Iubesc
marea şi m-aş întoarce la ea nu doar o singură dată pe an, vara, ci şi în alte perioade. M-am gândit de mai multe ori că ar fi minunat
dacă aş putea să o vizitez şi în extra sezon. Măcar pentru un weekend. Să fie
ceva neprevăzut, să pot programa totul azi, iar mâine să pot porni la drum.
Nu mai vreau să stau pe gânduri şi voi rezerva totul online
pentru cazare litoral, un sejur de 5
nopţi, în perioada 30.08.2020 – 03.09.2020, într-un apartament pentru trei
persoane şi mic dejun inclus. Chiar dacă nu se pot face înscrieri timpurii
pentru a beneficia şi de discount, am analizat şi celelalte oferte de preţ şi
aici mi s-a părut mai avantajos. E adevărat că m-am îndrăgostit de privelişte.
Totuşi, eu voi rezerva totul din timp, aşa că mă gândesc să plătesc avansul la
începutul lunii viitoare. Mai am voucherele de vacanţă de anul trecut. Am fost
la munte şi nu le-am putut folosi. Deci, acum e momentul potrivit!
Doamne, ce frumos visez cu ochii deschişi la vacanţa ideală,
în timp ce în jurul meu este haos şi spaimă! Sper ca toată nebunia asta să se
termine cât mai repede ca să putem ajunge pe litoralul românesc.
Nici nu vreau să accept ideea de a se repeta istoria de acum
doi ani. Da, da, am plănuit totul încă din luna ianuarie, deşi eu aveam
rezervare pentru luna iulie. Am anunţat şi conducerea unităţii când mi-am
planificat vacanţa. Am convenit şi la hotel să plătesc avansul cash, iar
diferenţa o voi acoperi cu voucherele de vacanţă. Totul a fost bine până în
momentul în care am fost anunţată că trebuie să trimit mai repede voucherele.
Eu nu le aveam. Cei de la unitate nu le comandaseră şi nici nu puteau ajunge de
pe o zi pe alta. Ce să mă fac? Mi-am convins şeful să-mi comande în acea zi
tichetele, iar pe cei de la hotel să mai aştepte trei sau patru zile. Nu îmi
dau seama cum de am reuşit să conving pe toată lumea, dar am făcut-o. Şi ca
prin minune, au ajuns şi voucherele la timp. Am uitat să spun că ele au ajuns
vineri, în aceeaşi zi le-am şi trimis, iar câteva zile mai târziu noi trebuia
să pornim?! Asta e. Bine că le-am rezolvat pe toate şi ne-am putut bucura de
vacanţă!
Indiferent de ce mi se va întâmpla, mă voi întoarce cu drag
la tine, mare albastră!
Acest
articol a fost scris pentru proba nr. 10 din cadrul competiţiei Spring
SuperBlog 2020. Imaginile care apar în prezentul articol au fost preluate de pe
site-ul sponsorului, Litoralul românesc.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu