O ZI PERFECTĂ

Sunt o visătoare. Îmi place să cred că tot ceea ce iubesc îmi va oferi ceva bun în schimb. Iubirea este o putere magică de care ne molipsim inevitabil, trăim stări unice şi ne cunoaştem mai bine unii  pe alţii. Mi-a fost sortit să cunosc o fată cu chip angelic. Am învăţat să o preţuiesc nespus de mult. Am oferit şi am primit la rândul meu aceleaşi sentimente sincere. Am întâlnit-o în sora mea pe cea mai bună prietenă.

Şi chiar dacă acum nu ne mai vedem în fiecare zi, chiar dacă ne-am maturizat şi ne-am transformat în două tinere responsabile, acest lucru nu ne poate împiedica să nu petrecem clipe minunate împreună.

Ne-am pus în gând să plecăm singure la cabana de la ţară. Ne-am făcut bagajele, le-am pus în maşină şi am pornit la drum. Doar noi două. Am pornit devreme, nu am apucat să ne bem nici cafeaua de dimineaţă. Voiam să scăpăm cât mai repede de aglomeraţia de la oraş şi să o savurăm în linişte pe terasă. Aşa am şi făcut.

Au urmat şi alte activităţi pe care le îndrăgim amândouă. La prânz am ales să ne plimbăm prin livada cu pomi fructiferi. Am râs mult, am povestit vrute şi nevrute şi am cules mere. Mă gândesc să-i pregătesc o prăjitură. Este o gurmandă. Sunt sigură că va aprecia ideea mea.

Până atunci, am îndemnat-o să guste din plăcinta cu brânză şi din sandwich-urile pe care le-am preparat exact aşa cum ni le făcea mama când eram mici. Am întins o pătură pe iarbă, ne-am bucurat de mâncare şi am vorbit. Cred că am vorbit în acea zi cât vorbeam într-o săptămână atunci când locuiam împreună. Ne-am relaxat mai mult decât am crezut. Ne-am întins pe spate şi am privit cerul. Era senin aşa ca noi. Aveam impresia că natura ne zâmbeşte şi se bucură de aceste momente împreună cu noi. Au fost momente în care a fost suficient să ne privim, apoi să ne zâmbim reciproc. Aşa fericită nu am fost de mult timp. Şi vremea ne-a ţinut isonul. Soarele nu a dispărut de pe cer decât atunci când a apus. Am realizat şi noi asta şi ne-am retras la cabană. Mi-am făcut planuri pentru seara aceea.

Mi-am adus şi laptop-ul. Filmul l-am descărcat acasă, deşi avem acces la internet şi la cabană, Dansul dragostei: Bătălia starurilor. Este excepţional. Are efecte speciale, iar pentru sunet am ales nişte boxe Spacer. Sunt multe melodii frumoase şi e păcat să nu ataşăm boxe pe măsură. Eu am văzut filmul la cinema în format 3D. Nici nu am cuvinte să vă explic ce mult mi-a plăcut! Tocmai de aceea mi-am adus un ajutor de nădejde pentru a nu pierde nimic din senzaţiile prin care am trecut şi prima dată.

Din comoditate şi pentru confort nu vreau să se descarce bateria când nici nu ne aşteptăm. Aşa că, am adaptat la laptop un alimentator universal. Este tare util. Am avut timp să cumpăr de toate pentru această ieşire pentru că am plănuit-o de câteva săptămâni. Mă gândesc să iau şi alte accesorii. Sunt foarte mulţumită de calitatea produselor.

A fost o seară de vis! Am văzut trei filme în total şi am dormit puţin. Probabil, ne era dor una de cealaltă şi nu am simţit oboseala. Am trăit fiecare moment cu mare plăcere. Vreau să se mai repete. Acum am tot ce-mi trebuie pentru a avea parte de o zi perfectă. Şi asta datorită produselor Spacer – IT comes home.

Cum arată pentru voi ziua perfectă?

          Acest articol a fost scris pentru proba nr. 5 din cadrul competiţiei Spring SuperBlog 2020. Imaginile care apar în prezentul articol au fost preluate de pe site-ul sponsorului, Spacer.ro şi din arhiva personală.

Reţeta cititorului

Este vineri. Sună telefonul. Abia de cinci minute m-am trezit şi nu am apucat nici cafeaua să o beau. Sunt puţin adormită şi nu înţeleg de ce m-a sunat sora mea aşa devreme. Mă uit nedumerită la ceas şi aştept să mai spună ceva. Zâmbesc în momentul în care mă anunţă că îmi va face o vizită mai târziu. Va sta numai câteva ore. Pentru mine e suficient şi doar atât. Îmi este tare dor de ea. De când s-a căsătorit nu ne mai vedem în fiecare zi. Şi nu a fost uşor să ne adaptăm la situaţie. Am acceptat, dar ne-am promis să ne vizităm cât mai des posibil.

Aşa că, m-am gândit să-i fac o surpriză. Una care să-i amintească de copilărie. Am ales să-i pregătesc mâncarea preferată, iar ca desert am optat pentru salamul de biscuiţi. Mi-a spus zilele trecute că i s-a făcut poftă de ceva dulce. Am fost inspirată să verific înainte să plec la birou dacă am tot ce-mi trebuie. A trebuit să cumpăr biscuiţi şi esenţă de rom.

Ziua de lucru a trecut repede. Sau cel puţin, aşa mi s-a părut. Aştept cu nerăbdare să-mi întâlnesc sora şi să o surprind plăcut. Nu vreau să pierd timpul, aşa că mă apuc de treabă. Am doar 2 ore la dispoziţie să pregătesc totul. Voi începe, mai întâi, cu desertul.

Încerc să nu mă stresez pentru faptul că nu am mult timp să prepar ceea ce mi-am propus. Mi-am pus la îndemână cele necesare. Înainte să mă mut în casă nouă am cumpărat de la Dajar o mulţime de accesorii de bucătărie. Efectiv, le ador!

Cum spuneam ... e timpul să pregătesc desertul! Într-un vas am rupt în bucăţi mici 700 de grame de biscuiţi. Şi pentru că durează puţin până termin mi-am pus în faţă o coală de hârtie şi un pix. Sunt veselă. Mă gândesc să îi scriu o reţetă specială. Sunt sigură că o va folosi foarte des. Deja am scris câteva idei şi am pregătit o jumătate din cantitatea de biscuiţi. S-au scurs doar zece minute. Mă descurc destul de bine.  După alte cinci minute am pus apa la fiert, patru căni cu apă. Se pune 100 de grame de zahăr, o sticluţă cu esenţă de rom şi patru linguri de cacao în apa fierbinte.

Desertul este aproape gata şi reţeta mea specială, la fel.

Compoziţia se toarnă peste biscuiţi, se amestecă cu lingura să se înmoaie, apoi se pune în folie amestecul în formă de salam şi se pune la frigider la rece.

Gata? Voi trece la a doua rundă. Oala este pe aragaz, am pus la fiert spaghetele, mai lipseşte sosul. Nu am reuşit să mă mai uit peste reţeta mea. Sunt atentă la mâncare. În scurt timp voi termina totul.

Voi aranja masa. Am pus două farfurii colorate, şerveţele şi tacâmuri. Totul este pregătit. Pastele sunt delicioase. Mi-au mai rămas 15 minute şi pentru mine. Citesc, din nou, reţeta mea. Adaug ultimele fraze, apoi o pun într-o carte. Îmi place să îi dăruiesc surorii mele cărţi ori de câte ori am ocazia. Nu am nevoie de o ocazie specială. Ştiu că se bucură de ele.

Am emoţii. Mă surprind citind reţeta, de data asta, cu voce tare:

Ingrediente:

-          câteva emoţii

-          multă nerăbdare

-          suspans şi mister cât e nevoie

-          incertitudine, după caz

-          mult curaj

-          zâmbete, după bunul plac.

Se alege o carte, de regulă, una care şi-a aşteptat rândul de mult timp. O deschidem, citim în grabă prologul şi, bineînţeles, că ne scapă anumite aspecte pe care sperăm să le găsim în capitolele care urmează să fie descrise în detaliu. Se amestecă câteva emoţii şi multă nerăbdare şi se trec prin sită. Iar primele 3 capitole le-am parcurs deja dintr-o răsuflare. Se pune pe foc suspansul şi misterul până se topeşte. Se fierbe aproximativ 10 minute, până se ajunge foarte aproape de punctul culminant. Mai apar câteva personaje noi, acţiunea se amplifică, iar când totul pare să revină la normal se iveşte confuzia care face ca drumul parcurs de protagonişti să pară mai anevoios ca înainte. Se adaugă scurte pasaje de monolog pentru a accentua stările de spirit ale personajelor şi pe alocuri frânturi de conversaţii şi se amestecă repede.

La final, misterul este dezvăluit şi ceva straniu şi neprevăzut schimbă cursul firesc al întâmplărilor. Siguranţa dispare, incertitudinea îşi face loc. Se strecoară tot mai adânc şi reuşeşte să tulbure totul în jur.

Se întregeşte povestea, se toarnă mult curaj în locurile goale până când totul devine uniform. Apoi, se presară cu multă dragoste şi zâmbete, după bunul plac. Cartea se aşează pe raft, iar cititorul meditează asupra subiectului cât timp doreşte.

Spor la citit!

Aud soneria. Realizez că nu poate fi altcineva decât ea. Îi deschid uşa şi o îmbrăţişez. Uimită, se uită în bucătărie, apoi la mine. Îmi mulţumeşte zâmbind. Apoi, ne aşezăm la masă. Ce frumos este să fim doar noi două! Aveam nevoie de aceste momente magice.

Acest articol a fost scris pentru a patra probă din cadrul competiţiei Spring SuperBlog 2020. Imaginile care apar în prezentul articol au fost preluate de pe site-ul sponsorului, Dajar România.

Momente de linişte în colţul meu de rai

Părinţii mei şi-au dorit mereu un colţişor aparte unde să se retragă în weekend după o săptămână obositoare de lucru, măcar şi pentru câteva ore. Asta presupune ca locul să fie undeva la ţară, departe de zgomotul maşinilor şi de aglomeraţie. Undeva unde e linişte şi aer curat. Şi ce loc poate fi mai frumos decât satul natal, în Aluniş, judeţul Cluj, de exemplu?!

Aşa că, nu au stat prea mult pe gânduri şi au stabilit de comun acord că au nevoie de o cabană din lemn ca totul să pară rustic. Dar nu una oarecare, ci aceea în care să fim atrase şi noi fetele să mergem din când în când pe acolo.

Deci, din capul locului, trebuie să fie cu etaj. Aveau nevoie de două dormitoare pentru cele două fiice, iar la parter de living şi de baie. Pentru bucătărie au improvizat o încăpere mai mică care nici acum nu este gata. Ea nu constituie o prioritate. Este suficient că pot face câte un grătar afară.

Pentru început, au încercat să diminueze cheltuielile pe unde se putea. Adică, au folosit ca teren una din grădinile care aparţinea casei părinteşti. Apoi, au optat să construiască o cabană din lemn care a fost pusă pe nouă piloni din beton aşezaţi în pământ prin cofrare. Drept urmare, nu a mai fost nevoie de fundaţie şi nici de plan de proiect. Au făcut doar câteva schiţe cu ideile lor. Constructorul le-a pus în practică. Peste piloni s-a făcut un chenar din grinzi, peste care s-a pus scândură. Mai departe, s-a făcut un schelet din grinzi după dimensiunile dorite, adică, mărimea cabanei: şase metri lungime pe patru metri lăţime. Peste schelet s-au pus alte scânduri care au dat forma finală a părţii de jos (parterul cabanei). Această parte a fost secţionată astfel: partea dreaptă din spaţiul destinat parterului pentru baie, iar partea stângă pentru scările de la etaj.

Pentru cele două camere de la etaj s-a făcut încă un schelet din grinzi peste care s-au pus scândurile pentru partea de jos a etajului, adică parchetul. S-a mai adaugat încă un schelet din grinzi care să dea forma finală a dormitoarelor de la etaj, iar pentru a putea delimita holul şi dormitoarele s-au pus încă două rânduri de scânduri bătute separat.

La final s-a mai făcut un alt schelet din grinzi pentru formarea acoperişului. Urmează să se facă izolarea de la parter şi până sus (fără acoperiş pentru că acesta este acoperit cu Tego) cu vată sticlată. Apoi, se ridică fiecare perete din scânduri pentru a se acoperi vata sticlată pentru toată cabana, cu excepţia acoperişului. De la parter s-a clădit în sus hornul din cărămidă depăşind acoperişul cu aproximativ un metru.

Se pare că visul lor prinde tot mai mult contur. Nu s-au oprit aici, aşa că au ales în continuare şi alte materiale de construcţii de la o firmă de încredere care are preţuri accesibile: Vindem-ieftin.ro. Mai exact, au optat ca la parter să pună gresie şi faianţă în baie, iar în living numai gresie. Culoarea crem deschis a fost combinaţia perfectă dintre gresie şi decorul din living.

Totuşi, pentru cele două camere de la etaj, dar şi pentru hol au ales să pună parchet laminat.

S-a tras instalaţia electrică în toată cabana, iar afară s-au pus becuri.

Înainte de a intra în cabană s-a făcut o terasă pavată cu dale din beton colorate în nuanţe de gri şi roşu la care vine adaptat un acoperiş chiar deasupra terasei pentru a o proteja de ploaie sau ninsoare. Este locul ideal unde preferăm să ne bem cafeaua când ne trezim dimineaţa. Regret că nu putem petrece mai mult timp aici.

Peisajul încă nu este complet. Mai am de menţionat faptul că în partea din faţă a cabanei s-a făcut o alee cu dale din beton colorate în aceleaşi nuanţe de gri şi roşu de 15 metri care duce la intrarea/ieşirea din cabană.

Pentru împrejmuirea cabanei s-a făcut un gard cu o lungime de 15 metri şi o lăţime de 20 de metri.

Era să uit de cele mai importante piese din decor. După intrare, la aproximativ 5 metri în partea dreaptă se află foişorul, iar în cealaltă parte se află un leagăn. Recunosc că, acesta din urmă a fost special conceput pentru mine. Este un motiv în plus ca în zilele însorite de vară să pierd câteva ore, singură, cu o carte în mână. Totul arată minunat! E linişte, e aer curat şi nimeni nu mă deranjează. Parcă aş fi într-un ţinut magic departe de civilizaţie. Mi-aş putea dori mai mult de atât?

Acest articol a fost scris pentru a treia probă din cadrul competiţiei Spring SuperBlog 2020. Imaginile care apar în prezentul articol au fost preluate de pe site-ul sponsorului, Vindem-ieftin.ro şi din arhiva personală.

Mai multe experienţe trăite, mai multe lecţii de viaţă

Aveam 23 de ani şi nu ştiam să fac altceva decât să învăţ foarte mult pentru examenele de la facultate (deja eram la masterat), să îmi ajut părinţii în afacere şi în gospodărie şi să citesc cât mai mult. Aveam momente când mă simţeam aiurea pentru că îmi dedicam aproape tot timpul studiilor şi nu aveam un loc de muncă. Am făcut atât facultatea cât şi masteratul la zi şi credeam că nu voi avea suficient timp să le fac pe amândouă (şcoală şi serviciu). Însă, după ce am început masteratul mi-am zis că trebuie să fac ceva în acest sens. Îi auzisem pe mulţi colegi că lucrează şi că pot veni şi la cursuri.

Pentru început, mi-am propus să învăţ şi mai mult, poate reuşesc să iau bursă. Mă gândeam că voi primi o sumă de bani suficient de mare cât să nu mă mai simt prost că nu muncesc. Ei bine, nu a fost chiar aşa! Deşi am avut media 10, bursa îmi ajungea doar să îmi plătesc drumul până la facultate. Făceam naveta (aproape) în fiecare zi câte 90 de kilometri dus-întors.

Nemulţumită fiind mi-am încercat norocul şi m-am prezentat la un concurs de angajare. Am trecut cu brio testarea psihologică, apoi au urmat testele medicale. Aici s-a produs inevitabilul. Ştiu că nu sunt perfectă, dar toţi avem defecte. Din păcate, al meu este vizibil. Cu toate astea, nu m-am gândit că voi avea vreodată probleme din cauza ochilor. „Strabismul meu” (atunci când nervul optic este slăbit, pupila afectată se îndreaptă, cu trecerea timpului, în colţul ochiului şi nu arată „prea” estetic) nu ar fi trebuit să afecteze pe nimeni pentru că văd perfect. Doar eu am avut de suferit mereu din cauza asta.

Deci, cum spuneam m-am prezentat la evaluarea medicală. Erau două doctoriţe care mi s-au părut amabile la început. Mi-au adresat politicos câteva întrebări, au stabilit ce înălţime şi ce greutate am. M-au pus să mă plimb puţin prin încăpere. Apoi … pauză! Una dintre ele s-a uitat mai atent la mine şi a spus:

-          Te-ai uitat în oglindă înainte să te prezinţi la concurs?

Am simţit cum mi se roşesc obrajii. Am încremenit. Nici nu ştiu cum de am reuşit să rostesc un „da” timid. Nici nu ştiu dacă mi-a auzit răspunsul pentru că mi-a mai adresat încă o întrebare.

-          Nu ai văzut că ai probleme cu ochii?

-          Ba da, însă nu m-am gândit că voi întâmpina probleme, având în vedere că eu văd foarte bine.

-          Nu e suficient. Trebuie să repeţi controlul oftalmologic. Te vom suna şi-ţi vom comunica când anume să te prezinţi din nou aici. Acum poţi pleca.

-          Bine, am spus şi am plecat.

Eram foarte afectată după cele întâmplate şi mi-a fost destul de greu să mă abţin şi să nu plâng măcar până ies pe poarta instituţiei. Îmi amintesc cât de trişti au fost şi părinţii mei după ce le-am povestit totul. Am plâns întreaga zi şi în multe altele după aceea. Însă, am învăţat că viaţa poate fi furnizorul tău de experienţe şi că experienţele negative pot constitui importante lecţii de viaţă.

Totuşi, nu pot spune că această experienţă m-a doborât, dar, cu siguranţă, nu o voi uita niciodată. Mai degrabă, am prins curaj şi după un timp am aplicat pentru un alt loc de muncă. Alt concurs, alte condiţii. Le pot numi experienţe dezvoltare personală. A doua oară am avut noroc. Am trecut cu bine de prima probă, proba scrisă, unde am luat cea mai mare notă. Apoi, au urmat alte două interviuri la care m-am descurcat foarte bine.

Astăzi lucrez în aceeaşi unitate. Deja au trecut 7 ani de atunci. Fac ceea ce-mi place, evoluez în domeniul în care m-am specializat (resurse umane) şi deja aspir la mai mult. M-am înscris la doctorat. Sunt tare entuziasmată şi mândră de mine. Am pornit pe un drum greu, dar sunt hotărâtă să merg mai departe. Ştiu că voi reuşi. Trebuie să reuşesc!

Acest articol a fost scris pentru a doua probă din cadrul competiţiei Spring SuperBlog 2020. Imaginile care apar în prezentul articol au fost preluate de pe site-ul sponsorului, Experimentează.ro.

Magie şi culoare în bucătăria de vis

De curând mi-am cumpărat propria casă, iar provocarea celor de la Franke România a apărut la momentul potrivit pentru că e timpul să o amenajez după bunul plac. Având în vedere că nu trebuie să ţin cont de buget sau de spaţiu voi ignora faptul că este un apartament şi îmi voi permite să visez cu ochii deschişi la bucătăria ideală.

Fiind o persoană minuţioasă voi analiza fiecare aspect până la cel mai mic detaliu. Nu vreau să îmi scape nimic din vedere, de aceea, ştiu încă de la început că mă voi uita peste acest plan de multe ori înainte de a pune totul în practică.

Voi începe cu, culoarea pereţilor. Sau, mai bine spus, cu non-culoarea. Vreau ca tot apartamentul să fie zugrăvit în alb. Albul este simbolul purităţii, al curăţeniei. Ştiu că mulţi nu sunt de acord cu această idee, dar nu-mi pasă. Mie trebuie să îmi placă şi să mă simt bine.

Nici pentru mobilă nu vreau să mă abat prea mult de la tema cromatică, aşa că, după o lungă analiză cred că este cel mai bine ca toate corpurile să fie crem. De la blat, masca chiuvetei până la scaune. Gresia să fie de un crem deschis, în timp ce pentru faianţă optez pentru un crem mai închis. Arată splendid! Am găsit o imagine chiar pe site-ul firmei. Deja mă şi gândesc cu câtă plăcere voi prepara prăjiturile preferate.

Mai mult, pentru a avea parte de confortul dorit voi avea nevoie de lumină. Deci, negreşit nu vor lipsi geamurile mari. Şi mult spaţiu. Nu voi încărca încăperea cu multă mobilă. Se va găsi numai strictul necesar.

Bineînţeles că am pus ochii pe un cuptor Franke. Neapărat să fie pe negru. Arată tare bine în combinaţie cu crem. De preferat, cu funcţia timer, este de mare ajutor atât la gătit cât şi la pregătirea desertului, şi cu funcţia pizza. Ne place mult şi nu ar strica să o prepar cât mai des acasă.

Era să uit să menţionez şi ce plită Franke am ales. Ştiu, cu ea trebuia să încep. M-am îndrăgostit de cuptor. Nici nu mi-am putut lua ochii de la el. Îmi place mult!

Şi hota are un rol important în bucătărie. Absoarbe aburii şi mirosul rezultate din procesul de preparare a mâncărurilor. Voi alege una încorporabilă decorativă dotată cu ventilatoare moderne şi iluminare cu LED-uri.

Nu mă pricep prea bine la robinete şi la baterie, dar vreau ceva care să arate foarte bine. Totul trebuie să fie minunat! Pentru mine contează mult design-ul şi locul să fie curat.

Mă gândesc să renunţ la corpurile suspendate. Voi pune cele necesare în dulapul de bucătărie.

Nici cuptorul cu microunde nu poate lipsi. Se pot ivi diferite ocazii în care este cu adevărat util.

Poate nu ar strica nici aerul condiţionat. Mai ales în zilele toride de vară. La temperaturi ridicate disconfortul creşte şi, nu întotdeauna, gătitul este o plăcere.

Deja mi-am cumpărat o mulţime de oale, tigăi şi cratiţe în care se poate găti şi fără ulei. Prefer să mănânc sănătos. Mai ales de când m-am angajat. Munca de birou m-a ajutat să mă îngraş câteva kilograme în plus de care vreau să scap negreşit cât mai repede.

De asemenea, am seturi de farfurii, ceşti, tacâmuri şi storcătorul de fructe. Îmi plac sucurile şi este mult mai bine să le pregătesc eu din fructe proaspăte. Dimineaţa, un smoothie de portocale sau de mere este micul dejun perfect.

Am căutat şi combina frigorifică ideală. Combina frigorifică Franke Side by Side are mai multe caracteristici decât mi-aş fi dorit: finisaj inox, zonă antibacteriană, clasă energetică A+, control electronic, display digital, dozator apă rece şi cuburi de gheaţă, etc. Se pare că voi avea la îndemână tot timpul cuburile de gheaţă. Deja mi-a sărit gândul la un fresh de portocale.

Cu toate astea, nu voi accepta să regăsesc în bucătărie maşina de spălat şi televizorul. Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu când lucrez la ceva am nevoie de linişte. Muzica nu mă relaxează. Îmi distrage atenţia de la ceea ce fac. Şi trebuie ca totul să fie perfect. Mâncarea să fie gustoasă, iar mie să-mi rămână timp şi pentru lectură. Nu pot să nu citesc (aproape) în fiecare seară. Sunt momentele mele de relaxare şi de linişte.

Până la urmă, într-o bucătărie ca asta nu am cum să mă plictisesc şi sunt sigură că mereu voi găsi câte o reţetă bună cu care să-i surprind pe cei dragi când ajung acasă. Eu ajung mereu prima. Deci, eu sunt cea care le poate pregăti o surpriză. Gata cu vorba! Să gătim cu pasiune!

Acest articol a fost scris pentru prima probă din cadrul competiţiei Spring SuperBlog 2020. Imaginile care apar în prezentul articol au fost preluate de pe site-ul sponsorului, Franke România.

CĂRŢILE LUNII FEBRUARIE

În fiecare lună am impresia că depăşesc anumite provocări pentru că mi-am propus să fiu deschisă la schimbare şi să citesc cărţi din diferite domenii sau care au genuri diferite. Diversitatea prezintă multe beneficii şi nu vreau să ratez şansa de a învăţa lucruri utile. Ce anume am desprins din volumele citite am descris în câteva cuvinte mai jos:

1.      Femei care iubesc prea mult – R. Norwood 

Citind această carte am întâlnit o mulţime de femei despre care nu am ştiut că există. M-au împresionat enorm de mult poveştile lor şi chiar am plâns la unele dintre ele. Îmi este greu să aprob că cineva poate fi fericit atunci când suferă. Mie îmi place să râd, să zâmbesc şi să vorbesc mult cu persoana iubită. Dacă prefer să deţin controlul asupra perechii mele înseamnă că iubesc cu adevărat? Nici gând!

