m-aș descurca într-o lume postapocaliptică, unde nu mai ai totul la îndemînă. Și atunci se nasc tot felul de căutări. Cum spălau, cum coseau, cum găteau, cum grădinăreau, cum se aranjau, cum construiau, cum comunicau, cum se vindecau, cum se luptau, cum se iubeau, cum se urau oamenii din alte vremuri? Pe unele le poți afla prin cercetare, pe altele le poți intui, pe restul le inventezi pentru tine. Trăind eu însămi la granița asta, e natural să se scurgă melanjul și în texte. Iar tenta ușor bizară se trage din faptul că moartea, în feluritele ei forme, este mereu prezentă în scriitura mea.

ȘB: În cărți ai personaje luate din basme, cât de cât asemănătoare, dar cu mari modificări. Le-ai ales cumva după un anume criteriu, ți-a fost greu să le modifici sau creezi? De exemplu: Ileana Cosânzeana, zmeul, fiica zmeului, sirenele.
AM: Cînd vine vorba de ficțiune, scriu instinctual în primă fază, așa că nu știu niciodată ce anume va inspira un text și cît de mult mă voi îndepărta de sursa aceea. Ți-am povestit mai devreme că Ielele își iau numele dintr-o legendă, că fiica zmeului este o răsturnare a ideii că Ileana face copii doar cu Făt-Frumos, iar Nereida, de pildă, e de inspirație lovecraftiană în structură (om rațional descoperă lumea magică/onirică și coboară progresiv înspre nebunie și/sau moarte), pisoiul Ultar este numit după The Cats of Ulthar, cei vechi sînt zeii lovecraftieni, importanța culorilor și faptul că sirenele s-ar trage de fapt din cosmos au pornit din The Colour Out of Space. Scînteile astea nu vin cu intenție, nu am control asupra lor, deci nu le simt nici grele, nici ușoare, ci daruri.
Eu intervin în aluziile pe care le strecor, în cercetarea care e de fapt întreaga viață, în selectarea ideilor pe care să le explorez în scris. Și aici, într-adevăr, am avut niște criterii, am vrut ca personajele să fie majoritar feminine, fantastice și autohtone.

ȘB: Spune-mi ceva despre cuplul din Sinuciderea Ielelor.
AM: Am spus deja în povestire tot ce era important. E vorba de prima dragoste care te schimbă pentru totdeauna, doar că, fiind vorba de ființe nemuritoare, consecințele sînt un strop mai dramatice. Ce îți pot spune e că m-am îndrăgostit și eu de Catarina, așa că s-ar putea să își facă apariția în romanul care îl va avea ca protagonist pe Lev.

ȘB: Am văzut că mai ai cărți publicate. Cum a fost prima lansare de carte? Pe cine ai avut alături și cum te-ai simțit atunci?
AM: Da, romanele alter.ego. și Stresul dintre orgasme și volumul de proză scurtă Quasar, publicate tot la Herg Benet. Prima lansare a fost acum patru ani. Ca invitați i-am avut pe Cristina Nemerovschi, Flavius Ardelean, Simona Rentea și Andrei Zbîrnea, iar alături am avut familia, prietenii, echipa societatesicultura.ro, colegele din liceu, diriga din generală, dentista mea, foști iubiți – toată lumea mea, practic. Flavius a spus atunci: „A debutat Mănescu, acum putem să ne liniștim”, iar asta rezumă și ce am simțit eu, deși nu pot să spun că m-am liniștit din toate punctele de vedere, pentru că anxietatea e un demon aparte cînd sînt în public. Dar lucram la visul ăsta de la 16 ani, deci de aproape un deceniu la momentul debutului, așa că îți dai seama că a fost un pas înfiorător și minunat.

ȘB: Este ceva anume ce ai vrea să știe cititorii tăi despre Sinuciderea Ielelor?
AM: Da, dar nu pot să le dezvălui eu asta. Ce vreau să știe despre Iele e ce a stîrnit în ei, ce i-a făcut să simtă cînd au înțeles că întotdeauna avem de ales, dacă i-a determinat să facă pasul acela la care doar visau. Iar asta e între ei și carte.
Cînd am semnat exemplare la lansări, am întrebat oamenii ce ar face dacă ar putea alege orice în momentul acela, iar dedicațiile le conțin răspunsurile. Nu pot face asta pentru absolut fiecare cititor, dar pot să îi îndemn să își pună întrebarea asta. Și să pornească.
Ah, bine, și aș vrea să știe că toată vara o găsesc cu reducere de 25% pe site-ul Herg Benet.