2.      Sfârşitul înseamnă un nou început – A. Niculescu 

Ador cartea asta! Deşi este greu de crezut la 35 de ani, viaţa lui Adrian Niculescu a bătut filmul. A trecut prin multe încercări din care a ieşit învingător. Dacă părinţii lui au fost cei care au clacat primii, el a avut puterea necesară să reîntregească familia. Un destin zbuciumat care ne oferă adevărate lecţii de viaţă.

3.      La răscruce de viaţă – C. Grosaru 

În viaţă, nimic nu este întâmplător. De la fiecare persoană pe care o întâlneşti poţi învăţa ceva util, important este să fii deschis şi dispus să cauţi în continuu. George descoperă adevărul numai în momentul în care este dispus să se iubească pe sine şi pe ceilalţi. TU eşti adevărata fericire. Iubeşte, oferă, trăieşte!

Şi uite că, de la fiecare carte citită am câte ceva util de învăţat. Nici nu mai spun nimic de starea de bine pe care o simt în timpul lecturii. Şi chiar dacă timpul trece, îmi rămân lecţiile de viaţă.

Cu drag,

Şoarece de bibliotecă!

Recenzie: "La răscruce de viaţă"

Titlu: La răscruce de viaţă

Autor: Cristi Grosaru

Editura: Stylished Books

Număr pagini: 128

Categoria: Literatura contemporană

Îmi place mult să citesc, dar nu orice carte. De aceea, întotdeauna, aleg cu mare grijă ce volum să adaug în biblioteca personală. Şi mă aştept ca alegerea mea să fie cea potrivită, iar la final să fiu surprinsă plăcut de ceea ce am citit. Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul de faţă.

„La răscruce de viaţă” este un roman pe care trebuia să-l citesc fără îndoială. Conţine un mesaj important ce nu poate fi evitat: fără Dumnezeu nu există nimic. Gândurile mele încă rătăcesc la povestea care m-a impresionat profund.

George este un ateu care, deşi are totul (stabilitate financiară, un loc de muncă bine plătit, o relaţie de lungă durată, este respectat oriunde merge, prieteni fideli) se simte singur şi pustiu. Trăieşte, parcă, departe de realitate şi ezită să ia decizii importante. Până în momentul în care Lorena, iubita sa, decide să îl părăsească. Atunci reacţionează. Îi pune pistolul la tâmplă, dar nu apucă să apese pe trăgaci pentru că o maşină o loveşte din plin. Şi moare.

Şi o parte din George moare. Fără iubire începe să simtă „efectele” singurătăţii cu adevărat. Şi se degradează treptat. Îşi caută alinare în alcool şi refuză orice ajutor. Pierde respectul celor din jur. Toţi ajung să-l ocolească. Nici el nu se mai suportă. Şi fuge mereu de realitate. Aleargă … încotro? Fără direcţie, fără sens. Undeva departe. Într-un loc în care singurătatea nu-l mai poate urmări, iar durerea poate să dispară. Lorena a plecat şi nimeni nu îl mai iubeşte. E pustiu în sufletul lui, în jurul lui. Până într-o seară …

Când apare Seth, totul se schimbă. Acesta nu îl învaţă pe George cum să iubească, ci cum să îşi găsească liniştea sufletească. Apoi, apare şi dragostea.

Se spune că pe pământ toate lucrurile au un preţ. Dar pacea interioară poate fi cumpărată? Eu spun că nu, Seth spune că da. Şi îi garantează lui George şanse de reuşită în schimbul a o jumătate din toată averea sa.

Departe de civilizaţie, zgomot şi agitaţie, în mijlocul naturii învaţă singur să se iubească şi să se accepte cu toate defectele sale. Îi place în tăcere. Acceptă o schimbare. Îşi doreşte asta. Până când viaţa îi este pusă în pericol de către fiul adoptiv a lui Seth. Atunci I se declanşează, din nou, zbuciumul lăuntric. Îşi aminteşte de tatăl său. Vrea mai mult decât orice să-l cunoască şi să afle de ce l-a părăsit. Să-i facă pe cei din jurul  său să zâmbească, să-i iubească, să le ceară iertare. Mai ales Lorenei.

În situaţia lui, părea imposibil. Era prizonierul lui Larson (fiul adoptiv a lui Seth), dar nu pentru mult timp. Seth apare ca de nicăieri (cum o face de fiecare dată) şi îşi salvează prietenul.

George se naşte pentru a doua oară. Şi profită din plin. Îşi încarcă inima de iubire, alungând ura acumulată pe tot parcursul vieţii. Greutatea care îi apasă sufletul şi pe care o căra mereu cu el ca pe o povară era ura. Ura care nu i-a folosit la nimic. I-a furat cei mai frumoşi ani din viaţă pe care nu-i mai poate recupera. Cu sufletul gol a mers în vechile locuri, şi-a cerut iertare şi a adunat iubire. Având sufletul împăcat a scăpat şi de cioara care, de fapt, îi îngreuna şi mai mult povara.

Totuşi, ceva lipseşte. Cine este tatăl lui George? Îl va cunoaşte vreodată? Este anunţat că ceva grav i s-a întâmplat lui Seth. Cine este Seth? Toate secretele ies la iveală. Dar este prea târziu pentru momentul adevărului.

Şi momentul potrivit pentru mine să savurez o poveste minunată. Nu cred că voi uita prea curând toate aceste întâmplări. Sunt puţine cazuri, în care fiul risipitor se întoarce acasă.

Cu drag,

Şoarece de bibliotecă!

(Andreea Pop)

Această carte mi-a fost oferită de editura Stylished Books pentru a scrie o recenzie. Le mulțumesc pentru acest exemplar. Mi-a plăcut foarte mult! Sper să vă placă și vouă, dragi șoricei!

Cu paşi mici am ajuns la destinaţie: Sping SuperBlog 2020

Încă de anul trecut mă gândesc să particip la această competiţie. Mi-a lipsit curajul, dar acum, am decis că e momentul să încerc să merg până la capăt. Nu pot spune că sunt hotărâtă, dimpotrivă, am multe emoţii şi un entuziasm „uriaş”. Vreau să cred că totul va fi bine, că mă voi descurca şi voi face faţă tuturor provocărilor, chiar dacă nu ştiu prea bine la ce să mă aştept. Pentru prima dată mă arunc cu capul înainte, zâmbind.

E drept că am urmărit din umbră ediţia din toamnă, însă, cu siguranţă, nu am trecut prin toate stările pe care le cunosc participanţii. Consider că nu am nimic de pierdut, ci de câştigat.

Ceea ce mă preocupă cu adevărat este faptul că eu, un novice în lumea bloggerilor, am ales să concurez cu profesionişti. Nici nu ştiu ce mă aşteaptă, dar vreau să merg înainte. Mă bazez pe creativitate, intuiţie, încredere şi entuziasm. Mai am un as în mânecă…

Din exterior, există o forţă puternică care mă motivează mereu: mama mea. Ea este îngerul meu, cea care îmi întinde mâna de fiecare dată. Nici nu ştiu cum să îi mulţumesc pentru că nici de data asta nu a acceptat un refuz din partea mea. M-a îndemnat să fac ceea ce îmi place: să scriu. Şi să îmi depăşesc limitele. Asta înseamnă Spring SuperBlog 2020.

Aşadar, cu paşi mici am ajuns la destinaţie. M-am înscris la Spring SuperBlog 2020. Să fie un act de nebunie sau de curaj? Vom vedea împreună! Pentru că voi posta totul aici, pe blog.

Dacă sunteţi curioşi puteţi intra şi voi în competiţie până la sfârşitul lunii februarie. Găsiţi formularul de înscriere şi alte detalii aici. Începând cu data de 1 martie apare şi prima probă.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020.

Sfârşitul înseamnă un nou început

Titlu: Sfârşitul înseamnă un nou început

Autor: Adrian Niculescu

Editura: Stylished Books

Număr pagini: 288 pagini

Categoria: Literatură contemporană

Atunci când am ales să citesc această carte, am ştiut că voi întâlni întâmplări adevărate, experienţe dureroase, emoţii puternice, gânduri sincere şi vise măreţe. Recunosc faptul că îl cunoşteam pe Adrian Niculescu de pe canalul său de youtube, am urmărit câteva filmuleţe înainte, dar mai mare mi-a fost uimirea în momentul în care am văzut romanul său. Nici nu am putut rezista şi m-am bucurat de el cu prima ocazie.

Ceea ce am găsit imprimat pe hârtie m-a lăsat fără cuvinte. De unde poate avea un om atâta putere să treacă prin toate acele încercări fără să clacheze sau măcar să cadă pradă vreunui viciu? El putea, prea bine, să-şi găsească alinarea în alcool la fel ca mama sa. Era calea cea uşoară. Însă, nu aşa a decis să procedeze. A muncit cot la cot alături de fratele său pentru a-şi depăşi condiţia şi a sperat mereu la mai bine. S-a rugat la Dumnezeu neîncetat să le arate lumina de la capătul tunelului şi ...

Au dat peste alte greutăţi. Copilăria şi adolescenţa s-au scurs repede. Momentele minunate erau de domeniul trecutului. În momentul în care afacerea familiei a ajuns în pragul falimentului, fiecare membru a căutat o soluţie. Sau cel puţin, aşa au crezut ei că varianta aleasă părea a fi o alegere bună. Pentru că nu mai aveau nicio cale de întors, când datoriile au atins cotele maxime, de necaz mama s-a refugiat în alcool, tata a ales să-i părăsească, iar toţi patru au ajuns pe drumuri la mila prietenilor. În aceste momente de cumpănă autorul hotărăşte să muncească mai mult şi nicidecum să renunţe la visele sale. Dimpotrivă, îndrăzneşte să spere la un loc de muncă mai bun, să întâlnească persoana iubită, deşi nu sunt puţine experienţele amoroase pe care le trăieşte, să-şi găsească un domiciliu stabil unde să dispună de condiţii decente de trai şi, nu în ultimul rând, să aibă parte de linişte sufletească în cadrul familiei sale.

Din păcate, drumul pe care trebuie să-l parcurgă nu este unul tocmai uşor, dar am apreciat enorm de mult tăria lui de caracter, puterea de muncă şi dorinţa de nestăvilit de a reuşi.

Dacă până acum credeam că nu putem „atinge” imposibilul, acest om de numai 35 de ani ne-a demonstrat tuturor că, cu voia lui Dumnezeu se poate. El a mutat munţii din loc, la propriu. Deci, putem fiecare dintre noi. Să nu ne mai plângem atât de milă şi să muncim. Să ne stabilim obiectivele şi să le îndeplinim. Însă, înainte de toate, să nu uităm de Dumnezeu. Să ne rugăm Lui, să vorbim cu El şi să cerem ce ne dorim.

Cere şi ţi se va da

Munceşte şi nu uita

Rugăciunea să fie în mintea ta

Iubirea să-ţi umple inima.

            Sunt doar câteva dintre lecţiile importante pe care le-am învăţat din acest volum. Şi cum nu vreau să trec cu vederea peste un aspect esenţial pentru mine, voi mai adăuga faptul că, întotdeauna să ne respectăm şi să ne iubim sincer părinţii. Ei sunt cei care se luptă din greu cu încercările vieţii. Să nu aşteptăm clipa în care vom deveni la rândul nostru părinţi, să-i apreciăm în fiecare moment pentru că merită. Ei nu se aşteaptă la lucruri măreţe. Un sărut, o îmbrăţişare, e de ajuns. Fericirea lor răsare din gesture mici. Ştiu cât de mult contează. Şi mi s-a confirmat asta, din nou. Îmi voi păstra frumosul obicei de a-mi săruta şi îmbrăţişa părinţii dimineaţa. Îmi confer nu numai o stare de bine, ci şi de împlinire. De asta avem nevoie toţi.

            Sper ca toate aceste motive să vă convingă să citiţi această carte. Chiar merită!

Cu drag, 

Şoarece de bibliotecă! 

(Andreea Pop)

Această carte mi-a fost oferită de editura Stylished Books pentru a scrie o recenzie. Le mulțumesc pentru acest exemplar. Mi-a plăcut foarte mult! Sper să vă placă și vouă, dragi șoricei!

Puteți cumpăra cartea de pe site: Editura Stylished Books.

Recenzie ,,Prima dragoste" de Lorena Lenn

Titlu: Prima dragoste

Autor: Lorena Lenn

Editura: STYLISHED BOOKS 

Număr pagini: 200

Categoria: Dragoste

Prezentarea cărții spune așa: "Jackye Rowen este o tânără ce lucrează ca fotograf pentru revista Celebrity și căreia îi plac provocările. Când este trimisă să ia un interviu unui cunoscut campion de motociclism nu ezită nicio secundă, nebănuind că va întâlni iubirea în persoana lui Josh Collins și că va trebui să înfrunte adevărata provocare a vieții ei, mai ales că Josh nu agreează deloc să fie expus vieții publice.

Oare Jackye se va alege cu un eșec sau va reuși să îl facă pe Josh să îi acorde acel interviu, iar odată cu acesta să obțină și iubirea lui..."

Evident, personajele principale din carte sunt Jackye și Jos, diferiți și, totuși, la fel. Jackye este genul de femeie independentă, determinată, conștiincioasă, care știe ce vrea și care nu se lasă intimidată de prezența unui mascul feroce din preajma ei. Josh Collins este tipul bărbatului dur, fatal, care ar merge până în pânzele albe pentru a-și atinge scopul. La apropierea dintre cei doi ies scântei, astfel că sunt redate sentimentele puternice dintre ei.

Mi-a plăcut această poveste de dragoste, presărată pe alocuri cu scene ba picante, ba tandre, ba amuzante, care dezvăluie pe parcurs caracterele lui Jackye și Josh și care m-au făcut să citesc cartea în doar câteva ore. Mi-a plăcut mult stilul "răsfirat" în care Lorena Lenn scrie, predominant dialogul. Dinamica acțiunilor m-a ținut în priză și nu mi-a dat răgaz de plictiseală.

Această carte este potrivită pentru adolescenți, care pot vedea prin intermediul ei frumusețea primei iubiri, cu tot cu fiorii și incertitudinea ei, dar și pentru persoanele mature, care vor să mai trăiască o dată sau să-și amintească de prima lor dragoste.

O recomand cu drag iubitorilor acestui gen, unde vor găsi o idee nouă de cuplu fată bună - băiat rău, fără a se plictisi. Lecturi plăcute! Cu drag, Șoarecele de bibliotecă!