ȘB: Ai dori mai mulți cititori? Ce le-ai spune ca să încerce cărțile tale?
AM: Nu trebuie să le spun eu ceva, trebuie să le spună cărțile. Nu vreau neapărat mai mulți cititori, cît îi vreau pe cei potriviți, cei cărora cărțile mele le pot face seara sau săptămîna sau viața mai bună. Eu pot să dau de veste că există, pot să povestesc despre ele, dar de convins? Din nou, asta e între cititori și carte.

ȘB: Spune-mi ceva despre viața ta personală. Ce hobby-uri ai, ce îți place să faci în timpul liber.
AM: Scrisul e parte din viața mea personală, cum și jucatul cu pisicile e parte din viața profesională. Eu nu pot trasa o graniță între ele, în parte pentru că lucrez de acasă, în parte pentru că natura muncii creative se trage din tot și se scurge în tot și în parte pentru că sînt o persoană a extremelor, iar hobby-ul prin definiție nu poate exista, căci ori îl ignor complet, ori mă arunc întreagă în el. Și oricum mintea mea ambalată garantează că viața mi-e all work and no play, deci nu putem vorbi de detașare sau de timp liber. Dar am anumite principii și priorități după care îmi ghidez zilele: muncă, minimalism, ecologism, oameni dragi, mîțe, cultură, microschimbări. Practic, încerc din răsputeri să fiu o ființă care nu lasă lumea mai rea decît a găsit-o și aspir să o las un strop mai bună.

ȘB: Cum te-ai descrie ca fire în câteva rânduri?
AM: Mă străduiesc să nu mai presupun nimic despre firea mea. Mi se pare mai relevant ce aleg să fac, lucrurile despre care taman ce ți-am povestit.

ȘB: Care este marele tău vis?
AM: Ăsta. Acum. Aici.
Cred că noi înșine sîntem marele nostru vis – să fim tot ce sîntem, să ne urmăm iubirile, să fim împăcați, să fim lucizi. Dacă noi sîntem ok în noi, atunci putem să ne folosim drumul ca să contribuim, să lăsăm ceva bun în jurul nostru, în urma noastră.

ȘB: Ce gen literar preferi și care este autorul tău favorit?
AM: Citesc orice, dar prefer literatura fantastică. Nu am neapărat un autor favorit, ci povești care au devenit parte din mine.

ȘB: Numește 3 cărți care te-au impresionat.
AM: Sânge Satanic, Îmblânzitorul apelor, Harry Potter. Mi-au schimbat viața. Ce scriam eu nu semăna cu ce studiam în liceu, așa că descoperirea Cristinei Nemerovschi a fost momentul în care am simțit că am un loc în lumea asta și a fost motivul pentru care m-am îndreptat către Herg Benet. Flavius Ardelean este unul dintre scriitorii mei preferați și un exemplu pentru mine, iar Îmblânzitorul este cartea prin care l-am cunoscut. J. K. Rowling m-a întors către dragostea de fantastic, pe care o reprimasem prea multă vreme, și mi-a arătat cît iubesc istoria și mitologia țesute într-o poveste fabuloasă. Într-o zi o să beau ceai cu ea în Scoția.

ȘB: Ce îmi poți spune despre viitorul creației tale? Te oprești aici sau ai alte planuri? Poate o dezvăluire a unei viitoare apariții?
AM: Cred că e limpede că nu mă pot opri. Scriu cărți și cronici, traduc, aleg bloggerii cu care colaborează editura, dorm cu cărți lîngă pat, sînt incurabilă. Dar abia ce-am lansat Ielele, traduc o carte care încă nu a fost anunțată oficial, iar jurnalismul cultural este pus pe pauză, așa că nu pot vorbi despre planuri viitoare acum. Dar puteți să mă urmăriți pe Instagram (@zanamanescu) pentru fotografii din culise și pe Facebook (https://www.facebook.com/zanamanescu) pentru vești, iar dacă vreți să citiți una dintre cărțile mele, le găsiți reduse cu 25% pe site-ul Herg Benet (http://www.hergbenet.ro/autor/ana-manescu).

Mulțumesc, Ana, pentru interviu și aș vrea să spun că pe cât mi-ai părut la început de misterioasă, pe atât te consider acum o indescifrabilă enigmă. Ești o scriitoare foarte bună și complexă. Mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu tine și să am onoarea de a-ți lua acest interviu.
Aștept cu drag următoarele tale apariții și îți urez mult succes și toate gândurile mele bune.

Fotografiile sînt făcute de Diana Trăncuță. Pentru a o urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/dianam.t/.

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă